Zăpada de pe streașină
O altă activitate pe care nu o aveam atunci când stăteam la bloc :)
Zilele trecute a nins destul de ciudat. Nu foarte mult, ca strat de zăpadă depus, dar fiind viscolită în anumite locuri zăpada este destul de mare. Unul din locurile în care s-a depus multă zapada era fix deasupra terasei, o zonă foarte des circulată de noi.
În rest, pe casă nu prea aveam zăpadă, doar în zona în care se vede.
Cum am zis, pe acolo circulăm cam de fiecare dată când intrăm sau ieșim din casă, așa că trebuia să rezolv cumva problema.
Am tot stat și m-am gândit și cu greu mi-a venit ideea de unde pot să iau niște bețe mai lungi să ajung acolo.
Trebuia să fac un băț lung de vreo 6m.
Mi-am adus aminte de betele de la grădină, pe care am susținut roșiile. Le dădusem jos în toamnă, și deci puteam să le folosesc.
Am luat autofiletanta, am băgat câteva șuruburi și repede am avut bățul mult dorit.
În 10 minute am curățat tot, fără mari probleme.
De acum am să-l fac din nou (că l-am dezmembrat) și am să-l folosesc și în alte părți ale casei, când o să fie nevoie.
Țurțuri nu am, n-am avut niciodată, cel puțin până acum, dar troiene de zăpadă au mai tot fost.
Pe viitor încerc să-mi confecționez unul mai ușor. Tot așa din două bucăți, de 3m, pe care să le pot monta repede și să ajung la 6m. Probabil două țevi de aluminiu, ceva ce să fie ușor și să nu se îndoaie.
Voi cum/din ce v-ați făcut niște chestii cu care să ajungeți la acoperiș, la țurțuri/zăpadă?
Problema asta am avut-o și noi, zăpadă și țurțuri. Tot la 6 m. Am rezolvat-o rapid cu un profil de aluminiu pentru plase de insecte. Se găsește în Brico la 6 m și nici nu e foarte scump.
Inițial și eu m-am gândit la lemn dar e totuși puțin cam greu și riști să ciupești jgheabul sau cârligele dacă nu ești atent.
@Costin – Bună idee, merci frumos. Nu m-am gândit că profilele alea au 6m, dar acum că mi-ai zis am să știu. Totuși, ce naiba o să fac cu el în timpul anului, că nu cred că o să am prea mare nevoie de el și e lung rău să-l “ascund” pe undeva.
Am folosit lemn, pentru că aia aveam la îndemână, nu a fost chiar cu intenție, în plus, era și destul de greu de mânuit, că are 50×50.
@criserb – Îl poți tăia la 2-3 metri astfel că îl depozitezi mai ușor pînă la iarnă.
Ca să îl refaci la 6m cauți niște plăcuțe din metal pe care urmează să le fixezi cu autofiletante pe 2 laturi opuse profilului.Probabil după vreo 4-5 ani găurile se vor mări și va trebui să faci alte găuri dar nu cred că o să fie o problemă majoră.
Buna varianta cu profil de 6 metri, pentru case inalte sipentru comoditate si siguranta se poate monta un sistem de degivrare electric cu rezistenta tip cablu, ceva senzori de temperatura si un termostat ca sa fie bine si comod. PS: O casca de protectie este binevenita cand se foloseste batul, o bucata de zapada inghetata cazuta de la 6 metri va poate accidenta destul de serios. La fel se poate utiliza o scara si un bat de 4 metri pentru a fi mai usor…..Spor la treaba.
http://easyheating.ro/cabluri-degivrante-pentru-acoperis/
Eu am pus opritoare de zăpadă după ce in primul an de stat la casa dimineața una din mașini era îngropată sub nămeți
Ti am dat un mail pe tema asta. Sper sa ti placa…
@Gim – Salut, ți-am răspuns pe mail, îți răspund și aici, pentru că au mai fost care mi-au prezentat soluția ta.
Ceea ce mi-ai dat nu se poate aplica la mine, și în general nu se poate aplica la o casă cu două etaje. Ceea ce e în filmuleț e o căsuță mică, ce-ți permite confecționarea unei astfel de “unelte”, plus unghiul mare al acoperișului.
La mine, dacă ar fi să fac așa ceva aș avea nevoie de o “țeavă” de 28m, ceea ce este imposibil de mânuit.
În plus, ar trebui să stau în curțile vecinilor pentru a face operațiunea :)
Ți-am atașat o schiță, la scară, pentru a înțelege mai bine.
Am inteles. La olandezi am vazut un sistem de scripeti pe lateralele acoperisului care erau uniti printr-un cablu metalic… actionat electric cobora de pe coama casei catre margine pur si simplu taia din stratul de zapada lasandu l undeva la 2 3 cm.
Decat diverse solutii empirice mai bine cea aleasa de tine.