Xiaomi MiJia Roborock 2 – un aspirator GENIAL
Zilele trecute căutam ceva să-i iau Danei de ziua ei. Căutam ceva util ei, dar să fie și ceva personal. Am auzit 2 colegi vorbind de aspiratorul lor și-l lăudau de numa’. Un aspirator robot, ceva ce face curat singur prin casă, fără intervenția omului.
L-am mai studiat și eu în timp, acum ceva ani, dar parcă nu-mi venea să dau o căruță de bani pe el.
Acum însă, pentru că-i ziua EI am zis că dau, doar una am :)
M-am uitat la câteva reviewuri (deși aveam încredere deplină în colegii mei) și am decis să-l iau.
Am comandat de la eMag aspiratorul Roborock 2 dimineață și pe la ora 15 a fost la mine.
I-am mai luat și parfumul ei preferat în caz că urma să-mi dea cu aspiratorul în cap, cum susțineau o parte dintre colege.
Bun, m-am dus acasă și i-am dat cadourile.
S-a bucurat la aspirator și l-a pus imediat la lucru. Ce a zis când a văzut cum merge? :)
Deci se pare că am nimerit-o. Parfumul a trecut pe planul 2 :P
Așa cum zice și Dana aspiratorul chiar este GENIAL. Aspiră super bine, nu superficial așa cum mă gândeam eu.
Sincer mă gândeam că-i bun pe gresie și pe parchet, dar nu-mi imaginam că aspiră așa bine și covoarele. Ei bine m-am înșelat. Aspiră excelent și covoarele.
Noi îi dăm drumul când plecăm de acasă și își face singur treaba.
Pe măsură ce înaintează își face planul case și apoi o ia pe margini, face conturul ca ulterior să lucreze în interiorul conturului făcut prima dată.
În aplicația de pe telefon vedem exact pe unde a umblat și ce a făcut. Vedem locurile în care a ajuns și locurile la care nu a avut acces.
În general are acces peste tot, dar na, dacă dă de un obstacol greu și nu poate să treacă de el, nu trece. Nu știe nici să-și deschidă ușile, așa că trebuie să-i fie lăsate deschise și de preferat blocate cu ceva, pentru că e posibil să le închidă după ce a intrat undeva și de deschis nu mai știe să le deschidă singur.
Asta ar fi până acum singurul lui minus, că a rămas închis în baie :)
E deștept. Când sesizează că a urcat pe covor crește automat puterea de absorbție, trage ca un aspirator adevărat.
Știe să treacă peste pragurile de până la 2cm, așa zic specificațiile, în review-uri am văzut că pragurile pot fi și mai înalte. Eu n-am praguri așa că n-am sesizat, dar am văzut ca trece destul de ușor peste picioarele standerului de rufe.
Nu e sinucigaș, nu se aruncă de la etaj. Vede că i se termină suprafața de lucru și se oprește la trepte, nu sare :) deși n-ar fi rău să coboare singur scările și să facă curat și la etaj și la parter dintr-o dată. Ei bine nu, trebuie transportat manual pe scări.
Pentru asta noi am început să-l lăsăm jos când vrem să curețe jos apoi îl ducem din nou sus, unde are baza de încărcat. Bază la care știe să meargă singur dacă baza este pe același etaj cu aspiratorul. Dacă nu-i baza se oprește în locul în care l-am pus noi. Ăla e punctul lui 0.
Îi ia undeva la 40 de minute să aspire un etaj.
Dacă dă peste jucăriile lu fii-miu le dă la o parte și curăță și pe sub ele. Dacă-s prea mari și nu le poate împinge le lasă acolo și dă pe lângă ele.
E destul de silențios, putem să-i dăm drumul după ce adoarme copilul și nu-l trezește.
Are și mop. Îi punem niște apă și soluție în recipient și dă și cu mopul. Operațiunea asta este diferită de cea de aspirare, practic nu știe să le facă pe ambele în același timp. Aspiră și dacă este pus pe mop, dar mult mai puțin, lucru de care ești informat atunci când îl pornești.
Vorbește cu tine, îți spune dacă întâmpină probleme. Mi-a zis să vin să-i curăț peria centrală, că-i blocată cu ceva. Avea dreptate, avea prinsă acolo o ancoră de la un lego.
Avem o săptămână de când îl aveam și suntem foarte fericiți de achiziția făcută. Nu regret nicio clipă că am dat o căruță de bani pe el.
E util. Ne este util și ne dă niste timp liber. Cam 2 ore ne lua un aspirat și-l făceam de 2 ori pe săptămână. Acum aveam 4 ore libere pe săptămână, ore pe care putem să le petrecem într-un mod mai plăcut.
Desigur, din când lună în lună aș spune că e necesar de băgat și aspiratorul normal, nu pentru că ăsta mic nu face treabă bună, dar nu poate intra sub canapea sau în cine știe ce colțuri. Deci nu vindem încă aspiratorul clasic, e bun și ăla :)
Dacă v-ați gândit o clipă să vă luați un astfel de robot, nu mai așteptați, luați-l. E ceea ce trebuie.
Dacă v-ați săturat să auziți “bagă și tu aspiratorul ăla”, luați-l, o să vă felicitați pentru decizia luată.
Vă las cu niște review-uri, eu pe al meu n-am vrut încă să-l filmez, îmi e că vă luați iar de vreun fir la care încă nu i-am atașat încă lustra :P
https://www.youtube.com/watch?v=fqBkkISSDfg
Cam atât, dacă mai aveți întrebări mă întrebați voi, sunt sigur că mi-au mai scăpat chestii.
Să vi-l luați, da?
Cum e cu golitul? E usor de golit praful din el? Te anunta cand e plin?
De o saptamana îl am și eu. Este genial. Aspira extraordinar. Am impresia că mai bine decât mine cu aspiratorul mare. Eu mă plâng doar de faptul că am covoare foarte pufoase și nu poate urca. In rest, fara cuvinte. Și fetița îl iubește :))) i-a explicat doamnei educatoare că ea are un robot care face curat și educatoarea nu a înțeles nimic.
Buna Cristi!
Cum se descurca pe la colturi? Nu’l incomodeaza forma rotunda?
De asemenea…am vazut bine? Costa vreo 2000 RON?
@Bogdan – Nu-l deranjează. Are o perie circulară ce iese de sub el, perie cu care ajunge în colțuri și cu care își trage mizeria din colțuri și o aruncă sub el, unde are gaura de absorbție. Da, e scump, dar nu regret nicio clipă.
Face curat când nu suntem acasă, îl programăm de la distanță și când venim totul e bec.
@Marcel – da, se golește ușor, are un recipient dreptunghiular pe care îl scoți și-l golești la coș.
@bughy – așa a făcut și fii-miu, primu’ lucru i-a zis educatoarei că el are un robot ce-i face curat în casă și nici măcar nu-i mănâncă jucăriile :)
Îl am de vreo 8 luni… merge perfect, doar că mă tot gândesc să cumpăr niște consumabile de rezervă, căci se pot decide curând chinezii să nu le mai producă și se va putea ușor arunca la gunoi fără filtrele alea sau perii.
@criserb fetița mea crede că i le mănâncă. Le ridică pe toate pe canapea. Duminica făcea băiță și și-a adus aminte că a lăsat șosetele in living și am pornit aspiratorul. A zburat din baie ca să le ia sa nu le mănânce robotelul.
In rest 10+
1500-1600 lei in China pentru cine vrea mai ieftin acest model. Am un articol dedicat aici.
Detin aspiratorul de aproximativ 2 ani, cred ca este cea mai buna investitie ever! Astept cu nerabdare Roborock S7