Sari la conținut

Vreau să-mi redecorez balconul și am nevoie de ajutorul vostru.

shutterstock_104965601

În urma articolului cu balcoane care am văzut că a fost pe gustul vostru am primit o provocare de la Provident pe care am acceptat-o pe loc.

Provocarea a plecat și în urma ultimului lor spot, cel cu grădină, pe care îl puteți vedea aici.

Ideea este că am primit suma de 500 lei și cu ajutorul ei trebuie să-mi transform balconul într-un spatiu de relaxare sau o mică grădină de zarzavat în care eu și a mea jumătate mai bună să ne putem relaxa.

Momentan nu am nicio idee, de aceea vă cer vouă sfatul. În schimb, pentru cel care o să-mi dea ideea cea mai bună, pe care ulterior am să o și implementez am un premiu în valoare de 500 lei oferit tot de Provident.

Practic voi trebuie să-mi dați idei și cea mai bună idee o să fie premiată.

Nu sunt singurul provocat, îi am alături pe Chinezul și pe Alice, și cum știți că iau orice provocare ca pe o competiție aș vrea ca la final balconul realizat de mine să fie mai frumos ca a lor. M-ar unge pe mine pe suflet :)

De ce am primit suma de 500 lei? Și eu îmi doream mai mult, dar există o vorbă care spune “cu bani poate oricine”. Eh, eu sunt convins că ne trebuie puțină imaginație și putem reuși și cu o sumă mai mică de bani.

Totul este să ne vină o idee bună și cum vă știu, o să ne vină.

Trebuie să-mi trimiteți ideile voastre până pe 29 martie, inclusiv, iar apoi pe 30 martie am să aleg cele mai inspirate idei și am să plec la cumpărături. Am să vă țin la curent cu tot ceea ce fac și la final, când am să reușesc să-mi redecorez balconul am să anunț și câștigătorul, pe cel care va primi premiul în valoare de 500 lei.

Acum, înainte de orice amenajare, balconul arată așa:

Sunt tare curios ce reușim să obținem la final.

Foto relaxare pe balcon via shutterstock.com

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
20 comentarii
  1. Gabriella 25 Mar 2015 @ 10:36

    Ti-am dat doua link-uri pe fb fara sa citesc articolul, acum l-am citit. Ce as fac eu cu balconul pe care il ai? Simpul as alege masa asta: http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/50258667/ (sau una care se strange: http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/70095429/), doua scaune: http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/50240031 cu doua perne pt scaune, as alege una din variantele de aici http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/categories/departments/outdoor/21957/ pt a imbraca’gresia de pe jos, iar pereti i-as incarca cu policioare pe care as pune diverse ghivece cu flori/plante aromate. As inlocui draperiile care separa balconul cu usi de sticla sau paravane (dar pretul lor sigur depaseste bugetul alocat) ;)

    Raspunde
  2. VIca 25 Mar 2015 @ 11:08

    Noh, ideea mea e simpla si e si pentru viitorul nostru balcon. :)
    Are la baza paleti si culori. O sa-ti las mai jos linkuri cu diverse idei. Noi avem deja acasa o masa din paleti si arata superb.
    Daca ne dai niste dimensiuni, am putea sa facem o schita 3D.
    1. https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/1a/98/58/1a98582e63d0bc34f4233adad162ae71.jpg
    2. https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/56/ea/94/56ea9427fe3b6440119bbd9799e3d805.jpg
    3. https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/ab/f9/1f/abf91fcd18168490395d7dee8351b945.jpg
    4. http://www.dumpaday.com/wp-content/uploads/2012/04/63402307223562063_Ynomq6bL_c.jpg
    5. http://www.dumpaday.com/wp-content/uploads/2012/04/214343263485267920_v7LaGsiw_c-233×300.jpg
    6. http://101pallets.com/wp-content/uploads/2013/12/diy-pallet-shelves-16.jpg
    7. http://ak-hdl.buzzfed.com/static/2014-06/20/15/enhanced/webdr04/enhanced-13032-1403293721-2.jpg
    8. http://101pallets.com/wp-content/uploads/2013/12/diy-pallet-shelves-16.jpg
    9. http://101pallets.com/wp-content/uploads/2013/12/diy-pallet-shelves-3.jpg
    10. https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/da/45/0c/da450c7ac309668fef284a0717d9e1d7.jpg

    Sper ca n-am pus de doua ori aceeasi poza :)
    Partea faina e ca te poti incadra in 5 milioane.
    Sper sa va placa!

    Raspunde
  3. rasta 25 Mar 2015 @ 13:52

    Și cat e DAE pe premiul de 500 de lei oferit de provident?

    Raspunde
  4. Ada 25 Mar 2015 @ 23:54
    Raspunde
  5. Ada 25 Mar 2015 @ 23:55

    …sau o varianta economica simpatica pentru masca de calorifer :)

    https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/62/5f/da/625fda0f9a39d791f414955898063a32.jpg

    Raspunde
  6. criserb 26 Mar 2015 @ 14:03

    @Ada – foarte ingenioasă treaba cu caloriferul, ultimul link, mă întreb de unde le cumpăr oare.

    Raspunde
  7. liana 27 Mar 2015 @ 09:25

    Cred ca doar un covor ti-ar mai trebui, intr-adevar, in balcon.
    As mai zice si incalzire prin pardoseala pt ca e spatiul mic si caloriferul ia, dar asta-i moft deja.
    Hai si niste ghivece din ceramica, asta pt florile care nu au deja.Si obligatoriu o planta cu flori, mie-mi plac begoniile dar si o muscata, sau mai multe, ar arata superb.

    Raspunde
  8. vali 29 Mar 2015 @ 10:51

    Parerea mea este ca ar trebui sa renunti la perdele si sa pui jaluzele verticale (portocaliu, galben pai) si sa pui o masuta cu 2 scaune unde va puteti bea cafeaua, admirand peisajul de afara. Sau unde poti lucra in liniste pe laptop. Parchetul l-as lasa acolo pentru ca da bine cu restul mobilierului.

    Raspunde
  9. Camelia Croitor 29 Mar 2015 @ 13:56

    din cate vad, balconul face parte dintr-un intreg, greu sa mai schimbi ceva dar… poate un fotoliu fistichiu si un acvariu mic ar mai avea loc si se incadreaza in suma

    Raspunde
  10. Corneci Antoaneta 29 Mar 2015 @ 15:53

    In ceea ce priveste ” mobila”, am gasit cea mai ieftina si moderna varianta de amenajare: piesele de mobilier din paleti care, in Norvegia si Danemarca, au devenit o adevarata moda si ale caror preturi sunt de pana la 10 ori mai mici decat in cazul mobilei clasice (http://stirileprotv.ro/…/mobila-din-scanduri-ieftina-si…)
    Pentru inceput, poti folosi 4 paleti pentru a confectiona o canapea simpatica pentru terasa. Iti trebuie doua bucati de burete sau doua perne de la o canapea mai veche, pe care le poti imbraca in material nou. Paletii se vor vopsi intr-una din nuantele pernelor si se vor atasa unii de ceilalti (2 suprapusi cu ceilalti 2 suprapusi) in forma literei L. La imbinari, se vor folosi intaritoare metalice, tot in forma de L, care se gasesc in magazinele cu materiale de bricolaj. Sau, daca nu ai timp, poti cere o cotatie de pret pe site-ul http://mobiladinpaleti.ro/portofoliu/, pentru a-ti realiza canapeaua asa cum iti doresti (tot vei iesi mai ieftin decat daca alegi mobila clasica).
    Apoi, masuta poate fi un alt palet (sau 2, pusi unul peste altul), ori poti comanda o masuta tot de aici: http://mobiladinpaleti.ro/produse/mese-si-masute-de-cafea/.
    Peste gresie, as pune o mocheta verde, care sa imite gazonul: http://www.dedeman.ro/…/mocheta/mocheta-gazon-verde.html
    In partea stanga a balconului, poti pune cateva ghivece cu flori sau poti agata 2 jardiniere: http://www.vivre.ro/p-350869/jardiniera_green_hook
    Si ca sa rezolvam si “problema” cu soarele, eu te sfatuiesc sa cumperi o scarita din lemn sau un cerc metalic, pe care sa se catere iedera, de exemplu. Astfel, vei avea parte de umbra, dar nu va fi nici un balcon intunecat. Sau poti atarna 5-6 ghivece cu flori “curgatoare” pe toata lungimea balconului.
    Iar daca mai raman bani (cu siguranta nu am depasit inca 500 lei), poti achizitiona diverse piese de decor (un ceas de perete, un felinar: http://www.vivre.ro/p-314935/felinar_cu_maner_lance).
    Eu deja am in minte cum va arata balconul tau in final si de abia astept sa am si eu o casa a mea pentru a pune in practica aceste idei. :)

    Raspunde
  11. PicincuHobjila Viorica 29 Mar 2015 @ 23:29

    Eu as opta pentru:
    – suport flori rattan (as renunta la un dulapior si as pune acest suport, impreuna cu florile preferate)-pret aproximativ 300lei (pun un link oarecare, doar pentru a se vedea modelul http://www.tocmai.ro/suport-flori-ratan-22955561.html#current_image sau http://www.vreaumobila.ro/suport-de-flori-mini-4-plante-rattan.htm)
    – pe rafturi as pune carti, reviste (pentru zile relaxante)
    – suplimentar (in cazul in care suportul principal costa maxim 260) http://www.produsemenaj.ro/suport-ghivece-plastic-spgh.html 40lei
    – fotoliu puf gogoasa (http://fotoliupuf.ro/fotoliu-puf-gogoasa)-200lei sau fotoliu puf cu capsa http://sitereduceri.ro/fotoliu-puf-cu-capsa/ -100lei (pentru confort si pentru a oferi un strop de culoare balconului)

    Raspunde
  12. Corina Icala 29 Mar 2015 @ 23:34

    Buna Cristi.
    Vreau sa iti arat cum as redecora eu balconul vostru.
    Dat fiind spațiul si bugetul alocat, iar din câte am observat preferinta pentru lemnul închis la culoare in contrast cu nuante de verde deschis, proiectul este următorul:

    – peretii laterali ai balconului vopsiti intr-o culoare proaspata (verde deschis/crud) ce va da impresia de mai multă verdeata;

    -in partea stanga: dulap (realizat din paleti vopsiti intr-o nuanta de maro inchis/negru) cu polite (pt.depozitat sau asezat ghivece) si jardiniere (pentru verdeturi, legume, capsuni) si suport de lemn cu ghivece cu plante aromatice;

    Masuta de cafea din lemn si taburet colorat (pentru a aduce un plus de culoare combinatiei maro-inchis cu verde-crud) pe care le puteți aseza la nevoie alături de canapeaua din dreapta.

    Exemplu: http://m.ikea.com/ro/ro/catalog/products/art/70161320/
    Si:
    http://m.ikea.com/ro/ro/catalog/products/art/60266681

    -in dreapta: canapea realizată din paleti si vopsita cu maro-inchis cu saltea si perne decorative;

    Puteți face o combinatie draguta între perne pătrate pentru spate (intr-o singura culoare) cu perne dreptunghi (cu patern-uri colorate) pentru pentru laterale.

    Exemplu: http://m.ikea.com/ro/ro/catalog/products/art/60262541
    Cu : http://m.ikea.com/ro/ro/catalog/products/art/00281142/

    Deasupra canapelei un tablou din lemn pe care daca doriți il pot realiza eu ( din bucati de paleti in nuante de maro cu harta planetei pictata in acrilic).
    Iar pe peretele din dreapta, fata in fata cu geamul sau mai bine spus din stânga tabloului, suporti din lemn cu plante puse in cochilii de melci.
    Daca vreți sa renuntati la draperia care desparte sufrageria de balcon, puteți agata niște ghivece cu flori curgatoare si/sau agatatoare (de bara de fier) care in timp se va transforma intr-o “arcada” de verdeata ce va delimita cele doua incaperi.
    Daca nu, cele mentionate mai sus sunt suficiente si sper ca pe placul vostru.
    O seara buna !

    Raspunde
  13. tanya 31 Mar 2015 @ 13:49

    @criserb – ori le faci comanda la o firma producatoare de autocolant (vivadv.ro de exemplu, tot ei iti pot debita dungutele dupa marime) ori le cumperi din leroy merlin sau hornbach si le croiesti atent singur

    Raspunde
  14. tanya 31 Mar 2015 @ 13:51

    @tanya – oops, a coborat comentariul la vale :) – ma refeream la intrebarea ta despre link-ul cu decorarea caloriferului (propunerea Adei)

    Raspunde
  15. Denisa 9 Apr 2015 @ 01:19

    @criserb – washi tape?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)