Un an juma’ de când sunt tată

Alex împlinește astăzi un an jumate. Ce repede a trecut timpul, parcă ieri venea pe lume.

Când îi auzeam pe alții că nu am să-mi dau seama cum trece timpul, nu prea îi credeam, dar acum, că-l văd pe fii-miu crescând chiar vezi cum timpul zboară mult prea repede. El crește, noi îmbătrânim. Așa-i în viată.

Acum, la un an jumate de când a venit pe lume pot să trag niște concluzii, pot să vă povestesc niște chestii pe care înainte nu aveam de unde să le știu.

Mulți întreabă dacă este greu sau ușor, dacă este mai ușor acum, că este mai mare, decât atunci când avea câteva luni.

Ei bine, acum este mai greu. Când era micuț, dormea, mânca și se căca, avei timpul tău în orele în care el se odihnea. Acum însă nu mai există timpul tău, tot timpul îi este dedicat lui. Cam tot timpul, nu chiar tot, pentru că după ce adoarme, avem și noi timpul nostru, dar asta doar atunci când doarme :)

Și doarme, doarme de la 8-9 seara cam până pe la 7 – 7:30 dimineața, ceea ce este foarte bine. În plus, mai are două somuri peste zi, prima repriză pe la 9 dimineața și doarme cam o oră și puțin – două, și a doua este pe la 14, când doarme tot așa, 1-2 ore.

Ăla este timpul nostru, în care putem face ce vrem noi.

În rest, tot timpul îi este alocat lui. Fie că i-l alocăm amândoi, fie doar unul din noi stă cu copilul iar celălalt mai trebăluiește prin casă sau curte.

Cu toate astea, este frumos, al naibii de frumos.

Chiar dacă ești rupt, sau dacă puterile te-au părăsit, un zâmbet de-al lui face când ore bune de relaxare, și îți revii instanta.

La un an jumate merge foarte bine, vorbește cam orice, și culmea înțelege tot ceea ce-i spui.

Poți să vorbești cu el, să-i explici o situație, și înțelege. Așteaptă cuminte dacă tu ai ceva treabă și îi spui că ai să te întorci repede.

Când este obosit, atunci te înțelegi mai greu cu el, de aceea este foarte important să-i respectăm programul și să nu i-l dăm peste cap.

Mesele sunt mese, de alea nu putem uita, nu de alta, dar ne aduce el aminte de câte ori îi este foame. Și îi cam este. Mănâncă tot și dacă ar putea ne-ar mânca și urechile. Și ale noastre și al vecinilor, de la care tot mai ia câte ceva de prin grădini.

Ce să vă mai zic, a fost un an și jumătate solicitant, dar în același timp frumos.

Urmează alții, să sperăm că toate o să fie, bine, să fie sănătos, să fim sănătoși, că în rest toate se rezolvă.

La mulți ani puștiulică, ani mulți frumoși și fericiți!