Timpul care contează

Trăim într-o perioadă în care totul se întâmplă repede. Ne mișcăm dintr-un loc în altul, bifăm taskuri, ne organizăm viețile în jurul eficienței. Dar în goana asta, începem să pierdem esențialul: timpul care contează cu adevărat. Timpul petrecut împreună, în familie, în momente simple, fără filtru și fără scenarii spectaculoase.

Săptămânile noastre arată, în mare, la fel: naveta zilnică Bragadiru – Piața Universității, vreo 20 de kilometri dus-întors, plus drumurile de seară, când îl ducem pe fiul nostru la diverse activități. Nimic ieșit din comun la prima vedere. Dar exact în aceste rutine aparent banale apar momentele care contează cel mai mult. Discuții în mașină, întrebări neașteptate, râsete din nimic — toate fac parte din povestea noastră.

În ultima vreme, am început să ne jucăm Minecraft cu el. Seară de seară, ne adunăm online: el, prietenul lui cel mai bun, tatăl acestuia — care e prietenul meu de o viață — și eu. Patru băieți, două generații, o lume pixelată și multă voie bună. E o bucurie greu de descris în cuvinte, iar Dana e mereu acolo, alături de noi, cu glumele ei sau cu sprijinul calm care face totul să funcționeze natural.

Am redus și ieșirile la foișor cu vecinii. Nu că n-aș mai avea chef de o bere sau o discuție, dar am simțit amândoi că serile petrecute în familie, jucându-ne, povestind sau pur și simplu fiind împreună, sunt infinit mai valoroase. Copilăria trece mai repede decât ne dăm seama, iar noi vrem să fim prezenți în ea, nu doar martori.

Avem și mici ritualuri care s-au lipit de suflet. Indiferent cât de târziu merg la culcare, trec întotdeauna pe la el în cameră și îl pup. Dana face la fel. E felul nostru de a-i spune, fără multe cuvinte, „suntem aici, oricând ai nevoie”.

Timpul care contează nu e neapărat spectaculos. Nu e vizibil pe Instagram, nu e însoțit de trofee. E format din clipe mici, dar pline: dintr-o seară în fața calculatorului, dintr-un drum în mașină, dintr-un pupat pe frunte înainte de somn.

Poate că nu reușim întotdeauna să fim prezenți în tot ce contează, dar încercăm. Pentru că, până la urmă, asta e esența: să fim acolo, împreună, când contează cu adevărat.