Terenul
8 Jul 2014 @ 14:38
Ceea ce vedeți în poza de mai sus este un fel de “înainte”, să vedem ce o să fie aici peste o vreme :)
Nu arată prea bine, nu?
V-am zis că vrem să ne apucăm să ne facem căsuța noastră și până acum lucrurile sunt în grafic. Acum că am făcut primul pas o să urmeze mulți alții mici și mărunți.
Deocamdată știu că trebuie să-l iau pe rol și apoi să obțin certificatul de urbanism. Între timp mai tre’ să fac și un studiu geo și unul topo. Am ceva preocupări pentru perioada următoare :)
În rest o să vedem, pe măsură ce mai vorbesc cu unul și cu altul aflu că am tot felul de lucruri de făcut, lucruri la care nu mă gândeam.
P.S. Ah, dacă v-ați întrebat de ce am scris mai rar pe blog, acum ați aflat motivul.
Ti-a placut acest articol?
Sa-l stapaniti sanatosi si spor la treaba :)
@Gervil – mulțumesc frumos, chiar o să am nevoie de spor :)
pret?
Nu m-as muta la marginea capitalei pentru nimic. Mai bine la bloc in centru, decat la casa la marginea pamantului. :)
Spor sa aveti si multa rabdare.
@un Prost – așa ziceam și eu acum vreo câteva luni ;)
cu dumnezeu inainte. succes.
Ce suprafata ai?
Succes si muuulta rabdare cu functionarii publici cand vine vorba de hartii.
Spor la tot si toate.
@liana – 500mp
@all – mulțam fain!
Numai de bine si mult succes in realizarea acestui vis…
Sa-l stapaniti sanatosi!
Sa il stapaniti sanatosi, este la Peris cumva? :D
felicitari ! sa va creasca pe teren casa pe care o doriti , in ritmul dorit de voi !
@Ionut – Nu cred ca e vorba de Peris. :)) Cristi daca e, musai sa-mi dai un semn :))
@Cristi reiterez. Daca ai nevoie de mici sfaturi, o fac pe o bere sa nu zicem ca e degeaba :)
Daca se poate sa dai informatia asta, cat e metrul patrat acolo?
Utilitati exista (gaze,apa)?
(terenul arata foarte bine, eu am vazut unele cu buruienile de 2 m inaltime, oricum nu conteaza, la final va arata super! )
Felicitarile mele! Abia astept sa vad rezultatul final.
WOW, de ce urări pe aici mulțumim tuturor!
@jules – am să îți cer cu siguranță, lasă-mă acum să mă ocup de hârtiile de care ziceam mai sus, să le văd și pe alea și o să vorbim, sunt sigur că ai să-mi spui multe.
@liana – 20€ mp, atât am dat eu. Apă nu este, tre’ puț, curent este și gaz.
@Ioan Mihai – Și eu, dar o să mai dureze ceva :)
Vai de capul tau. O sa iti mai faci o casuta mica din toate hartiile care o sa iti rezulte. Been there… done that.
Succes!
Nu te apuca sa faci studii de capul tau ! Limiteaza-te strict la studiile si avizele care iti sunt puse pe Certificatul de Urbanism. Dupa ce ai obtinut Certificatul, atunci te apuci si-ti faci Proiectul pentru constructie si iti obtii avizele necesare ;)
ce inseamna ca ai “curent si gaze”?
Am citit undeva :
asa e?
ce inseamna ca ai “curent si gaze”?
Am citit undeva: “Cheltuielile ocazionate cu prelungirea retelei electrice(stalpi,bransament,macara si manopera)cad in sarcina celui ce solicita modificarile in retea”
Asa e?
Ioooooooi!!! Felicitări. Să vă bucurați de ea. La o căsuță în apropiere de București visez și eu de ceva vreme. Cu o curte nu prea mare și simpatică (cu un balansoar și un grătar, musai!), o bucătărie utilată cu tot ce-i trebuie să prepar toate rețetele italienești pe care le ador și o sufragerie confortabilă. Și faptul că ar fi situată mai departe de nebunia centrului îmi surâde cel mai mult. Totuși, orașul e aproape și dacă e și o mașină la-ndemănă se ajunge repede. :)
Pingback: Musa acuminata (copacul banană) « Ghiocel07
Pana la urma unde e terenul? Pretul e foarte bun.
Pingback: Cea mai frumoasă surpriză
Intamplator, abia astazi am dat de categoria noua de pe site – constructia casei. Felicitari pentru primul pas – achizitia terenului. Mult succes in aplicarea proiectului tau! :)