Tag: Sanatate
Legea care interzice fumatul în spațiul public a trecut de senat
Se pare că legea a trecut de senat și ea spune că se interzice complet fumatul în spaţiul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare de stat şi private. Senatorii au decis, pe 10 martie, să păstreze proiectul fără amendamente, în sensul interzicerii totale…
Ecografie de șold și ecografie de fontanela
Azi am avut programare cu fi-miu la ecografie. După o lună și ceva de așteptare, până a fost liber domnul doctor am ajuns la ecografie. Le-am făcut pe amândouă și totul este ok. Voiam să vă povestesc despre experiență în sine. Am fost la Spitalul de pediatria Medlife, am avut programare la domnul doctor Mircea…
Bugetul pentru 2015
Efectele aerului condiționat asupra sănătații
Dragi prieteni, nu îmi propusesem să scriu acest post, dar cum prietena Alina mi-a sugerat că ar trebui să studiez problema, am pus mâna pe google și m-am documentat puțin. Am ajuns la concluzia că aparatul de aer condiționat este dăunător sănătății, rău. Aparatul de aer condiționat este un suport pentru bacteriile care se creează în condiții…
[Concurs] Câștigă un abonament cu intrări nelimitate pentru o lună la FitCurves
Am să vă zic de la început, acest post este doar pentru fete. Dacă sunteți bărbați nu aveți de ce să citiți mai departe, încercați alte articole. Împreună cu prietenele de la FitCurves am decis să facem un concurs și să oferim celor pasionate de sport un abonament cu intrări nelimitate, pentru o luna de…