Sari la conținut

Tag: accident

V-am mai zis că-i periculos la Therme, voi nu și nu.

Un copil de 8 ani și-a pierdut dinții din față după ce s-a lovit de marginea toboganului pe care se dădea, acuză părinții, înfiorați de gândul că băiatul lor poate face un implant dentar abia la majorat. Cum o să fie următorii ani ai copilului, de ce traume o să sufere în societate… numai el…

Un accident groaznic pe o autostradă grecească

M-am uitat la materialul de mai jos și m-am înspăimântat. Pur și simplu oamenii ăia nu au avut nicio vină și nici nu prea aveau cum să scape. Dacă ultimul din coloana se putea feri cât de cât (măcar avea șansa asta) cei din față nu au avut nicio șansă :(

Fetelor, ce căutați în mașinile unor iresponsabili?

Am dat de materialul de mai jos pe ProTV și voiam să vă atrag atenția asupra unor aspecte. Priviți pentru început materialul. Tineri teribiliști sunt peste tot, am fost și eu ai fost și tu. Cu toții am făcut chestii care, acum la o altă vârstă, le privim ca pe niște tâmpenii. Sunt lucruri care…

Cine este vinovat aici?

Sunt curios cine ziceti voi ca este vinovat sau cum credeti ca este rezolvata problema asta de catre organul de politie? Locul unde a avut loc incidentul este aici. Video-ul este mai jos. http://www.youtube.com/watch?v=5GEbxRxX3TM

Aici cine a gresit?

Ca sa nu va plictisiti, sariti direct la secunda 55 ;) Este destul de clar, motocilistul a vrut sa ii dea o lectie unui sofer care circula pe banda 2. I-a dat. De suferit a avut tot el. Voi cine ziceti ca a gresit in acest caz? [via piticu]

Conduita preventiva

Astazi, la iesirea din Cora Pantelimon am asistat la un eveniment rutier. Poza, poate nu spune chiar prea multe, mi-a luat putin pana mi-am dat seama ca ar trebui sa o fac. La iesire din parcare erau doua benzi, prima ocupata de tirul din imagine si a doua libera. Tipul cu BMW-ul a venit pe…

Accident live cu fuga de la locul accidentului, sau nu?

Uitati-va cu atentie la filmuletul de mai jos si o sa vedem daca, conform legii, este o fuga de la locul accidentului, si mai ales sa vedem cata vina are fiecare. Va zic asta, pentru ca pe trafictube.ro lumea il scoate pe cel cu loganul mare vinovat si eu nu impartasesc, complet, aceasta parere. Accident…

Poate intelegeti de ce nu se depaseste pe banda 1

Priviti filmul, la un moment dat un cretin da cu spatele pe banda 1, pe un drum european. Nu vreau sa discut alte chestii pe langa video-ul asta, este destul de clar restul. Ideea e ca in general, asa cum v-am mai zis, nu este bine sa depasiti pe o banda inferioara. Acolo poate stationa…

Nevinovat dar tre’ sa scoata banii. Este normal?

Priviti putin filmuletul de mai jos. Trecand peste faptul ca voua nu vi se poate intampla asa ceva (da AndreaS, chiar daca tu circuli perfect legal si corect, poate sa iti sara o duba in fata, o feresti si poate lovesti un om) as fi curios daca vi se pare normal ca ala cu opelul sa-si…

V-ati pus vreunul dintre voi in pielea lui Huidu?

Am tot vazut astazi poza asta pe net si vreau sa va zic parerea mea. Ca o sa-mi sariti in cap, ca nu, eu tot am sa v-o zic pentru ca vreau ca anumite lucruri sa fie clare. Sa o luam pe rand. Voi il vreti pe Huidu la zdup pentru ca ucis trei oameni,…