Sari la conținut

Sunt ceva hote la promoție și eu nu știu ce să aleg

eMAG are zilele astea niște oferte interesante și eu nu prea știu ce să aleg. Are la promoție și hote incorporabile și hote standard, dar alegerea nu este chiar atât de ușoară.

V-am zis de hotele incorporabile poate aveți voi nevoie, la mine e sigur că de data asta am nevoie de o hotă standard.

La apartament alegerea hotei a fost mult mai ușoară, pentru că acolo hota era în casă, făcea parte dintre electrocasnicele ce le-a lăsat proprietarul în casă.

Era o hotă super mișto, o hotă cu două motoare, destul de zgomotoasă când era puterea maximă, dar care nu lăsa pic de miros de mâncare în casă.

Brandul, dacă memoria nu-mi joacă feste era Whirlpool, dar e posibil să mă înșel. Nu cred că era o hotă incorporabilă, cred că am incorporat-o eu bine, pentru că ea se putea monta oricum, și ascunsă în mobilă și lăsată la vedere, pentru că interiorul era dintr-un material ce putea rămâne liniștit la vedere.

Acum însă, cum nu am cumpărat în viață mea o hotă am nevoie de recomandările voastre.

Eu când mă uit să aleg una mă uit doar la cum arată, dar știu că nu asta este principala caracteristică pe care trebuie să o aibă o hotă :)

Am văzut că există și cu evacuare și cu ceva filtre și practic nu mai ai nevoie de evacuare. Nu știu ce am impresia că modelul cu filtre nu se compară totuși cu cel cu evacuare. Curăță filtrele alea, nu zic nu, dar nu are cum ca aerul să rămână la fel de curat ca în cazul în care este scos cu totul din casă.

Cred că este destul de important de menționat că am nevoie de o hotă puternică, ceva ce să scoată destul de rapid mirosurile de mâncare, pentru că și aici, la fel ca la apartament am o bucătărie deschisă, fără ușă intre ea și living.

Deocamdată nu pot să mă plâng de mirosuri, noi nu prea gătim chestii care miros, dar nu se știe niciodată, plus că este destul de deranjant să văd firele ce ies din perete, fire pe care le-am lăsat special pentru a pune hota.

Acum însă nu prea știu la ce să mă uit, intuiesc că la puterea de absorbție, dar ceva nu-mi iese la calcul. Sunt hote cu putere mare de absorbție ce au un singur motor și sunt hote cu putere mai mică de absorbție ce au două motoare. Cum v-am zis, eu aveam cu două motoare și era bine. Nu știu însă ce putere de absorbție avea hota respectivă.

În mintea mea, cu cât sunt mai multe motoare cu atât trebuie să fie mai bine, însă este posibil să mă înșel.

La consum trebuie clar să fie încadrată în categoria A, dacă nu cumva A++, pentru că eu am toată casă numai pe curent și fiecare consumator în plus se simte la factură, așa cum v-am arătat aici. Prefer să dau ceva mai mulți bani în prima fază și apoi să plătesc mai puțin, decât să dau puțin bani la achiziție și apoi să plătesc în timp cât nu face. Știu din experiență că este mai bine așa.

Acestea fiind spuse, mă ajutați să aleg o hotă ce să îndeplinească cerințele de mai sus, și totuși să nu fie mai scumpă de 1500 de lei, pentru că ăsta este bugetul maxim ce-l pot aloca în acest moment pentru această investiție.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
17 comentarii
  1. Cristian 21 Jul 2017 @ 11:13

    Samsung de 90 am la casa cu bucataria maricica. Arata ca https://m.emag.ro/hota-incorporabila-decorativa-samsung-putere-de-absorbtie741-mc-h-1-motor-90-cm-display-albastru-inox-hdc9a90tx/pd/DK4PYMBBM/ nu stiu exact daca asta e modelul dar merge de minune. Ceapa calita nu miroase in schimb afara e omor

    Raspunde
  2. Bogdan 21 Jul 2017 @ 11:21

    Am cumparat 2 hote. 1 Franke si una…no name. Fiecare a deservit nevoi in functie de bugetul disponibil. Cea Franke a fost folosita vreo 3 ani fara evacuare ( vezi Doamne ca filtra aerul)…sanki. Evacuarea a facut diferenta de la cer la pamant. Despre miros ce sa zic…e bucatarie, o sa miroasa ceva indiferent ce ai lua. Dar o hota cu evacuare o sa minimizeze deranjul olfactiv.
    Ce pot sa iti zic insa e ca foarte des am evitat sa folosesc hota din pricina zgomotului…Deci cand ma voi muta si voi fi nevoit sa umblu din nou dupa o hota noua, as avea in vedere si decibelii pe care motoarele alea ii genereaza.
    Spor in alegeri!

    Raspunde
  3. Mateiu 21 Jul 2017 @ 12:53

    Pentru hote, as pune miza pe puterea de absorbtie, clasa energetica si zgomot. Bineinteles, ca sa fii impacat cu achizitia, ar trebui sa alegi si un brand cat mai cunoscut, in care sa te poti baza pe partea de service(sper sa nu fie cazul). Atentie si la tipul filtrului, nu prea ai vrea o hota incorporabila cu filtru textil, pe care sa-l schimbi prea des…

    Raspunde
  4. Sean 21 Jul 2017 @ 13:26

    Sa fie cu evacuare, capacitatea de 10x volumul bucatariei si priza de aer in coltul opus.

    Raspunde
  5. criserb 21 Jul 2017 @ 14:43

    @Sean – ce înseamnă priza de aer în colțul opus?

    Raspunde
  6. Coco 21 Jul 2017 @ 16:31

    Adica in coltul opus trebuie sa poti deschide un geam sa faca tiraj.

    Raspunde
  7. criserb 21 Jul 2017 @ 16:34

    @Coco – merci. Am geam în colțul opus, e de bine deci.

    Raspunde
  8. alex 21 Jul 2017 @ 23:54

    Recomand sa fie de 90 cm si minim 400metri cubi putere de extractie. Inox cu filtre lavabile si evacuare afara prin tubulatura cat mai netetda. Pvc rosu, tabla aluminizata sau chiar inox. Spor!

    Raspunde
  9. alex 21 Jul 2017 @ 23:59

    Ps. Inox satinat sau antipata. Si cu cat mai putina electronica sau chiar deloc. Simplu si eficient.

    Raspunde
  10. andrei 22 Jul 2017 @ 01:34

    1. Obligatoriu cu evacuare. Filtrul ala e de fapt unul pt mirosuri pe baza de carbon pe care il vei schimba aproape la fel de des ca sosetele, dar aburul si aerul viciat ramane in camera.
    2. Filtre de grasime metalice lavabile, care sa incapa in masina de spalat vase!
    3. Atentie la zgomot daca bucataria e langa camera copilului si acesta doarme cand se gateste… La treapta maxima, marea majoritate au in jur de 60 si ceva de dB. La treapta minima spre 40, dar nu prea scot..
    4. Din punctul meu de vedere pretul e prohibitiv pentru clasa A la un brand serios, si la o hota chiar nu cred ca se justifica… Cat va functiona la tine o hota, pe zi? O ora, maxim doua (daca faci o ciorba sa zicem si nu ai oala sub presiune…), cate zile pe saptamana/luna/an gatesti? Fa un calcul in cat timp recuperezi investitia….
    Personal iti recomand: https://www.emag.ro/hota-incorporabila-insula-bosch-putere-absorbtie-490-mc-h-2-motoare-53-cm-inox-dhl545s/pd/EF0X3BBBM/, excelenta la un open space de bloc. Este clasa E, asta insemnand 173 kW pe an.
    Daca chiar insisti sa dai 1500 pe o hota, https://www.emag.ro/hota-incorporabila-telescopica-bosch-putere-de-absorbtie-400-mc-h-60-cm-3-trepte-de-putere-turbo-dfs067a50/pd/D5C243BBM/, Dupa aceleasi standarde consuma, zic ei, 36kW pe an (nu prea cred, dar ma rog)
    Asadar la o diferenta de 137 kw pe an dupa normele lor, si un pret/kw de 0,5 lei (nu stiu cat e pretul real pe kW, pentru mine deslusirea facturii de energie necesita cel putin doua doctorate) insamna ca platesti pe curent cam 70 de lei pe an in plus la hota ieftina fata de cea scumpa, la aprox 800 de lei diferenta. Cum spuneam, nu cred ca merita… you do the math…

    Raspunde
  11. Boo 22 Jul 2017 @ 05:54

    Din experientza mea pentru cea mai puternica extractzie nu trebe sa deschizi nici in geam. De fapt ar trebui sa ai o gura de la aerul conditionat in respectiva incapere, care creste presiunea in incapere si ajuta la impingerea aerului cald inspre hota.( make up air fan)

    Raspunde
  12. Ionut 23 Jul 2017 @ 21:02

    Ia ceva ce face hote si lasa marcile “consacrate”. Uita-te la cata sau teka. Personal am 2 cata de 750 mc/h uber cool. Gatim, 2 copii, you know what I mean…

    Raspunde
  13. andrei 24 Jul 2017 @ 01:02

    @Ionut
    Teka si Cata produc electrocasnice de bucatarie nu doar hote. Asa ca fac parte din marcile “consacrate” ca Bosch, Whirlpool etc care produc SI hote. Cata nici nu stiu daca gaseste in Romania. Asa pot si eu sa recomand Miele, Broan, General Electric, Kenmore, Zephyr, Viking, Wolf sau Thermador dar are nevoie la bucatarie nu deschide restaurant.
    750mc/h? Nu trebuie sa pui lest in sortul de bucatarie?

    Raspunde
  14. dorel 24 Jul 2017 @ 02:09

    Din experientza mea pentru cea mai puternica inspiratie sigur trebe sa deschizi narile sau gura cat mai larg. La o bucatarie asemanatoare cu o hota lata de 60 cm si evacuare de 12 cm, o gaura in perete ( jos in dreapta blatului ) cu diametrul de 10 cm nu e suficienta. Daca se deschide putin usa de pe peretele opus hotei evacuarea e mult mai buna.
    Asa cum se spune mai sus o priza de aer pe peretele opus e binevenita.
    Aburul nu urca vertical intotdeauna. Pentru o plita de 60 cm urmatoarea hota va fi de 90 cm.
    La acelasi debit evacuat o hota puternica pe treapta 1 poate fi mai silentioasa, eficienta decat una mai slaba turata la maxim in treapta 3.
    Unii producatori specifica nivelul de zgomot. Daca nu, perceptia e relativa.
    2 motoare ar fi bune, dar am vazut cu turbine mici ; pentru debit mare motoarele erau cu turatie mare si zgomotul ( care nu era specificat ) era binenteles mare.
    Poti deschide filtrele si compari diametrul turbinelor.
    la boschhh au ceva si puternic si silentios si eco Si samsungul pare interesant dar zgomotos
    Deci : mai puternica, mai lata, cu nivel de zgomot specificat, cu evacuare scurta si lisa ( fara tub gofrat ), cu diametru evacuare cat mai mare minim 15 cm, filtre metalice.

    Raspunde
  15. dorel 24 Jul 2017 @ 02:29
    Raspunde
  16. Ionut 24 Jul 2017 @ 06:52

    @andrei: exact. El asta cauta, electrocasnice de bucatarie. Ca si fiabilitate, personal am avut surprize neplacute cu marcile consacrate. Nu se compara bosch sau whirlpool de acum cu ce faceau acum 10 ani… ca idee, mama are o hota whirlpool pe care as arunca-o cu prima ocazie…

    Marcile mentionate de tine fac parte din categoria profesionala. Teka se gaseste mai greu in romania, cata e pe toate drumurile.

    Cat priveste puterea de absorbtie, e si acolo ceva marketing, exact ca la aspiratoare, pt ca vorbim de puterea reala si de cea teoretica…

    Iar despre sort…ramane la locul lui, pleaca doar mirosurile, relativ instant…

    Raspunde
  17. radu 24 Jul 2017 @ 09:52

    salut,
    daca bucataria nu e open space cu living-ul, atunci poti opta la o hota normala, daca e open-space (cum am eu), depinde de volumul celor 2 incaperi. la casa noastra am construit o hota dintr-un motor de la Vento montat in exteriorul casei (la turatie maxima scoate 1800 metri cubi de aer pe ora) si carcasa hotei in interiorul casei, deasupra aragazului. Cand pornesc hota in cateva minute toti vecinii stiu ce gatesc, dar mirosul nu prea mai ramane in casa…

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)