- Atentie la cele peste 500 de radare din perioada ce urmeaza
- Mai multe trenuri au luat foc in Bucuresti
Septembrie este luna lui Jack, a lui Jack Daniel
Septembrie este luna în care il sarbatorim pe Jack Daniel. Nimeni nu ştie exact când s-a născut Jack Daniel întrucât la acea vreme nu existau înregistrări oficiale ale zilelor de nastere. Dar ce ştim cu siguranță este că Mr Jack s-a născut cândva în luna septembrie a anului 1850. Așa că ne-am hotărât să îi sărbătorim ziua de naştere pe toata durata lunii septembrie.
Jack Daniel este cunoscut în întreaga lume pentru whiskey-ul sau produs in Tennessee. Domnul Jack a început să îl producă in 1866, când distileria sa din Lynchburg a intrat în funcţiune, devenind astfel cea mai veche distilerie înregistrată în întreaga ţară.
Dar fiecare legendă se naște din destin si voință puternică. Plecat de acasă la o vârstă fragedă, tânărul Jack a mers să lucreze pentru Dan Call, un preot care conducea o afacere locală de whiskey. Şi i-a cerut acestuia să-l înveţe cum să facă whiskey.
Se pare că tânărul Jack a avut talent în a face whiskey şi nu a durat mult timp până când Dan l-a făcut partener cu drepturi depline în afacerea sa. Curând după aceea, Dan i-a lăsat întreaga distilerie partenerului său.
Deşi era doar un tânăr, Jack Daniel a avut o minte strălucită şi ochi buni pentru afaceri. El a înţeles că acestea sunt construite de oameni pentru a-i mulțumi pe alți oameni. Așa că s-a îmbrăcat într-o haină lungă până la genunchi, cu vestă, cravată și o pălărie cu boruri largi, şi nu a mai fost văzut niciodată decât în acea “uniformă”. A uimit pe întreaga lume cu tinuta, dar mai ales cu ospitalitatea sa. Toți locuitorii din oraș de la acea vreme ştiau de petrecerile minunate pe care le ținea în casa sa. Desigur, toată lumea care participa se bucura de rodul propriei munci, whiskey-ul din Tennessee.
Dar nu există legende, fără măiestrie. Tânărul antreprenor și-a mutat distileria lângă un izvor de peșteră care furniza în continuu apă pură, fără fier. Este același izvor care se folosește și astăzi.
Pentru Jack Daniel, calitatea era cea mai importantă. Dar el a fost, de asemenea, și un vizionar. A realizat că o băutură bună trebuie să stea într-un ambalaj pe măsură. A dorit să facă ceva unic, care sa îl deosebească de ceilalți producători de whiskey de la acel moment. Așa că, atunci când distileriile de la sfârşitul anilor 1800 au început să își vândă băutura în sticle, în loc de ulcioare de lut, majoritatea au ales o sticlă rotunjită. Dar Jack ştia că are un whiskey special şi a vrut să se diferenţieze de ceilalţi, așa că el a ales un design pătrat, după ce un comis voiajor i-a prezentat o astfel de sticlă.
Se spune că Jack s-a oprit, a remarcat că arată diferit şi apoi a spus zâmbind, “O sticlă pătrată pentru o persoana verticală ca mine.” Şi astfel, în 1895, distileria Jack Daniel a început îmbutelierea whiskey-ului într-o sticlă pătrată, diferită şi reprezentativă, lucru care continuă și azi de mai mult de un secol.
În 1904, domnul Jack a călătorit din Lynchburg, Tennessee, la Târgul Mondial din St Louis. Din fericire, și-a luat și whiskey-ul cu el pe care l-a înscris la acea expoziție internaţională.
Spre surprinderea celor mai mari și renumiți distileri, omul încrezâtor și mic de statură din Lynchburg, Tennessee, a plecat de acolo cu medalia de aur. Dar Jack ştia, de asemenea, cum să își facă noi prieteni. La competiţia din 1904, s-a imprietenit cu un judecător internaţional. Astfel că prietenul lui, l-a sfătuit să se înscrie la alte două competitii si, din nou, whiskey-ul lui Jack a primit medalii de aur pentru excelenţă.
De atunci, distilatorii din toată lumea si-au dat seama cine era Jack Daniel şi nimeni nu a mai trebuit să spună unde este localizat Lynchburg, Tennessee. Judecând după cele 7 medalii de aur câştigate, nimeni nu a mai avut probleme în a-și aminti numele lui Jack sau orașul natal al whiskey-ului acestuia.
Deşi Jack Daniel a fost dedicat în a face cel mai bun whiskey din lume, el ştia de asemenea că o carte, sau un whiskey, de multe ori este judecat după copertă. În timpul vieţii, a comandat mai multe sticle speciale pentru a comemora evenimente importante sau realizări.
Aceste sticle s-au dovedit a fi destul de populare printre fanii lui Jack Daniel din întreaga lume. Unele au fost reproduceri ale decantoarelor proiectate de către domnul Jack însuşi sau nepotul lui, Lem Motlow, în timp ce altele au fost create în stilul şi spiritul vremurilor pe care aceștia le reprezintă. Dar, indiferent dacă design-ul este vechi sau nou, aceste sticle dau dovadă de aceeaşi grijă, meşteşug şi calitate ca în fiecare strop de whiskey din Tennessee. Una dintre favorite este Belle de Lincoln. Creata în 1979, Belle of Lincoln a fost una dintre cele mai timpurii denumiri sub care Jack Daniel şi-a vândut whiskey-ul în și în jurul Lynchburg în anii 1890.
După mai mulţi ani de succes, domnul Jack a conceput o minunată sticlă conică pe care a numit-o Belle. Doar câteva au fost create și nici una nu a fost vândută. Toate sticlele originale au fost dăruite. Nimeni nu ştie însă exact cine au fost beneficiarii, şi, nici până în această zi, nu a fost găsită vreuna.
Dar nu numai ziua de naştere a domnului Jack rămâne un mister, de asemenea, o mulţime de legende şi poveşti despre modul în care acesta făcea whiskey-ul sau povestea reală din spatele numelui “Old No. 7” sunt discutate de oameni din întreaga lume.
A fost numărul 7 trenul care îi căra butoaiele? Sau pur şi simplu a fost numarul lui norocos? Unii spun că Jack Daniel a avut 7 iubite, dar numai una a avut un loc special în inima lui. O altă poveste spune că Jack a încercat şase reţete înainte de a produce whiskey-ul perfect din Tennessee – asa că l-a numit Old No. 7. Adevărul este că doar Jack Daniel cunoaşte adevăratul sens al numărului 7. Dar nu îl vom auzi de la el prea curând. Totusi ne-a lăsat reteta după care acesta este realizat.
Jack Daniel ne-a lasat, de asemenea și filozofia că muzica bună şi whiskey-ul bun fac o noapte grozavă. A anexat casei lui o sală de bal pentru ca prietenii săi să se poată bucura de o seară de muzică şi un pahar de whiskey fin. Pentru ca muzica să meargă mai departe, Jack a fondat trupa Silver Cornet. Cu uniforme şi instrumente din catalogul Sears & Roebuck şi un vagon special conceput pentru a se deplasa, Jack s-a asigurat că trupa cântă la fiecare deschidere de salon, la celebrarea zilei de 4 iulie şi adunări politice. Nimeni din trupa nu a avut experiență muzicală, dar au cântat în Silver Cornet pentru mai bine de 20 de ani, promovând astfel whiskey-ul domnului Jack.
Astăzi, pentru o nouă generaţie de muzicieni, Jack Daniel continuă să fie spiritul din spatele muzicii live. Deşi muzica din vremea lui Jack Daniel s-a schimbat un pic față de cea din prezent, spiritul din spatele ei nu. Fie că este într-un colt sau în jurul lumii, Jack Daniel vă oferă cele mai în vogă trupe de astăzi, cu show-uri incredibile precum Jack Daniel Studio No. 7.
Jack a fost admirat de oameni peste tot, dar a avut un mic defect, Jack a fost un om cu temperament. Si, desi nepotul lui Jack, Lem Motlow, era de obicei, prima persoana care ajungea la distilerie şi deschidea seiful, se pare că, într-o dimineaţă, Jack a ajuns la distilerie înaintea lui şi a vrut să îl deschidă. Atunci când Jack nu și-a putut aminti combinaţia, a lovit puternic seiful cu piciorul, rănindu-se la unul dintre degete. Cangrena apărută în cele din urmă a dus la îndepărtarea degetului cu câțiva ani înainte de moartea sa, care din păcate a avut loc pe 9 octombrie 1911.
Jack Daniel nu a fost niciodată căsătorit şi nu a avut copii. Cu toate acestea, l-a luat pe nepotul său favorit, Lem Motlow, sub aripa lui. Întrucât Lem era foarte priceput la calcule, în scurt timp a început să facă toată contabilitate distileriei. În 1907, din cauza problemelor de sănătate, Jack Daniel a lăsat distileria lui Motlow, care a lăsat-o copiilor săi, dând mai departe legenda.
Deşi nu știm data exactă când Jack Daniel s-a născut, ştim că el a fost un om care a iubit petrecerile! Indiferent de modul în care alegeți să sărbătoriți această zi de naştere specială, dacă planificați un simplu toast, printre câţiva prieteni, sau o petrecere bine organizată, sperăm că veți împărtăşi poveştile şi fotografiile voastre cu noi.
Unele povestiri încep şi se termină cu hârtia pe care sunt scrise.
Poveștile noastre încep cu aniversarea domnului Jack Daniel.
Ridică un pahar şi dă mai departe povestea.
Povestea de mai sus nu-mi apartine dar dupa ce-am citit-o mi-am dat seama ca e prea frumoasa si merita sa o public. Sunt lucruri ce probabil nu sunt foarte cunoscute si merita sa le stie toti fanii lui Jack.
La multi ani domnule Jack!
P.S. Povestea e publicata cu acordul celor care mi-au trimis-o, reprezentantii lui Jack Daniel’s in Romania.
Îmi place povestea! :)
Frumoasa poveste, bun wisky, interesanta companie !
O sa ciocnesc un pahar in cinstea defunctului !
Daca il serbam in fiecare zi…din octombrie o sa-l cinstim pe cel care a inventat Asociatia Alcoolicilor Anonimi. :D
Pingback: Organizez cheful burlacilor, cel putin incerc. - criserb.com
Chiar dacă misterul zilei de naștere a domnului Jack face parte din legendă, este atât de bine …împachetat, că merită spus mai departe! :) În compania unui pahar de whisky Old No 7, of course! :)
Pingback: Ăsta are antrenament nu glumă