Promit că nu mai trec pe roșu
Am parcat undeva în zona biroului și mă duceam spre clădirea aflată la vreo 200 – 300 m de locul de parcare.
Trebuie să trec un bulevard, dar semaforul era roșu pentru pietoni.
M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta și am văzut drumul gol, pustiu, nicio mașină.
Am traversat repede, pe roșu.
Pe trotuarul pe care am ajuns stăteau, în așteptarea verdelui, un grup de oameni. Printre ei și un copil cu o mămică.
Îl aud pe copil zicând către mama lui:
Mami, uite, nenea a trecut, noi de ce stăm și nu traversăm?
Băi, știți cum m-am simțit? De tot rahatul.
M-am dus la copil și i-am spus că el să nu facă ca mine, să stea cu mămica lui și să aștepte până apare culoarea verde. Că eu am greșit, că eu nu am fost atent, bla bla.
Mi-a promis că așa o să facă.
Mămica lui mi-a mulțumit, din priviri, și am plecat mai departe.
Promit că nu mai trec niciodată pe roșu, niciodată.
Noi ăștia mai mari suntem un exemplu pentru cei mici, ar trebui ca de la noi să învețe numai lucruri bune, sau cât de cât bune, dar nicidecum nu ar trebui să-i învățam greșit. Dacă noi nu-i învățăm de bine, atunci cine?
Să nu mai treci nici tu pe roșu, tu cel ce citești aceste rânduri, gândește-te că dai un exemplu greșit, pentru tânăra generație.
Hai să schimbăm ceva, măcar puțin, măcar o parte din noi.
https://www.youtube.com/watch?v=yC60GHpoNfY
Bravo
Doar dupa ce devenim parinti realizam ca e bine sa fim cat mai corecti
inca odata BRAVO
@Valy – Da, după ce devenim părinți vedem multe lucruri care până atunci nu le vedeam sau poate că le vedeam, dar nu le dădeam importanță.
Un părinte vrea numai bine pentru copilul sau. Sunt multe lucruri pe care un părinte le conștientizează altfel, le spune copilului dar acesta nu le ia în seamă. Când dă cu capul, zice: câtă dreptate avea mama……..uneori este prea târziu…….
Partea urata pe care o vad eu in cazul asta este ca oricât de exemplar ai fii, vezi parinti care traversează prin lovuri nepermise cu copii sau nepoții lor. Ceea ce ar trebui sa înceapă de la parinti sau persoanele care se ocupa de cresterea lor. Nu spun ca nu are rost sa fi exemplar, dar ajungi câteodată sa simti ca esti printre putinii oameni care gândesc asa si devii frustrat.
Schimbarea începe cu TINE! ar trebui să fie o campanie cu asta…