Sari la conținut

Planuri pentru grădina de legume din 2017

Anul trecut am avut prima grădină făcută de mine vreodată, prima producție de orice legumă și anul ăsta vreau să îmbunătățesc puțin, să mai reglez din ceea ce nu a fost ok anul trecut. Să plantez mai mult din unele și mai puțin din altele.

Am făcut planul de mai jos. De menționat că cele din partea superioară a pozei am să le duc pe verticală, adică castraveții, dovleacul și pepenele. Sunt și noi, n-am mai cultivat așa ceva, deci nu știu, este o încercare.

Am ales să pun roșiile și castraveții pe margine, pentru a nu umbri celelalte culturi. Ca idee, pentru cei care se pricep, sudul este la ridichi.

Cu soția am făcut planul, ea mi-a zis ce are nevoie și ce nu. Anul trecut am plantat, de exemplu, creson. N-am avut ce face cu el și l-am aruncat. Deci nu mai punem chestii de care nu avem nevoie. Nu mai punem nici prea mult, busuiocul ne ajung 2 tufe, nu 6 câte am avut anul trecut :)

Dacă considerați că ceva nu e bine, orice sugestie este binevenită.

Eu zic că pot sa pun roșiile la un loc cu ceapa, pentru că ceapa o să se facă repede, roșiile mult mai târziu și în principiu când roșiile o să fie bune de mâncat, ceapa nu o să mai fie. Am gândit așa și pentru economia de spațiu.

Dar cel mai important, în plan am anul ăsta un sistem de irigații prin picătură. Nu este deloc costisitor și merit să economisesc o oră în fiecare seară, oră pe care altfel trebuia să o petrec cu furtunul în mână.

Suprafață cultivabilă a spațiului pentru “cultură” este de 21mp. E puțin,dar asta este, asta cultivăm.

Nu avem pretenția să punem pe iarnă, dar măcar vara să consumăm legume proaspete, făcute de noi.

Cu toate că, au fost chestii pe care le-am pus pe iarnă și ne-au ajuns până acum sau alte chestii de care mai avem și acum.

Ăsta e planul, și pentru că sunt începător în domeniu, orice sfat este binevenit.

P.S. În caz că vă întrebați de ce am ales paturile înalte sau raised beds vedeți aici postul ce m-a convins.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
8 comentarii
  1. Vlad 2 Mar 2017 @ 14:42

    Sistemul de irigare … distribuie o cantitate de apa egala la fiecare gaurica … toate plantele “inghit” aceeasi cantitate de apa ?

    Raspunde
  2. criserb 2 Mar 2017 @ 15:23

    @Vlad – din ce știu eu nu. De aia am pus și mai multe segmente, pe fiecare din ele pun un robinet și din el reglez cantitatea de apă. Asta în teorie, în practică încă nu știu ce cantitate de apă tre să dau la fiecare plantă :( Asta bănuiesc că se învață.

    Ideal ar fi, până mă învăț, să-mi iau o sculă ce măsoară umiditatea solului și să testez din când în când, la fiecare plantă.

    Raspunde
  3. Serb 2 Mar 2017 @ 15:36

    @criserb – Si la Agronomie asa se invata doar ca tu ti-ai ratat cariera … dar , as zic eu, nu-i tarziu, ori ce gresala in viata se poate repara !

    Raspunde
  4. Cristi 2 Mar 2017 @ 16:13

    Caută pe net un tabel cu “plante companion”, și tine cont de el. Tu ai ținut deja cont de un aspect când le-ai grupat, înălțimea plantelor, însă sunt mai multe detalii importante: tipul de radacina, tipul de gărgăuni pe care ii atrag/resping, culoarea, mirosul, compușii chimici pe care ii elimina, tipul tulpinii, perioada in care fructifica etc.

    Raspunde
  5. Cristi 2 Mar 2017 @ 16:19

    După ce se înalță cat de cat plantele tale, poți să împrăștii semințe de trifoi pitic pe straturi, să acopere toată suprafața solului. Pe de o parte o să îți fertilizeze solul (trifoiul absoarbe azot din atmosfera, iar bacteriile care trăiesc pe rădăcinile lui îl transforma in depozite de “îngrășământ” disponibile celorlalte plante), pe de altă parte o să împiedice evaporarea apei din sol si o să ia lumina buruienilor care ar fi încolțit acolo.

    Raspunde
  6. criserb 2 Mar 2017 @ 16:40

    @Cristi – merci, am să caut.

    Cât despre trifoiul pitic, îmi e frică de el, ăla se răspândește repede peste tot și nu aș vrea ca apoi să mă chinui să scap de el. Intenționez să pun peste pământ gazonul tuns, și-l las acolo să se usuce. Am văzut că se poartă. De aici.

    Raspunde
  7. Cristi 2 Mar 2017 @ 23:39

    Ai grija cu iarba proaspăt tunsă, conține foarte mult azot și o sa ardă majoritatea plantelor peste care o sa o așezi. Nu știu cum arata după ce o tunzi cu mașina, însă dacă e că și când o tunzi cu trimmerul, se face ca o pojghiță când începe să se usuce, de nu o da mai respire pământul dedesubt și o sa înceapă să putrezească. Trebuie să o lasi la compostat o perioada, înainte să o folosești.

    Raspunde
  8. Tibi 3 Mar 2017 @ 10:18

    Semințe de plante românești distribuite de Ecoruralis gratis(așa am înțeles eu):
    http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Home/Stiri/3/1962

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)