Pentru copil orice, mă rog, aproape orice

Încep acest articol prin a-i ruga pe ai mei să nu se enerveze prea tare, și vă explic mai departe ce și cum.

De mic copil am urât pisicile, din cauza unei întâmplări nefericite din copilărie. Mi-a sărit una în spate și m-a zgâriat de sus până jos, din cauză că săraca (zic acum săraca că atunci îmi venea să-i rup capul) a alunecat.

Asta fiind pe la vârsta de 5 ani.

De atunci am același sentiment pentru pisici. Nu-mi plac. Nu le urăsc, nu le fac rău, dar pur și simplu nu-mi plac și încerc să le evit pe cât pot.

Pe lângă asta, în copilărie n-am avut niciodată un animal de companie, pentru că ai mei au zis (știu că mai aveam din când în când dorințe de a avea animale) că mai mult le chinuim la bloc, plus faptul că nu este o treabă ușoară să ai un animal în casă. El trebuie plimbat, el trebuie lăsat pe cine știe pe la ce prieten când pleci în concediu, e greu. Totuși mi-au zis că “la casa ta faci ce vrei”.

Ulterior am avut 2 prietene cu câini. Îmi aduc aminte că de fiecare dată când plecam pe undeva totul depindea de cine poate scoate câinii la plimbare. Dacă se găsea câte cineva… plecam și noi în concediu/vacanță, dacă nu, nu.

Ai mei sunt împărțiți când vine vorba de animale, mamei nu-i plac, îi e cam frică de ele, tata însă nu are nicio treabă. Niciodată nu l-am văzut să se teamă de vreun animal.

Eu probabil că am luat de la mama.

Ei bine, acum vreo 2-3 luni mi-a apărut un șarpe prin curte. M-au cam lăsat picioarele când l-am văzut și mulți mi-au zis că aș avea nevoie de o pisică, că să fie cineva în permanență pe acolo, că sperie șerpii, că poate mai prinde și vreun șoarec, etc.

M-am tot gândit la asta, cu toate că este logic că e bun un animal la curte.

Ulterior l-am văzut pe fii-miu cât de mult iubește tot felul de animale pe care le vede, el ar pune mâna pe toate, pe toate le-ar mângâia.

M-am gândit apoi la mine în comparație cu el și am zis că trebuie să schimb ceva, să-i iau copilului un animal, să aibă și el un partener cu care să se mai joace din când în când.

Am analizat între pisică și câine. Pisică pentru că este utilă la curte, câine pentru că mi se pare mai ok un câine ca o pisică.

Din toată analiza asta, din ce am mai vorbit cu cei care dețin un câine sau o pisică am ajuns la concluzia că este mai ușor cu o pisică decât cu un câine. Cu toate că un câine este mai credincios, în poți dresa, te mai și apără.

Bun, dar dacă e mai ușor cu o pisică, m-am gândit să iau o pisică.

Am avut de ales între a lua una de rasă sau una maidaneză, cică “rasă europeană”.

Nu mă vedeam să dau 600€ pe o pisică de rasă și apoi să văd cum îmi sar banii gardul, pentru că la curte există posibilitatea să-ți sară gardul și apoi să nu o mai vezi niciodată.

Unii zic că nu este așa, dar asta doar după ce animalul este matur și realizează unde îi este mai bine.

Trecând peste toate astea, mai trebuia să-mi conving și soția. Să accepte și ea că un animal îi prinde bine copilului.

Cu ea a fost mai ușor, ea a mai avut “țară” a fost mai des în preajma animalelor. Ba mai mult a mai avut și vreo 2 pisici, deci știa despre ce a vorba.

A avut o singură pretenție, animalul să stea în curte, nu în casă.

N-am contrazis-o, are dreptate, mai ales gândindu-mă la faptul că am ales o pisică tocmai pentru a fi cineva prin curte, să îndepărteze lighioanele.

A rămas că în primăvară o să luăm ceva.

Numai că eu m-am apucat să caut, am pus la un moment dat o poză pe facebook cu două mâțe și de acolo am primit zeci de poze, cu tot felul de animăluțe de dat.

Ei bine, din tot ce am primit, la un moment dat am văzut niște exemplare pe placul meu.

Pe 4 octombrie, de ziua animalelor, m-am dus să le iau.

Nu i-am zis soției nimic, nu am zis nimănui. M-am dus și am luat două pisici, m-am gândit că e mai bine așa. Două se joacă împreună, nu se plictisesc, etc.

L-am bătut la cap pe doctor cu o mulțime de întrebări și într-un final, le-am tăiat ghearele, le-am băgat într-o cutie și am plecat cu ele spre casă.

În drum, am oprit să o iau și pe Dana și… inevitabil, peste vreo 5 minute de mers au început mâțele să miaune :)

Ideea este că nu mi-am luat-o, am scăpat.

Acum mâțele sunt acasă, iar Alex este super fericit că le are acolo.

Se joacă cu ele, le mângâie, este încântat. E adevărat că pe una a călcat-o pe-o lăbuță la 5 min după ce a intrat pisica în casă, dar mâța și-a revenit repede. El săracul se uita după una din ele și a călcat-o pe cealaltă.

Sunt 2 zile de când am pisicile în casă și totul este ok. Niciuna nu și-a făcut treburile prin casă, ambele se duc la baie și-i fac nevoile în litiera lor. Și de asta mi-a fost frică, că iar mi-o luam de la terorista casei.

So, am două pisici care dorm cam 90% din timp, în rest aleargă de și după Alex :) E amuzant.

Le am în casă doar pentru că sunt mici, dar în primăvară am să le scot în curte și am să le fac un loc al lor în magazie, pentru iarna următoare. Acum sunt prea mici pentru a le scoate afară, așa că… suntem 5 în casă.

Vă las cu niște poze, asta dacă tot ați avut răbdarea sa citiți până aici.

Cum le cheamă? Îmi este greu de zis, este treaba lui Alex să le găsească un nume, și momentan nu este foarte hotărât. Par să fie Max (cea cu negru) și Mao (cea gri). Cu toate că Max e nume de băiat și ele sunt pisici. Dar mă pot pune eu în calea fericirii lu’ fii-miu?