Sari la conținut

Pentru a da o mână de ajutor eu îmi găsesc timp. Tu îți găsești?

După cum ați putut observa în ultima vreme nu prea am fost pe aici, sau am fost foarte puțin. Am tot felul de chestii pe cap (nu probleme, stați liniștiți) și mai puțin cu netul în perioada asta.

sos-satele-copiilor

În scurtele escapade pe net am dat despre un articol scris de Petreanu în care povestește cu lux de amănunte despre Bucureștiul de altă dată, mai exact despre zona din capătul Căii Floreasca. O zonă care acum este o zonă cunoscută din București, o zonă bună după cum vorbește lumea.

Ei bine, în urma articolului menționat mai sus am aflat puțin din istoria locului și cel mai important am este că am aflat despre SOS Satele Copiilor.

Am trecut de nenumărate ori pe acolo și am văzut casele alea și niciodată nu mi-am imaginat că acolo locuiesc 80 de copii. Casele în care locuiesc acești copii, 12 la număr, între timp s-au degradat și au nevoie de lucrări de reabilitare.

Am primit invitația de a lua parte pentru o zi la lucrările de reabilitare ale caselor din SOS Satele Copiilor Bucuresti. Astfel pe data de 9 august, sâmbătă, împreună cu Andreea și cu Cabral vom merge acolo să dam o mână de ajutor. Nu știu exact care o să fie rolul meu, nu știu ce o să mi se dea să fac, cert este că am să fiu acolo și am să pun umărul, așa cum pot eu, pentru a-i ajuta pe oameni. Nu fac mofturi, am să fac ceea ce mi se dă de lucru și sunt convins că mai sunt oameni ca și mine care doresc să participe.

Aș vrea să iau cu mine un blogger/bloggeriță pentru că întotdeauna mai multe mâini sunt bine-venite. În caz că vreți să veniți lăsați un comentariu și am să vă dau mai multe detalii despre oră la care trebuie să mergem.

În principiu o să ne întâlnim în față la Promenada Mall, pentru că este foarte aproape de acest loc. Nu ați fi crezut nu? Ei bine nici eu. Nu am știut, recunosc, că în zona aia de fițe și mulți bani sunt niște oameni care au nevoie de ajutor, niște copii care nu au avut parte de niște părinți, așa ca noi.

Nu trebuie să vă faceți probleme că nu vă pricepeți sau mai știu eu ce. Lucrările nu o să le începem noi, ele au fost începute de ceva timp. Nu o să fim puși să facem lucruri la care nu ne pricepem, o să ni se dea fiecăruia ceva pe măsura forței și priceperii noastre. Mai batem un cui, mai ducem o găleată de colo-colo, ideea este că de lucru este. Oameni să fie să poată ajuta.

Parteneri în acest proiect sunt Habitat for Humanity România, GDF SUEZ Energy România, Fundația GDF SUEZ şi SOS Satele Copiilor România. Numele proiectului este “Totul începe acasă!” iar banii, cei 300.000 de euro, vin de la GDF SUEZ Energy România şi Fundația GDF SUEZ. Proiectul este derulat prin platforma de responsabilitate sociala Energie pentru Fapte Bune.

Așadar avem parteneri, de noi mai este nevoie, treabă mai este…

Cine vrea să vină cu mine, sâmbătă 9 august de dimineață (ora 9:30), să ajutăm niște copii pe care nu i-a ajutat soarta? Ne întâlnim în față la Promenada Mall, nu-i departe de locul unde trebuie să ajungem. Sau poate ne vedem în altă parte, eu mai am loc în mașină în cazul în care pot să vă iau de pe traseu.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)