O pasagera a nascut un baietel la bordul Wizz Air
Cat de tare este asta?
O pasageră a intrat în travaliu în timpul unui zbor Wizz Air de la Valencia (Spania), la Bucureşti, şi a născut un băiat, la bordul avionului, imediat după aterizarea în capitala României, a anunţat compania miercuri, relatează AFP.
Ceea ce nu inteleg eu este:
Femeia a solicitat asistenţă din partea echipajului cu doar câteva minute înainte de aterizarea pe Aeroportul Otopeni, marţi, potrivit unui comunicat al companiei low-cost.
În cursul aterizării şi rulării pe pistă, pasagera a primit asistenţă, pe locuri situate în partea din spate a avionului, din partea unui membru al echipajului şi unui medic care se afla la bord, a precizat Wizz Air.
Deci, eu inteleg ca femeia a inceput sa nasca cu cateva minute inaintea aterizarii, iar cand avionul a oprit la poarta femeia avea deja un copil.
Nu vi se pare ca ceva nu este in regula?
Apoi, ma intreb eu, ce mama circula cu un avion chiar atunci cand stie ca trebuie sa nasca si daca ea reuseste sa treaca de control, ca deh, vrea ea sa ajunga undeva, cum de n-au descoperit-o aia la controlul corporal. Acolo te dezbraca, te pune sa-ti scoti cureaua, te pune sa-ti dai jos incaltamintea, si totusi… n-au vazut ca este gravida. Este vorba oare de Oana Roman, ca numai la ea nu se vede ca este gravida?
Update:
Din surse sigure va spun acum ca povestea este putin altfel.
Domnisoara (o Suedeza de etnie rroma) nu a plecat de buna voie din Spania, ea a fost expulzata iar personalul avionului stia povestea. Se stia ca este in luna a 9-a de sarcina, tocmai d’aia ea a fost insotita pe perioada zborului de un doctor. Pana la urma a nascut pe aeroportul Otopeni, iar apoi a fost dusa cu ambulanta la spital, unde s-a finalizat nasterea, pentru ca au fost si ceva complicatii. Nu mari, dar au fost.
Au fost si la spital probleme de ordin administrativ pentru ca trebuia declarat locul nasterii, iar locul nasterii era Aeroportul Otopeni si spitalul era altul va dati seama, nu era spitalul aeroportului. Birocratie, ca la noi.
Toate s-au terminat cu bine, mama este ok, copilul la fel.
In general, daca vrem sa intelegem in mod corect o informatie care pare ambigua, este necesara foarte mare atentie la detalii, cu punct si cu virgula…
Intre ceea ce ai inteles tu si ce spune textul, este o diferenta neta: femeia nu “a inceput sa nasca cu cateva minute inaintea aterizarii”, ci “a solicitat asistenţă din partea echipajului cu doar câteva minute înainte de aterizare”.
Acum s-a facut lumina?!
Desi fac si eu presa, de obicei nu apăr mass media, fiindca scriu rubrica de “revista presei”, in care fac multa analiza critica, insa de data asta informatiile chiar au fost redate corect (culmea!).
Femeia avea membranele rupte de ceva timp in momentul in care s-a decis sa ceara ajutor. Probabil a sperat pana in ultimul moment ca va ajunge la timp pe sol, mai ales ca a fost o gravida incognito!… Ar fi preferat sa ramana in anonimat decat sa se afle ca a calcat regulile calatoriei cu avionul…
Eu am informatiile de la prima mana pentru ca acolo lucrez: miercuri dimineata am preluat tura chiar de la echipa medicala care s-a ocupat de caz, iar colegii mei au ajuns in aeronava cam in momentul in care avea loc expulzia fatului, ei fiind cei care s-au ocupat de nou-nascut si i-au insotit pe mama si copil cu ambulanta la maternitate.
Sarcini care nu prea “se vad” exista; eu am o verisoara primara despre care noi am aflat ca a fost gravida dupa ce…a nascut (ea fiind chiar o persoana slaba la data respectiva…)!
Dar sunt unele cazuri in care linia de demarcatie dintre o persoana insarcinata si una…grasa este greu de sesizat. Am o cunostinta, femeie, care i-a dat locul in autobuz unei persoane mancacioase, confundand-o cu o gravida!!!
Daniel de Carvalho, Corporate Communications Manager la Wizz Air: “Wizz Air confirma faptul ca un pasager aflat la bordul zborului W3186 de la Valencia spre Bucuresti Otopeni, din 17 decembrie, a nascut un baietel in interiorul aeronavei. Mama a cerut asistenta din partea echipajului cu cateva minute inainte de aterizare. Capitanul a aterizat in urmatoarele 30 de minute la cel mai apropiat aeroport, acesta fiind si cel de destinatie. In permanenta pasagera a fost asistata pe randurile din spate de un membru al echipajului si de un doctor care calatorea pe acelasi zbor. Mama si bebelusul au fost intampinati de ambulanta aeroportului si transportati la spital. Suntem foarte mandri de echipajul noastru care a gestionat situatia cu profesionalism si grija. Informam pasagerii ca trebuie sa faca dovada unui certificat medical pentru a putea calatori dupa 28 de saptamani de sarcina iar dupa 34 de saptamani este interzis. Chiar daca in acest caz mama si noul ei bebelus sunt bine, recomandam tuturor mamelor insarcinate sa nu-si riste sanatatea, ascunzand sarcina”
@sorin – am citit si eu ceea ce ai scris tu, dar tu ai citit update-ul acestui articol? Crede-ma informatia este 100% reala, nu exista nicio indoiala.
@criserb – cat de tare este faptul ca tu ai acces la asemenea informatii (vezi up-date-ul)!!!
Chiar eu am stat de vorba la telefon joi seara cu Politia de frontiera si Politia transporturi, care cereau de la noi informatii, pentru ca lor nu li s-a comunicat nimic despre aceasta pasagera, iar tu afli mai multe chestii de culise decat noi toti la un loc?!!!
Intr-adevar, noi avem anexata o copie dupa un act valabil pentru o singura calatorie cu avionul, deci nu un titlu de calatorie tipic.
Insa nu stiu de unde rezulta ca ar fi suedeza! Cetatenia ei este romana.
@mycor – deci se stia ca nu este o calatorie tipica, nu era vb de nicio neglijenta din partea celor de la Wizz ;)
Informatiile le am de la spital… dar prefer sa imi protejez sursele.