Sari la conținut

Nu speram să-mi găsesc casca după ce am pierdut-o la alergare

De dimineață, în timp ce alergam m-a prins ploaia. Dar cum pielea este impermeabilă am continuat să alerg, să-mi duc la bun sfârșit alergarea.

La un moment dat am sesizat că nu-i mai am în căști pe cei de la “Deșteptarea” (da, sunt un ciudat, eu ascult Europa FM când alerg – de cele mai multe ori) dar am zis că de la ploiae. Ploua foarte tare și n-am stat prea mult să analizez de ce s-au oprit.

Ajuns acasă, când să le dau jos sesizez că nu mai am casca stângă…

Mi-am făcut dus și m-am pregătit de plecat la birou cu gândul că trebuie să-mi comand alte căști.

Pe drum însă, cum am plecat de acasă mi-am amintit că există undeva în aplicație o funcție de Find my Earbuds și m-am bucurat. Mă gândeam că o să-mi arate locul unde casca s-a deconectat de la telefon și chiar așa a fost.

Îmi arăta pe harta unde e casca dreapta, adică la mine și unde e casca stângă, undeva pe o stradă pe unde am alergat.

M-am dus pe acolo, am căutat vreo câteva minute și am găsit-o într-o baltă :)

Culmea este că am testat-o și nu are nimic, funcționează.

Abia atunci am apreciat valoarea unor căști ceva mai scumpe, că nu pot să zic că-s o avere.

În principiu eu nu dau mulți bani pe căști pentru că nu ascult muzică sau ascult rar de aceea nu m-am aruncat la fițe, dar nu le-am luat nici pe cele mai ieftine.

So, dacă vă doriți niște căști bunicele vă recomand Samsung Galaxy Buds FE. Nu-s nici o avere, se aude decent în ele și partea bună este că au cel puțin 2 vieți :)

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
2 comentarii
  1. Andrei 22 May 2024 @ 11:59

    Eu am de la Technics, m-au surprins cât sunt de smart ele. Au un fel de noise canceling in mers si cand faci pauza te lasă să auzi și exteriorul. Apoi, când pleci din nou, iar anulează zgomotele. Tot cu funcție de find. Țin mult, cam vreo 6-8 ore. Si sunt extrem de comode față de unele JBL, vin cu multe adaptoare și testezi în aplicație pana când găsești perechea potrivita urechilor tale. Am fost surprins din nou ca la stânga am XL și la dreapta S.

    Raspunde
  2. criserb 22 May 2024 @ 15:11

    @Andrei – cred că și la mine este aceeași poveste, cea din stânga până acum mi-a căzut de 2 ori. Am să pun și eu o mărime mai mare doar pe stânga, că dreapta stă ok :)

    Despre noise canceling eu folosesc exact invers, vreau să-mi amplifice sunetele ambientale să nu mă calce mașina. Cu noise canceling pe on chiar nu mai aud nimic în zonă. Astea ale mele nu au trecerea automată de la noice canceling la ambient sound, am văzut că modelele mai smart știu asta și sunt capabile să treacă dintr-o stare în alta in funcție de ce faci. Dacă te apuci să vb cu cineva pe stradă trec automant pe ambient sound :)

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)