Mesajul unei profesoare de limba română pentru noi toți

Cei de la contributors.ro au primit o scrisoare de la o profesoară de limba română în care explică cum a fost examenul de sfârșit de clasa a 8-a, scrisoare pe care am preluat-o și eu cu intenția de a o face cât mai vizibilă cu putință. Citiți, merită fiecare rând.

Dragii mei prieteni,

Nu știu dacă interesează pe mulți dintre voi examenul de la sfârșitul clasei a opta, dar pentru că n-am vreun blog, ziar sau emisiune TV, vă scriu vouă, poate transmiteți mai departe… Ar trebui să schimbăm ceva, cât încă se mai poate.

Aud mereu discursuri despre cât de bine și de mult învățam noi sau alții mai în vârstă decât noi pe vremea comunismului și despre cum nu învață generațiile actuale, care nu au moral și prințip… De fapt, generațiile actuale sunt mult mai inteligente decât noi și e vina noastră, părinți și profesori, că nu le oferim ce le trebuie. Priviți-vă copiii, să nu-mi spuneți că nu știu mult mai multe decât știați voi la vârsta lor…

Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni. Sunt profund dezamăgită de subiecte și de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta și la cât o să fie de dezamăgiți. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei și la mulți alții, care, probabil, vor lua note sub așteptările lor și mai mici decât nivelul lor real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învățământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști” pentru că așa suntem mai ușor manipulabili.

Așadar, copiilor li s-a dat să-și spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăț să-și exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu știu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învățat. Așadar, viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înțelege…

Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a scris „deoarece”, dar și „pentru că”. Numai că această expresie nu apărea în barem și multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuțiune”. Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alții nu. La fel, pentru „cer”: în barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ți cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te rog”, cum mi se pare și firesc. În fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alții nu.

Următorul exercițiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația era că apărea „o construcție în cazul vocativ”. Dar mulți copii au scris „construcție incidentă”. N-au luat cele 6 puncte, deși, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.
Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viața ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore…

Și, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ și participiile și gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul, prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziție simplă”!
La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc înțelegerea textului, așa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți copii n-au formulat enunțuri corecte, pentru că au fost induși în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea…

La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condițională, dar și ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu și acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca și „îl încurajează pentru a înțelege”.

Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un șoricel la prezentarea cărții marelui scriitor, sedus de mirosul de cașcaval al unei cărți culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.

E, așadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și suntem parte a lui, și eu îmi cer iertare față de Cristi, Alberto și toți ceilalți copii „ai mei” că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în fața inteligenței lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimați cu care vor privi notele. O să-i privim și pe aceștia plecând în alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori, și ingineri…

Și astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi spuneți că nu vă interesează, pentru că și copiii voștri o să crească.
Carmen Stoica, profesoară la Școala 99, București