Locuri si memorii
Am primit o leapsa interesanta de la Alex (stiu, mai am una in stand-by, scuza-ma Corina) in care ar trebui sa va povestesc despre locul meu preferat, locul ce mi-a ramas mai adanc intiparit in suflet.
Nu-mi este greu deloc sa-mi dau seama care e acesta, il stiu prea bine si sper sa ajung pe acolo cat mai des.
Acest loc se gaseste intr-o tara mica, una din cele mai mici tari din Europa. Nu este cu siguranta cea mai mica dar as putea sa bag mana in foc ca este cea mai bogata :)
Am ajuns pentru prima data in orasul de pe malul Mediteranei in 2005. Eram in drum spre Paris, de unde trebuia sa luam un prieten ce sosea din America. Pentru a imbina utilul cu placutul am luat-o pe drumul cel mai lung, tocmai pentru a ajunge in locul preferat.
Cand am coborat de pe autostrada pe stradutele extrem de inguste ce serpuiau la inceput printre casele micute, apoi pe masura ce coboram, printre blocurile foarte inalte, nu puteam sa cred ca exista asa ceva. Nu mai vazusem pana in acel moment drumuri asa de intortocheate, asa de inguste. Erau locuri pe unde nu incapeau 2 masini una pe langa alta. Totul era construit pe o suprafata restransa, in terase.
La ora la care am ajuns noi orasul era pustiu, era 4-5 dimineata. Pustiu, dar parca era ziua. Nu faceau deloc economie la curent :) Prima oprire am facut-o in fata cazinoului, am lasat Matizurile acolo (da, am fost cu doua Matizuri) si ne-am plimbat pe jos prin parcul din fata. Nu aveam deloc senzatia ca e posibil sa-mi dea cineva in cap chiar daca nu era o ora potrivita pentru asfel de plimbari.
Dupa ce am vazut zona cazinoului ne-am suit in masini si am vazut orasul din mers. Urcam, coboram, privelistea nu poate fi descrisa in cuvinte. Trebuie sa fii acolo ca sa intelegi ce inseamna cu adevarat frumosul, ordinea, curatenia, perfectiunea.
Ne-am intors a doua zi (am dormit intr-un oras vecin, la fel de frumos) pentru a-l vizita pe lumina. Era mai frumos decat noaptea. Se vedea bogatia in fiecare colt. Magazine de care atunci auzisem numai in filme, masini cu preturi de minim 6 cifre.
Oamenii, extrem de eleganti si discreti. Nu-ti sareau in ochi dar daca ii priveai cu atentie nu aveai cum sa nu observi bunul gust.
Preturile erau mari, mai pentru noi, pentru ei probabil ca preturile nu contau :)
Orasul preferat este orasul in care am baut o coca-cola la cutie cu doar 20 euro :P a facut toti banii.
Pentru ca mi-a placut asa mult am fost acolo si anul trecut, l-am vizitat mai in amanunt. Am fost pe plaja si am vazut ca acolo trebuie sa-ti placa pestii pentru a face baie. Trebuie sa inoti alaturi de ei prin apa perfecta.
I-am vizitat acvariul, portul, terasele, circuitul. La palat nu am ajuns dar o sa-l vizitam si pe ala cu prima ocazie.
Care este locul meu preferat? :)
P.S. Pentru ca e o leapsa, trebuie sa mearga mai depare :) la: Simona Stanescu, Edvigia, Lucia Nistor, Roxy si Groparu :P
http://www.criserb.com/blog/amintiri-monte-carlo.html :-\”
monte carlo cred
Multumesc frumos de raspuns. Frumoasa povestea si imi aduc aminte ca am vazut o data si niste fotografii cu matizurile in Monte Carlo, nu stiu daca la asta te referi acum :)
Unul dintre locurile mele e Veliko Tarnovo – Bulgaria
Vineeeee! Pe saptamana viitoare;)
Nu e graba Gropare, stiu ca esti obosit acum dupa luna de miere :P
Aradul, Andora … sau poate Menton !
Am ghicit ?