La prima vedere alegerea jucăriilor pentru copii pare ușoară
Să fii părinte este un lucru pe cât de minunat, pe atât de provocator. Practic înveți o nouă dimensiune a vieții și a realității unor oameni, ca și tine, numai că ei au dimensiuni mai mici :) Astfel, începi și explorezi și tu ca părinte și devii interesat, deschis spre tot ce le poate face viața frumoasă și interesantă copiilor tăi.
Pentru că a devenit de curând tătic, pe Cristi a început sa-l intereseze tot ce e legat de viaţa de bebeluş. Aşa am ajuns să vorbim despre ce jucării avem noi acasă, ce le-am cumpărat şi ce le-a plăcut cel mai mult celor doi năzdrăvani ai mei: un băiat de 4 ani şi jumătate şi o fetiţă de un an şi jumătate.
Deşi la prima vedere alegerea jucăriilor pentru copii pare ușoară, de îndată ce intri într-un magazin dedicat, te simți copleșit și cu cel puțin 1000 de întrebări în cap despre de cât de sigure şi sănătoase sunt jucăriile, ce vopsele folosesc, ce materiale, care este jucăria potrivită pentru copil, care l-ar încânta şi pentru cât timp… şi lista poate continua.
Copiii sunt mici exploratori și învață lucruri prin întreprinderea de acțiuni. Jocul are un rol esențial în dezvoltarea copilului, ii dă prilejul de a pune în practică noi abilități în ritmul și stilul propriu, urmărind ceea ce îl atrage și ceea ce îi captează interesul. De asemenea, le dezvoltă imaginaţia, creativitatea, capacitatea de adaptare și relaționare, motricitatea şi gândirea. Dincolo de acest lucru, le creează o plăcere și o bucurie fantastice, atât de evidente și molipsitoare, încât îți vine şi ţie să redevii copil.
Din experienţa cu jucăriile pentru copiii mei, s-a născut un proiect de suflet, un site cu jucării din lemn, pentru ca mi-am dorit foarte mult să se poată juca cât mai mulţi copii cu ele . Se numeşte bebeloi :) Mai găsiţi aici şi nişte papuci minunaţi, lucraţi manual din lână, dar o să scriu altă dată despre ei, pentru că merită atenţie dedicată.
M-am gândit să vă povestesc despre jucăriile pe care le găsiţi la bebeloi cu ajutorul unui mic ghid care vă poate scoate din impas în momentul în care porniţi să cumparaţi jucării pentru copii.
În primul rând trebuie urmărită calitatea materialelor din care sunt făcute jucăriile, astfel încât să nu îi pună în pericol sănătatea. Cele mai bune jucării sunt acelea realizate din materiale naturale (lemn, bumbac, lână), folosindu-se lacuri și vopsele netoxice, cu finizaje impecabile și textură plăcută la atingere, astfel încât să nu îi rănească in timpul jocului. Și încă un aspect important: jucărille trebuie să fie ușor de întreținut, șters, spălat şi curățat.
Jucăriile educative Grimm’s, produse în Germania sunt jucării de calitate premium fabricate din materiale naturale. Pot fi in utilizate în deplină siguranţă, au o durată lungă de utilizare şi sunt potrivite atât pentru bebeluşi cât şi pentru copii mai mari sau chiar pentru adulţi. Culorile acestor jucării sunt foarte frumoase, Vlad a fost atras din prima de curcubeu, cu care se pot face multe construcții interesante. Amei i-au plăcut piticii și cuburile din lemn, dar de fiecare data când le aduc o jucărie Grimm’s sunt foarte interesați de ea.
Un alt tip de jucării din lemn sunt cele cu ajutorul cărora copilul își dezvoltă mersul şi motricitatea. Recunosc că mi-a atras în primul rând atenţia faptul că sunt realizate in ţara noastră, au un design deosebit şi sunt adaptate atât pentru interior, cât și exterior. Noi ne distrăm aproape în fiecare zi cu premergătorul raliu, pe care îl folosim ca un mijloc de transport prin casa. E bătaie pe locul din premergător, amandoi vor sa fie impinşi cu viteza din ce în ce mai mare…dar e super distracţie… spaţiu să ai şi nu-ţi mai trebuie altceva :)
Vă recomand de asemenea jucării versatile, care pot fi folosite în diverse moduri creative și care îi dezvoltă copilului ingeniozitatea, imaginația şi creativitatea. Copiilor le plac jucăriile cu piese, pe care să le poată construi, dărâma, reconstrui şi la care să poată adăuga sau scoate elemente. De exemplu, cuburile colorate, seturile de construit sau puzzle-urile din lemn Tangram sunt o provocare pentru atenție, imaginație și tenacitate.
Pentru cei mai mari jucăriile educative sunt foarte bune pentru că fac învățarea să fie amuzantă și mai ușor de asimilat prin joc: Domul lui Leonardo da Vinci, Pătratul lui Euler, Domino-ul cu forme geometrice sunt câteva exemple, dar aveți multe alte jucării din care puteți alege.
Modul în care copilul descoperă lumea în care a venit este foarte important, experiența pe care i-o oferă jucăriile și jocurile copilăriei sunt o cale spre a-și dezvolta capacitățile motorii și motrice, imaginația, creativitatea, logica şi bucuria că înțelege și descoperă lucruri noi.
Guest post by Irina
Stiu ca esti la inceput de drum, poate ca e prea devreme, dar nu te intereseaza un premergator Kamino? Vinde o colega, prectic la jumatate de pret. Anuntul e aici:
http://www.tocmai.ro/premergator-kamino-bebeconfort-22971468.html
Nou il gasesti la pret dublu: http://premergator.compari.ro/bebe-confort/kamino-3-in-1-p47573197/
A fost folosit doar cateva saptamani, micutul ei a invatat repede sa mearga cu el.
Sta in sectorul 6, daca vrei sa il vezi.
@cartus – nu merci. Încă nu este cazul și încă nici nu m-am hotărât dacă o să iau așa ceva…