Jurnal de călătorie, Tokyo, ziua 3 – Cireșii

Oră 2: hai să ne culcăm totuși.

Limonada noastră (nr – a se citit copilul ce e fresh ca un suc de portocale): nuuu,..nuuuu…asta nu e oră mea de somn, nu pot să dorm…uite cât sunt de treaz, cine mai doarme la oră asta?

În 10 min, sforăiala…

Mda, mie chiar nu îmi e somn…hai să mai vorbesc cu prietenii…

Oră 3: pat (vorba vine, de fapt niște saltele peste tatami)…

Mi-a sugerat mai devreme Adriana să număr oițe

Buuun, să fie oițe albe pe background negru? nu, prea simplu… să facem o pajiște, iar oițele să săra peste un rău. Iar pe pajiște, să avem maci (am văzut azi, sau ieri, maci superbi pe un trotuar). Și să avem și un pod…

Cât mai e ceasul? 3:30

Iar podul să fie curbat, în stil japonez, cu felinare de piatră la mijloc.

În dreaptă un pom, cu crengile peste rau…hai să fie cireș… normal…

Oițelor… unde sunteți? puteți începe să săriți…

Dar stai, sună alarmă. E 9 deja? O opresc și mai stau 5 min cu ochii închiși, să-mi revin.

Deschidem ochii…e 12 :). s-a dus juma de zi.

Nu-i nimic, nu mai mergem azi la Disney…mergem în parcul Ueno, la zoo și mai avem de văzut și un templu, “prin zona”.

După 2 ore eram la mijlocul de transport (să-i zicem tren). Primele minute se desfășoară mereu la fel: te așezi în mijloc, te uiți în toate direcțiile, pe toate indicatoarele (degeaba, că arată că niște tablouri abstracte), apoi te duci cu telefonul cu hartă deschisă și întrebi “oamenii în albastru”. Mergem împreună, că din 2, poate pricepe 1 ce avem de făcut (iar pe peron, oricum mai oprești 1-2 persoane să-ți confirme că ești unde trebuie). Și totul se desfășoară pe o muzică de fundal, pițigăiată: “Astazi o să ne împingă oamenii în albastru în merou? Ah, ce aș vrea să ne împingă și pe noi… mami, mergem? Să nu îi pierdem pe oamenii în albastru care împing oamenii în metrou… credeti că azi sunt la metrou? Trebuie să fie aglomerat că să ne împingă și pe noi? Ce trebuie să facem că să ne împingă totuși?” Așa ne trebuie, dacă îi arătăm filmulețe haioase :)

La 3 eram în parc, în sfârșit poze cu cireșii (na, că am mai prins câțiva în floare, știu sigur că prietenele mele vor fi fericite).

Intrăm repede în zoo… se închide într-o ora…fuga fugă să vedem un panda (care, ups… face caca în apa de băut), elefanții cred că au avut un număr ceva, îi prindem când intrau în șir indian la culcare… și se pare că și ei au făcut caca…doamne, aici material pentru Cata…

Ursul polar e nervos că e închis sus, iar focă aia poznașa se joacă în apa lui și face giumbușlucuri…

Maimuțele japoneze, cele mai drăguțe, se aleargă, se dau în leagăne, și totul pe o imitație de munte abrupt, iar la final se cântăresc singure, să vadă care a consumat mai multe calorii.

Suntem dați afară din zoo :) s-a închis (mâine dimineață chiar ne trezim devreme – deja s-a făcut oră 3, scriind articolul ăsta :P )

Și ne îndreptam spre templul… din apropiere, dar văi, durează 45 de min, și ce surpriză… și acesta e închis.

Las’ că merg și niște poze de afară, iar mie chiar nu-mi place aglomerația (clar mâine dimineață ne trezim devreme :)) )

Îi las pe samuraii mei să păzească poartă, și mai dau o tură în jurul templului, pe unde găsesc și o grădină în stil japonez…păcat că e întuneric și nu o pot poza :))

Drumul de întoarcere: ar fi o gură de metrou pe lângă, dar, vorba proverbului: drumul cel mai scurt e cel pe care îl cunoști, așa că luăm copilul la spinare și mai facem 45 de min înapoi. Și a meritat efortul, am întâlnit și grupurile de petrecăreți (“corporatiștii” ieșiți de la băuta de după muncă), beți, dar fericiți: au cântat, s-au tăvălit pe jos, au făcut tumbe…

Și iată-ne pe lângă casă, unde descoperisem de ieri… ce credeți? Pizza Domino’s… a fost așa fericit Alex…a zis că vrea să mănânce și dimineață pizza cu lapte… și la prânz… și seara.

N-am rezistat, am comandat. Bine măcar că e ieftin să mănânci pizza în Tokyo (90 lei o pizza de o persoană).

PS: Am consumat netul pe care îl aveam… maine o să fie și mai greu cu orientarea :P

PPS: E doar 3:30, dar din cauza că am rămas și fără baterie la laptop și a trebuit să-l trezesc pe Octa, să tăie adaptorul de priză, să-mi pot termină jurnalul.

PPPS: Mâine chiar ne trezim la 9 :D

Guest post by Mădălina