Jurnal de călătorie, Tokyo, ziua 1 – Zi pe avioane

Am niște prieteni care ieri au plecat spre Tokyo, pentru o vacanță de vreo săptămână. Au plecat ieri dimineață și au ajuns în dimineață asta. După câteva ore de somn am primit mailul de mai jos. Am râs mult și m-am gândit să-l public, să vă distrați și voi. 

Ca să se înțeleagă, este vorba de doi adulți, să le zicem Mădă și Octavian, împreună cu copilul lor Alex, de 7 ani. 

Aș vrea să încep așa:

“Pericolul se simțea în aer, îți pătrundea prin pori și te sfredelea încontinuu. Toți, aparent, sunt calmi, dar la orice mișcare bruscă, îi vezi cum tresar. Cred că, dacă aș vrea să fac o glumă, din filme, și aș băga ușor mâna în buzunar și aș scoate-o la fel de ușor, aș arăta ca google maps, cu zeci de pin-uri roșii pe mine…

Dar nu pot incepe asa :))

Calm și liniște, lumea se bucură de călătorii.

În avion am avut noroc.

S-a așezat lângă mine un bătrânel de vreo 160 kg, care nu avea loc în scaunul lui și se revărsa și în spațiul meu intim.

La inceput, am stat oblic în scaun, să păstrez distanța, pe la jumătatea drumului deja îmi lipeam picioarele de el. Dacă mai dura puțin călătoria, mă așezam și cu capul pe umărului lui.

Totusi, spun că am avut noroc, că macar Alex era slab. Să fi fost și Alex de 160 kg, aș fi arătat ca un cașcaval dintr-un burger.

Iar în fața mea, ce sa vezi: 4 culturiști, și ăștia de 100 kg, dar de mușchi, și deh nu aveau loc brațele pe langa ei, așa că ăsta din fața mea stătea cu mâinile la “ceafă”, de fapt se ținea cu brațele de tetieră, acoperind cu degetele ecranul meu.

Nu mi-am permis sa-i zic nimic, mai ales ca sunt pasionata de degete și unghii, am avut ce studia.

Și, evident, cu scaunul în poziție de somn, fie ca dormea, mânca, sau lipsea din scaun…

Dar da, zic așa, noroc, ca ar fi putut sta în fața vecinului meu, să-l fi presat, și să se reverse și mai mult spre mine.

Evident, nu somn în avion, ce citit ca lumina naturala nu era, iar dacă aprindeai lumina “personală”, trezeai pe distanta de 2 scaune, în toate direcțiile, pasagerii.

Dar măcar am avut filme în tetieră, văzute deja, dar a fost bine, ca știam dacă e cazul să sar peste anumite scene :P

Alex a dormit 2 ore… fresh ca o limonada… noi…

În trenul spre cazare, mă gândeam ce bune ar fi 2 scobitori să-mi țină pleoapele deschise, că păreau interesante zonele, și voiam să vad, dar ochii nu m-au ascultat deloc.

Da, Alex a dormit și ora aia… iar e fresh ca o limonada și eu aș vrea să tacă din gura…

Orașul, văzut printre chinurile de a ține ochii deschiși: foarte foarte misto (detaliez după ce îl văd trează).

Oamenii: dacă despre cei din Dubai am zis că mi-au plăcut maxim (era un patern de om înalt, zvelt, ochi frumoși, misterioși), aici paternul ar cam fi: umerii puțin aplecați în față, capul plecat de parca ar fi slugi la stăpâni, mers târșâit. Cum naiba au fost ăștia mari luptători?

Baia: ce noroc ca nu am picioarele Gabrielei ( n.r. o colegă înaltă cu picioare lungi), ca și așa tre’ să stau cu picioarele puțin oblice, și mă izbesc puțin cu ușa ca să o închid (dar eram pregătită, citisem că nu ai loc in budă :)) )

Și am apucat sa dorm 2 ore, în camera, dar în una l-am tot visat pe șefu’, nu mă lăsa în pace, mă tot întreba chestii, nu m-am odihnit clar.

Dar stați, cred ca deja asta e ziua 2? cine le mai stie?

Bine, închid… închid.

PS: Șerb, scuze greșelile, nici nu-mi trece prin cap să-l recitesc și să corectez.

PPS: sper că am fost lucida, totuși…