Învață să spui NU
Dragilor, zilnic găsesc pe facebook tot felul de citate, unele mai interesante, altele mai puțin. Astăzi însă l-am găsit pe cel alăturat și vreau să vă spun că mi-ar plăcea ca oamenii care mă înconjoară să poată spune nu cu ușurință.
Știu din proprie experiență că nu este ușor să spui nu, dar eu din fericire am trecut peste asta acum câțiva ani. Mi-am propus să mai spun și nu și timpul mi-a arătat că nu-i chiar așa de greu.
Chiar dacă pare că jignești pe cineva când îi spui “nu”, chiar dacă cel de lângă tine are cu totul alte așteptări, dacă “nu” este răspunsul pe care rațiunea îți spune să-l dai păi atunci spune nu.
Ai să îmi dai niște bani împumut?
Nu.
Este un simplu exemplu. Poate că mi-aș dori să te ajut, chiar aș face-o din tot sufletul, dar nu pot, sau nu vreau în momentul respectiv, sau poate că am o chestie fizică care mă împiedică să fac asta, decât să stau să te te vrăjesc cu tot felul de scuze penibile mai bine un sincer nu.
Nu contează de ce “nu”, contează că eu nu pot, nu vreau, nu am chef, ceva mă reține. Un prieten adevărat o să ia răspunsul așa cum este și nu o să-l interpreteze în niciun alt sens. Un nu, nu înseamnă că nu mai suntem prieteni, nu înseamnă că am ceva cu tine, înseamnă pur și simplu că nu te ajut să muți mobila.
Sunt atâtea lucruri la care răspunsul este nu și totuși încercăm să-l facem să pară mai plăcut. Până la urmă tot un nu este, chiar dacă îl înfrumusețăm cât putem.
Părerea mea.
Știu, sunt prieteni care se vor supăra, care poate o să vă întoarcă spatele cu prima ocazie. Dar credeți-mă, ăia nu sunt prieteni. Un prieten știe să accepte un “nu” de la voi, nu trebuie să-i luați pe ocolite. Totuși, sunt situații de viață și de moarte când nu este bine să răspundeți cu un “nu” unui apropiat, să nu o dăm nici în cealaltă extremă. Înțelegeți voi ce vreau să spun.
Deci, învățăm să spunem un nu, atunci când ală este de fapt răspunsul nostru și să nu mai încercăm să îndulcim situația?