Sari la conținut

Întrebări și răspunsuri cu privire la casa de lemn

Primesc pe mail destul de multe întrebări cu privire la casa de lemn și am decis să le pun aici, să-i ajut pe toți cei care au astfel de întrebări. Și de ce nu, mai aștept și altele, că așa eram și eu înainte să mă apuc de acest capitol.

Întrebări de la Gabi:

Ai fost mulțumit de colaborarea cu cei de la EcoKit?​

Nu mulțumit, super mulțumit, dacă erau toți constructorii așa era superb. Tot ceea ce am discutat cu ei a fost așa, toate termenele s-au respectat, ba chiar au terminat mai repede. Oamenii de pe șantier de nota 10, chiar mi-a părut rău când au terminat și au plecat.

Ce suprafata utila/construita a ajuns casa (din planurile de pe blog mi-a iesit undeva la 90 construiti)?

Proiectul era pentru 156mp construiți iar la final am rămas cu 125mp utili. ​Planurile casei nu le-am pus pe blog, sau cel puțin nu-mi aduc aminte. Am modificat puțin proiectul inițial (ăsta), în sensul că am renunțat la balconul de sus și am micșorat zona de la intrate, cea din exterior, de acolo am mai câștigat o baie mai mare (jos) și un dormitor mai mare (sus).

Fiind casă pe 2 nivele ai întâmpinat probleme cu “scârțâitul” la etaj/podea sau scări​?

Nu scârțâie, la mine nu are ce să scârțâie. Am turnat la etaj, o șapă subțire și ușoară din beton. Vreo 5-6cm. Am turnat tocmai în ideea de a nu scârțâi, cu toate că am vizitat vreo 3 case făcute de EcoKit și niciuna nu scârțâia. Scările în schimb scârțâie puțin, noaptea le auzi. Dar asta nu e din cauză de EcoKit, le-am comandat din altă parte, când am făcut eu cu ei scările nu intrau în plan, pentru că astea vin puse la final, și eu am luat casa la gri. Și scârțâie, pentru că la final nu mai aveam bani și m-am zgârcit, le-am luat din fag. Dacă luam stejar era mult mai bine, presupun, dar acum asta este, nu mai am ce face. Oricum, nu e grav, le aud doar noaptea când e liniște totală și trebuie să mă duc la pat :)

E rentabil sa pui încălzire în pardoseală. Se simte cald în casă (chiar și în living zona vitrată)? Noi vrem în pardoseală să ne punem, dar majoritatea ne zic ca o sa fie frig, ba ca o să plătim foarte mult daca avem deschidere mari la geamuri (cam cum ai tu)​.

Eu am încălzire în pardoseală și nu îmi este frig, este foarte ok în casă, noi stăm la 24-25°C. Partea prostă este că e recomandat să pui gresie, că aia se încălzește ca o teracotă și emană căldură, cică la parchet nu e chiar așa și o să fie costul mai mare. Nu mi-a convenit nici mie partea asta, dar am căutat o gresie care să semene cu parchetul. Partea proastă este ca tu setezi temperatura pe 25°C și în cameră sunt 25°C. În momentul ăla termostatul oprește centrala, că temperatura este atinsă. Apoi gresia se răcește și e rece la picioare, cu toate că în cameră temperatura nu scade prea ușor. Când scade și în cameră sub 25 pornește iar. Eh, eu îmi imaginam că încălzirea în pardoseală îmi permite să umblu desculț, dar nu e așa. Sau poate sunt eu mai sensibil :)

Cam cât te-a ajuns în medie căldura în iarna aceasta​?

Eu am toată casa pe curent, nu am gaz încă. Maximul plătit a fost iarna trecută, 1300 lei. Dar acum am reglat-o cumva, am plătit mai mult în vară, când factura venea 2-300 lei și acum plătesc mai puțin. În fiecare lună din iarna asta am plătit 700 lei. Alte cheltuieli nu am, curentul este singura mea factură.​

Planul de instalații sanitare și electric a fost oferit de cei de la EcoKit sau a trebui sa mergi sa-l faci la altcineva. Din ce stiu la casele din lemn trebuie respectat niste norme mai riguroase?

Am avut un plan făcut de cei de la EcoKit, dar ulterior cei care mi-au făcut instalațiile au făcut un altul, dar cam tot așa era, în proporție de 90%. Nu știu de ce au făcut altul, poate că le era mai ușor să calculeze necesarul de materiale, habar nu am. Ah, a fost necesar să-l modificăm puțin pentru că cei de la EcoKit mi-au făcut planul pentru casă, dar ulterior mi-am dat seama că mai am nevoie și de curent prin curte, și de apă, și de acolo au apărut schimbările.

Dacă ai putut negocia cu cei de la EcoKit prețul oferit. Întreb pentru ca mi s-au părut puțin rigizi la prima conversație cu ei.​

​Am prins o promoție pe site, parcă era o reducere de 10%. EcoKit nu sunt chiar ieftini, știu asta, dar am citit mult înainte și am auzit numai de bine despre ei, de aia i-am și ales. Nu regret o clipă.

Ești mulțumit de investitia făcută, ai schimba ceva (gen casa pe un nivel etc)​.

Casă pe un nivel ar fi mai mișto dacă aș avea spațiu, dar la ce teren am eu, dacă mă întindeam pe un singur nivel rămâneam fără prea multă curte, și până la urmă de aia m-am mutat “la țară”. Ce aș schimba? Poate geamurile. Ele sunt foarte mari și vara mie îmi bate soarele direct în casă. Se creează un efect de seră și se încălzește maxim. Bine, iarna e mișto, când bate soarele, nu pornește centrala mai deloc, se încălzește casa numai de la soarele ce trece prin geamuri.

Întrebări de la Adina:

Ne-am decis sa construim o astfel de casa, însă aș vrea să te rog, atunci cand ai timp, să-mi spui cum e acum, după ce locuiești de ceva vreme in ea?

Nu prea am ce să-mi reproșez. Cred că am făcut o alegere bună. Poate singura problemă ar fi geamurile, cu toate că sunt mari și e multă lumină, vara se produce un efect de seră și este destul de cald în casă. Am pus AC și e ok, dar dacă geamurile erau mai mici cred că puteam să stau și fără AC.

Recunosc ca mă sperie ideea scârțâitului, a șoarecilor, însă mă atrage timpul scurt de execuție și faptul că echipa pare să știe ce are de făcut.

De scârțâit am spus puțin mai sus, cât despre șoareci, nu prea au cum să ajungă în lemn. Casa este închisă peste tot, nu au practic un loc pe unde ar putea ajunge la lemn. Pe lângă asta lemnul este tratat împotriva rozătoarelor, a insectelor, etc.

Îmi poți spune, te rog, dacă acum, dupa ce stai de ceva vreme în ea, ai găsit aspecte negative sau alte lucruri pe care ai dori sa le schimbi?

Aș orienta casa mai altfel ca să păstrez geamurile mari și aș căuta o altfel de încălzire în pardoseală, ceva care să fie cald tot timpul. Am explicat mai sus cum se comportă la mine.

Daca ar fi să o iei de la captat, tot o astfel de casă ai alege?

Cu siguranță da. Poate aș face-o pe un singur nivel dacă aș avea și un teren mai mare. Mă gândesc că la bătrânețe nu o să-mi mai fie așa de ușor să urc un etaj de câteva ori pe zi.

Este în regulă încălzirea în pardoseală pentru o astfel de construcție?

Este, face față, în casă e cald și bine. Problema mea este că nu este caldă gresia non stop, ci se încălzește doar când centrala pornește. Temperatura în cameră este perfectă, dar eu aș vrea să fie și gresia caldă.

Întrebări de la Virgil:

Îți mai amintești de cât ai pus polistiren în șapă pentru încălzire?

Am pus 5cm de polistiren. Practic am 5 cm de polistiren sub fundație (aici îmi pare rău că nu am pus de 10cm) apoi placa, apoi polistiren de 5, apoi încălzirea în pardoseală, apoi șapă de 5-6cm.

Ești mulțumit de cum este izolată casa?

Da, am 15cm de vată bazaltică în pereți, 10 cm de vată bazaltică la exterior. În tavane am 30cm vată bazaltică. Casa păstrează bine temperatura, la mine o mică problemă sunt geamurile. Am suprafața vitrată foarte mare și am soare de dimineața până seara ce bate direct în geamuri. Se simte efectul de seră destul de bine, practic am ajuns la 30°C în casă. Am pus aer condiționat și am rezolvat problema, dar eu preferam să nu pun. Geamurile mari m-au făcut să pun.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
14 comentarii
  1. Tibi 26 Jan 2017 @ 22:00

    Ai ferestrele cu 2 sau 3 foi de sticlă?
    4 seasons sau doar Low-E tratate la exterior?

    Raspunde
  2. criserb 27 Jan 2017 @ 10:47

    @Tibi – sunt duble geamurile. La momentul la care le-am pus nu știa (sau nu m-am gândit) că există cu 3 foi. Astea sunt detaliile pe care le știu, la geamuri: REHAU Brilliant Design, 70 mm, 5 camere ,culoare gri antracit, sticla dublu vitraj, 24mm 4S 4mm – FLOAT 4mm +Arg

    Raspunde
  3. 1qlee 27 Jan 2017 @ 18:25

    Daca am un teren, de cam cati bani trebuie sa dispun ca sa imi pot face planuri?
    Cu alte cuvinte imi evaluez bunurile, vand tot si pastrez doar masina si mobilierul necesar pentru noua casa.
    Cam de la ce suma (aproximativ) pot sa incep sa imi fac planuri?

    Raspunde
  4. Alin 29 Jan 2017 @ 00:10

    Nu ai și senzor in podea? Le-ai putea combina sau l-ai putea lăsa activat doar pe ăla sa ai in primul rand cald la picioare iar temperatura in casa sa varieze puțin. Eu așa am și e OK – variația in camere e de maxim 2 grade daca variază f. mult și repede temperatura afara, altfel nu se simte. Ce-i drept stau la bloc, încălzirea e electrică și am 4 circuite diferite cu termostate.

    Btw nu e chiar buba mare daca ai parchet. Pe gresie se simte foarte bine ce-i drept și consumă mai puțin dar nici cu parchetul nu e de speriat. Triplu stratificat și lipit direct de sapa. Sper doar sa am așa ceva și când mă voi muta la casa :) la bloc a fost mare bătaie de cap.

    Raspunde
  5. Andrei 29 Jan 2017 @ 21:13

    Foarte interesant articolul despre casa ca de altfel toate episoadele( le-am urmarit in timp).O solutie la incalzirea in pardosela ar fi poate un tip special de gresie( daca o exista asa ceva) conceput pentru incalzire care sa nu cedeze asa usor caldura.Sau poate un alt fel de management al termostatului.E destul de frustrant sa ai pauze in incalzire pentru picioare ;)
    La ferestre poti pune rulouri de interior care la exterior au o suprafata reflectorizanta.Sau sa montezi pe exterior rulouri de aluminiu dar care afecteaza designul casei.

    Raspunde
  6. criserb 30 Jan 2017 @ 10:32

    @1qlee – depinde de multe, dar eu spun că poți să-ți faci calcule destul de reale la un cost de 500€/mp. Mie pe acolo mi-a ieșit casa, restul sunt racorduri, curte, magazie și beci.

    Mai tre’ luat în calcul și curentul/gazul cât de departe sunt de terenul tău. Eu am avut curentul la 150m și am plătit 14.000 lei branșamentul la curent…

    @Alin – nu am. Eu am acum un senzor de ambient jos și unul sus. Cel de sus pornește centrala, cel de jos doar pompa care împinge apa prin pardoseală. Cred că aici aș mai putea lucra, dar tre’ să dau de niște oameni mai pricepuți :)

    @Andrei – Da, e frustrant, dar na, deocamdată asta e. Am să încerc să mai caut niște instalatori poate mă ajută să pun la punct soluția asta, după mine ar trebui niște termostate care să știe să lucreze în paralel cu centrala că acum am doar unul sus care pornește/oprește centrala și cel de jos e doar un termostat care pornește/oprește încălzirea în pardoseală și ceva nu e bine.

    Rulouri mi-am pus unde am considerat că sunt mai urgente, am să mai pun în timp, cum o să mai am niște bani în plus :)

    Raspunde
  7. Tibi 30 Jan 2017 @ 12:18

    @criserb – Trebuia să îți ofere producătorul de la bun început și varianta cu 3 sticle, nu să te gîndești tu.

    Ai o soluție care implică 2 variante(ca să nu schimbi tîmplăria cu totul).
    Prima variantă înseamnă schimbarea completă a sticlei duble cu una triplă avînd grosimea totală de 40mm.
    A doua variantă presupune modificarea sticlei existente prin adăugarea unei noi foi de sticlă pentru a ajunge la grosimea totală de 40mm.

    Trebuie să iei legătura cu un producător sau montator de tîmplărie REHAU pentru a afla costul și disponibilitatea firmei pentru a efectua modificările(în primul rînd el trebuie să aibă bagheta nouă pt.sticlă de 40mm care va înlocui bagheta veche).
    Să te aștepți ca puțini să îți facă această modificare fiindcă presupune mai mult timp pierdut astfel că costul va fi destul de mare raportat la munca efectivă.
    Dacă ai nevoie de informații suplimentare te rog trimite-mi e-mail.

    Raspunde
  8. Tibi 30 Jan 2017 @ 12:20

    @Andrei – Gîndește-te în primul rînd la cele de exterior fiindcă razele solare intrate în casă nu prea mai ies :)
    Aici intră în calcul și tipul de sticlă pe care îl ai montat acum pe ferestre.

    Raspunde
  9. Tibi 30 Jan 2017 @ 12:22

    @criserb – Ar mai fi varianta cu folie aplicată pe sticlă la exterior care să reflecte razele solare.Astea se găsesc în comerț și ar fi varianta cea mai ușoară de aplicat, probabil și cea mai ieftină.
    Mă gîndesc la cele de pe mașini.

    Raspunde
  10. criserb 30 Jan 2017 @ 12:27

    @Tibi – Da, o să iau în calcul varianta cu sticla în plus. Să văd, dau niște mailuri și probabil că am să primesc un preț.

    Până acum însă am pus rulouri pe exterior la 4 greamuri, alea care le consideram eu vitale. Pe măsură ce mai strâng niște bani am să mai pun, cred că este până la urmă cea mai bună variantă.

    Folie nu pun, scade luminozitatea, și iarna chiar îmi plac geamurile mari, se încălzește casa fără centrală, când bate soarele :)

    Raspunde
  11. Tibi 30 Jan 2017 @ 22:13

    @criserb – În cazul foliei clar vei avea o scădere de luminozitate.Și mie îmi plac ferestrele mari pentru ca lumina să intre în casă.

    Raspunde
  12. Tibi 10 Feb 2017 @ 20:02

    Acum am observat că ai montat cărămizi false pe exterior.Sau nu văd eu bine în poze?
    Caut și eu să dau o formă la exterior dar nu știu ce anume să folosesc și cum le voi fixa.

    Raspunde
  13. tudor 10 Mar 2017 @ 10:15

    Salut . Te felicit ca ai ales sa traiesti intr-o casa pe structura din lemn . Pentru racirea casei pe perioada verii te sfatuiesc sa termini montarea de rulouri la toate geamurile expuse la sud si vest . Daca nu-ti plac casetele rulourilor , vizibile la partea superioara a geamurilor ( acum nu mai ai solutia sa le integrezi in structura decat cu niste costuri mari ) , poti apela si la obloane cu lame inclinate ( orientabile sau nu , in functie de buget ) , ventilate . Sunt destul de eficiente . Este Solutia veche pentru zona calda a sudului Europei , la Mediterana. Mai poti apela si la o pergola , bine calculata ( atentie , lame orizontale , perpendiculare pe directia soarelui la amiaza , cu inaltimea si spatierea corespunzatoare ca sa obtureze total ) . Mult success

    Raspunde
  14. Daniel 31 Jul 2019 @ 22:14

    @criserb – zici că 500 euro/m2 este un cost destul de realist pentru o casă la cheie?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)