- Pentru când mergi la wc, ca să ai momentul tău de intimitate
- Jurnal de călătorie, Tokyo, ziua 1 – Zi pe avioane
Gazonul
Prima dată când m-am gândit să mă mut la casă m-am gândit la curtea verde. A fost primul lucru la care mă gândeam. Nu m-am gândit la distanță, nu m-am gândit la alte probleme (și sunt o grămadă) m-am gândit la verde și la locul în care poate să zburde cel mic.
Ei bine, vineri a fost ziua cea mare, ziua în care am pus gazonul.
Au venit băieții de la cherrysgarden.ro la prima oră și s-au apucat de lucru.
Prima etapă, săpatul pământului și îndreptarea terenului.
După ce totul a fost îndreptat a venit și gazonul.
A urmat nivelarea, cred că așa îi zice, terenului.
Iar apoi întinderea rulourilor.
După ce au fost puse rulourile au fost udate și apoi nivelate încă o dată. La asta nu am mai făcut poze.
Cam asta a fost tot. Pare așa simplu :)
A doua zi de dimineață am putut să mă bucur de o curte nouă, parcă era alta. M-am bucurat de iarbă și de apa care udă gazonul cu regularitate. Timp de 10 zile, până se prinde, trebuie udat de 3 ori pe zi.
Dacă vă întrebați cum de am pus rulouri și nu semințe, ei bine, pentru momentele de mai jos. Cu rulourile treaba a fost mai simplă și mai rapidă, cu semințele era mai multă bătaie de cap și cel mai important un timp destul de îndelungat în care nu ne prea puteam bucura de curte. Am ales varianta asta pentru fii-miu, să-l văd pe el fericit alergând prin iarbă, și pe noi mai liniștiți știind că așa se poate accidenta mai puțin. Deh, la 1 an și 3 luni nu prea știa el să ocolească toate pietrele din curte.
Spre seară am avut chiar și musafiri, și în mare parte am stat și am privit cum se joacă, fără teama pe care o aveam înainte ca totul să fie verde.
Cam asta a fost povestea gazonului, o poveste la finalul căreia chiar mi-am văzut visul cu ochii. E un sentiment deosebit să fii înconjurat de verdeață, să stai relaxat pe terasă și să nu faci nimic, doar să privești iarba.
Pentru moment am să interzic joaca pe gazon. În principiu 10 zile el nu trebuie călcat. I-am lăsat pe copii, pentru că ei sunt ușori și nu-l afectează prea tare, dar e bine totuși să treacă încă o săptămână și apoi o să poată alerga în voie.
La final vreau să le mulțumesc celor de la cherrysgarden.ro, au făcut o treabă bună și am fost foarte mulțumit de serviciile lor, atât pentru partea cu gazonul cât și pentru partea cu irigațiile. Până la urmă ei m-au ajutat și cu pompa pentru puțul cel nou, deci… tot respectul și mulțumirea pentru ei.
Sistemul de irigatie are senzori de umiditate în sol? Dacă plouă, “știe” să nu mai ude și el?
Marele avantaj al gazonului rulou – nu mai trebuie sa astepti sa creasca. Arata impecabil, noi dupa ce a crescut iarba si am tuns-o de cateva ori, s-a indesat bine si ne jucam cu paletele cu pitica. Noi am recurs la metoda de samanta pentru ca eram in constructie cu casa, nu ne grabeam, si suprafata era foarte mare ~1800mp curte. Dar a crescut foarte repede, uniform, suntem multumiti.
Felicitări, arată foarte frumos. Mă încântă imaginile voastre și încă aștept un articol cu interiorul casei, așa cum ai prezentat la apartament :)
@Mihaela – Ai facut copil meanwhile? Sau te referi la nepotica cand zici pitica?
“[…] Nu m-am gândit la distanță, nu m-am gândit la alte probleme (și sunt o grămadă) m-am gândit la verde și la locul în care poate să zburde cel mic.” – adica puteai la fel de bine sa-ti faci casa la munte.
Tuia… ce trist.
Gazon pe lângă pomi.. îmi dau lacrimile…
O să udați gazonul des și apa o să țină rădăcinile pomilor la suprafață. Ceea ce înseamnă că o să trebuiască să-i udați mai des… șamd…
Ați plantat pomii foarte aproape de gard și o să împărțiți fructele cu vecinii.
Sau sunt soiuri columnare?
@Haivas – nu are. Există senzor de ploaie care oprește udarea dacă plouă cu ceva timp înainte ca ea să pornească, să-i dea timp senzorului să se umfle și să întrerupă circuitul. Dacă plouă încet cu juma de oră înainte de udare, senzorul nu apucă să întrerupă udarea. Și n-am pus. Este vreo 100 lei se poate pune oricând.
Mai este un senzor, ăla este mai mișto, pe care îl bagi în pământ și comandă udarea în funcție de gradul de umiditate al solului. Ala este mișto, dar este vreo 1000 lei.
Se pot monta oricând, bani să ai, momentan nu am senzori.
@Mihaela – dacă timpul îmi permitea și mie puneam semințe, dar cum nu mi-a prea permis și nici nu am o suprafața așa mare, am 200mp de gazon, am zis că pun direct rulouri.
@anatati – la interior o să mai dureze. Cam toată mobila este luată de la apartament, nu ne-am luat nimic nou, în afară de bucătărie și o mulțime de lustre. Încă mai trebuie să iau lustre, dar na, cu timpul.
Ideea este că avem strictul necesar, putem trăi și așa. Nu zic că este urât, dar ne-am oprit pe partea asta cu investiția, pentru moment. Totul este zugrăvit în alb, din cauza celui mic. Acum pereții, cu toate că sunt destul de noi, au deja urme de mânunțe pe ei. Trag concluzia că am făcut chiar un lucru bun cu albul ăsta.
O să putem zugrăvi oricând și nu o să fie complicat la eventualele reparații.
@jollyca – Nici chiar așa. Distanta era tot aia, fie că mă gândeam sau nu. Ne-am luat terenul lângă niște prieteni care deja locuiau aici, și-au luat și finii odată cu noi, deci distanța o știam. Că timpul variază, că fac cu 10 minute în plus sau în minus, cam tot aia este. În medie am nevoie de 30 de minute pentru a ajunge la birou și 45 pentru a mă întoarce.
@mem – Suntem la început cu astea și nu ne pricepem. Am vrut să avem și noi niște copăcei și am făcut această alegere. De ce trist? Întreb și eu.
La chestia cu udatul nu m-am gândit, dar sună destul de logic ceea ce spui, cu toate că eu ud doar gazonul, pe tuia nu dau.
Pomii sunt plantați de gard la 1.5 m. La fel și aici, nu am știut, am făcut și noi așa cum ne-am gândit că este mai bine.
Nu știu dacă sunt soiuri columnare…
Ştiu că doar bucătăria e nouă ai scris odată, dar chiar şi-aşa, la casă se încadrează altfel, mult mai frumos. E singurul articol ce lipseşte.
Ps: nu e niciun bai să împarți fructe cu vecinii. Dar din dar se face Rai :)
Foarte frumos arata si piticul e in super siguranta.
Totusi, cu riscul de a parea paranoic, sa il verificati pe cel mic bine pe piele pentru ca incepe sezonul capuselor.
Nu stiu ce solutii non toxice exista, insa sotia mea vara trecuta s-a ales cu o capusa din parc, desi doar s-a asezat pe o banca. Si e extrem de greu sa le vezi in primele zile dupa ce se prind de tine.
@Andrei – Mda, am auzit că tre’ să mă ocup și de problema asta… o sa văd ce am să fac, până acum încă nu știu exact ;)
@anatati – Mă gândesc și scriu eu ceva.
cristi, oricât de bune ar fi articolele astea, fără a spune și un preț sunt inutile. am observat că te coiești destul de mult pe tema asta, la încălzirea prin pardoseală nu ai mai răspuns, aici probabil nu. nu mă prind, care e faza? dacă e prea mult, râdem că ești prost, daca e prea puțin, râdem că ești sărac?
@vali – La încălzirea în pardoseală nu am cum să-ți zic pentru că nu știu. Am avut un preț pentru instalațiile sanitare și termice la un loc, care cuprindeau tot, nu doar încălzirea ci tot ce a fost țeavă/calorifere/robineți/etc în casă.
La gazon prețul a fost de 1000€ (5€/mp – 200mp) cu tot cu montaj, nivelat, adică tot ce se vede că au făcut.
obișnuiește-te să zici in articol. fii util până la capăt.
@criserb –
Tuia e doar ”frumoasă”, dacă-ți place. Nu face nimic, nici măcar umbră pentru voi. În plus, are nevoie de umiditate – deci trebuie udată, acolo în sud.
Dacă gazonul se întinde până la pomi, o să trebuiască să udați până lângă pomi, altfel se va usca. Ca idee, “suprafața” ocupată de rădăcinile unui pom e egală cu proiecția coroanei pe sol.
Pomii vor trebui palmetați, ca să ducă ramurile spre lateral și nu spre drum.
În general, v-as recomanda soluții simple și pragmatice:
– trifoi sau amestecuri de trifoi/pajiște -> verdeata mai rezistenta, mai usor de intretinut, mai ieftina, fixeaza azot atmosferic in sol -> bun pentru pomii fructiferi;
– vita de vie, face struguri, umbră și ține departe praful și ochii vecinilor.
Dar eu sunt mai leneș. Prefer să las natura să muncească în locul meu.
Oricum, succes! :)
@criserb – pomii ii poti dirija cum vrei din taiere. Cred ca merg foarte bine evantai, paralel cu gardul. Sau tinuti mici si rotuzi din taiere. Vorbiti cu un pomicultor/ing agronom, e pacat sa creasca in asa fel incat sa va incurce :)
Pingback: Cum se recoltează gazonul | Haivas.ro