Gata geamurile și acoperișul
Ieri și alaltăieri s-a lucrat la acoperiș și au fost montate geamurile.
Pe acoperiș a fost montat OSB de 15 peste care s-a venit cu o membrană. Peste membrana respectivă o să punem tablă cutată de la coilprofil.ro.
Geamurile montate sunt Rehau Brillant Design. Sunt normale, cu sticlă dublă. Nu am ales tripan pentru că la momentul ăla nu m-am gândit că există.
Trebuie să recunosc că am făcut și niște greșeli, pe care mi le asum. Nu am fost foarte atent la fiecare deschidere a geamurilor și două le-am pus pe invers decât ar fi fost normal pentru încăperea respectivă. Asta e, o să mă obișnuiesc cu asta, acum nu prea mai am ce face.
În rest, treburile merg foarte ok, totul este în grafic iar băieții de la EcoKit până acum sunt de nota 10, se pare că am făcut o alegere foarte bună.
Nu știu dacă toate echipele lor de montaj sunt așa, dar cei care sunt la mine muncesc măi nene. Se apucă dimineață pe la 6-7 și pleacă seara când se întunecă. Și lucrează cu simț de răspundere, nu se grăbesc, sunt atenți la fiecare detaliu și știu să-și organizeze lucrurile în așa fel încât să poată lucra chiar dacă plouă sau este prea cald afară.
Îmi place și mă felicit încă o dată pentru alegerea făcută.
Ce urmează? Tabla pe acoperiș și izolația exterioară.
Cine te-a sfatuit sa pui geamurile de acum? Nu am mai auzit asa ceva… Acum trebuie protejate la interior / exterior de ce se va lucra la tecuiala si zugravit… Basca ca nu se va mai usca nimic in interior asa cum trebuie… Nu imi dau seama daca pui ceva pe jos sapa sau daca dai glet pe pereti dar iti va curge apa pe pereti mult timp …
@Alina S – Am vrut să golesc curtea și să pot să intru și în casă. Sunt conștient că trebuie protejate și îmi asum asta, am să le protejez interior/exterior. Șapă am să pun, jos, sus încă nu m-am decis ce pun.
Mie imi place ! Bravo, sa va bucurati de ea, si sa nu luati in seama toate rautacismele astea……… !
@Alina S – Buna ziua. Ba da, geamurile se pun acum, inainte de montarea termosistemului, pentru a se putea face finisajele pe laterale! Cat despre murdarire, este adevarat ca exista riscul, dar exista si solutii: protejare cu banda autoadeziva si folie suplimentara fata de cea care deja exista! Iar cand spuneti ca va curge apa pe pereti mult timp de-acum incolo, pe ce va bazati? Oare geamurile nu se pot deschide in timpul lucrarilor, astfel incat sa se aeriseasca bine si sa nu se creeze condens?!
Deschiderea geamului se poate modifica. Nici nu e foarte complicat.
Felicitari, in doar cateva saptamani ti-ai ridicat casa si a iesit foarte bine!
Cred ca nu a ti-a fost usor sa imparti familia, munca si contructia casei care iti ia foarte multa energie si timp. Si se pare ca cineva a dormit la cort pe langa casa ;-)
De ce ai ales tamplaria PVC de culoare alba si nu una de culoare maro?
Si de ce spui ca ai facut greseli in privinta deschiderii geamurilor, nu erau in responsabilitatea celor de la EcoKit?
Sunt curios cam cat de mare/mica este spatiul din bucatarie. Ma intreb daca nu era cumva loc si de o spalatorie, sotiei ii va lipsi ;-). Ma gandeam la ceva de genul: https://www.uar-bna.ro/res/2014/up/auto/orig/panels/135/p1.png. Planul casei tale aduce destul de mult cu acest proiect care a castigat un premiu de arhitectura.
Chiar se mișcă rapid muncitorii. Bănuiesc că într-o săptămână e gata casa . :)
@Florian – Serios, se poate? În cazul ăsta am să încerc să rezolv problema. Dar pe un panou făcut fix, pot să pun un geam care să se deschidă?
@Laurentiu P – Nu îmi este ușor deloc, dar încerc să nu mă plâng. Sunt convins că la final satisfacția o să fie pe măsură. Am să stau pe terasă și am să-l văd pe cel mic alergând prin curte. O să fie o senzație plăcută :)
Nu am ales culoare albă, ceea ce se vede este o folie de protecție pe care am să o dau jos când totul o să fie gata. Tâmplăria este de culoare gri închis. Așa am văzut prima dată 3D-urile la EcoKit pe site și mi-a plăcut așa.
Bucătăria are 14mp, am să fac și un spațiu gen spălătorie în zona L-ului.
@Raul – Nici chiar așa. Ei trebuie să finalizeze casa în 45 de zile. Momentan au trecut 8 (lucrătoare). Am înțeles că termosistemul o să dureze mai mult.
in ce zona este?
Se pot modifica panourile fixe astfel incit sa ai ferestre cu deschidere deoarece tocul este acelasi in ambele variante.
Pierzi sticla existenta evident in acest caz dar vei avea ceea ce iti doresti.
Cum le recunosti ca sunt Rehau Briliant Design. Au ceva elemente de identificare sau vreo stanta pe ele? Vorbeam cu cineva care lucreaza in termopane. Cica ai toate sansele sa platesti Brilliant si sa primesti calitate inferioara.
@Mirela – Păi te uiți la forma profilului, nu ai cum să te păcălești, fiecare model are o formă diferită.
@sly – se pare că nu. La tocurile fixe (tot panoul fix) este un alt profil, nu este la fel cu profilul pus la geamurile care au cel puțin o deschidere.
@Gabriela – în Bragadiru