Sari la conținut

Efectele aerului condiționat asupra sănătații

aer-conditionat

Dragi prieteni, nu îmi propusesem să scriu acest post, dar cum prietena Alina mi-a sugerat că ar trebui să studiez problema, am pus mâna pe google și m-am documentat puțin.

Am ajuns la concluzia că aparatul de aer condiționat este dăunător sănătății, rău.

Aparatul de aer condiționat este un suport pentru bacteriile care se creează în condiții de umiditate crescută. El are niște componente în care se strânge apa, și în acele componente se dezvoltă tot felul de bacterii care ulterior sunt răspândite în încăpere prin procesul de ventilație.

Apoi, pe anumite componente ale aparatului de aer condiționat, din cauza condensului se formează microorganisme și mucegaiuri care sunt de asemenea răspândite în încăpere prin sistemul de ventilație. Acestea duc la probleme respiratorii.

Se ajunge la situația că o să avem în încăperi un aer mult mai nociv ca cel din exterior, pentru că toate chestiile din aer care ajung în aerul condiționat se unesc cu cele care sunt produse chiar în interiorul aerului condiționat, se multiplică și apoi se răspândesc în încăpere.

Conform studiilor o pondere destul de mare în apariția bolii legionarilor (o formă de pneumonie cauzată de bacteria Legionella) o are aerul condiționat.

De asemenea schimbările bruște de temperatură nu fac bine organismului și afectează sistemul respirator.

Nu știu cum vă simțiți voi atunci când stați foarte mult într-o încăpere în care este aer condiționat, dar eu pot să vă spun că simt pe pielea mea cum aceasta se usucă, cum nasul și gâtul mi se usucă.

Medicii asociază aerul condiționat cu boli precum rinita cronică, faringita, iritația gâtului și răgușeala. Nici ochiului aerul condiționat nu-i face foarte bine, el favorizează apariția conjunctivitei și le produce iritații purtătorilor de lentile de contact.

Este adevărat că aerul condiționat are și beneficiile lui, dar în mare parte aceste beneficii sunt pentru moment iar problemele pe care el le cauzează sunt pe termen mai lung.

Ne bucurăm de răcoarea produsă de aer condiționat, dar ar trebui să privim problema pe termen lung.

Pe moment aerul condiționat crește nivelul de confort, crește performața la locul de muncă, stimulează activitățile fizice și intelectuale. Temperatura mai scăzută reduce prezența insectelor și scade șansele ca o persoană să transpire.

Așa cum v-am spus sunt și avantaje și dezavantaje, dar eu aș insista să ne uităm la dezavantaje, pentru că ele o să ne afecteze pe un termen mai lung. Răcoare este o chestie de moment, o chestie care ne face să ne simțim mai bine, dar pe termen lung este foarte posibil să ne lovim de multe alte probleme.

Eu simt pe pielea mea că am probleme cu aerul condiționat, simt că parcă mă râcâie ceva în gât de fiecare dată când stau foarte mult în încăperi cu aer condiționat. Nu mi-am dat seama o lungă perioadă de timp de la ce am această senzație, dar cu timpul mi-am dat seama că dacă nu stau în astfel de încăperi îmi este mult mai bine și nu am nicio senzație neplăcută în gât.

Chiar dacă fără aer condiționat este mai greu, eu vă sfătuiesc să-l evitați cât de mult aveți posibilitatea.

În principiu, pentru ca aerul condiționat să nu dăuneze așa de mult el ar trebui întreținut foarte bine. El trebuie curățat periodic (de 2-3 ori pe an). Trebuie să-i fie schimbate diferite componente și are nevoie de o întreținere de specialitate.

Dacă se respectă aceste chestii riscurile apariției bolilor favorizate de aerul condiționat scade. Dar ia să-mi ziceți mie cine respectă chestiile astea cu strictețe? De câte ori v-ați curățat voi aerul condiționat? De câte ori a fost curățat aerul condiționat de la voi de la birou? Aveți idee?

Eu nu vreau să vă sperii, departe de mine gândul acesta, vreau doar să vă spun că este de preferat să vă feriți pe cât puteți de acest aer condiționat. La noi încă este la moda, dar am văzut că pe afară aerul condiționat începe să nu mai fie chiar așa de răspândit. Am fost în multe hoteluri în care nu era aer condiționat, și nu pentru că se zgârceau ăia ci pentru că aerul condiționat nu este bun.

Noi încă nu am ajuns la acel nivel de civilizație, dar cu timpul o să fim și noi acolo. Până atunci… aveți grijă de voi și dacă nu puteți renunța dintr-o dată la aerul condiționat încercați să reduceți timpul în care îl folosiți. Încercați să-l mențineți igienizat chiar dacă treaba asta costă ceva. Pe lângă problemele pe care acesta la poate dezvolta, costurile de întreținere nu sunt deloc mari ;)

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
5 comentarii
  1. Pitikut 3 Jun 2014 @ 08:36

    Cristi,asta va fi a treia vara de cand am aer conditionat.Il folosesc, nu ma zgarcesc.Tot timpul am grjia sa fie curatat, sa fie schimbate filtrele, sa aiba freon si toate cele necesare.

    De asta se ocupa un prieten care e domeniu.Momentan vreu sa trec la un aparat de aer conditionat cu inverter.

    Raspunde
  2. Un om 3 Jun 2014 @ 08:52

    Gata asta e ultimul post. Ma dezabonez.

    Raspunde
  3. criserb 3 Jun 2014 @ 10:28

    @Pitikut – și eu am și îl folosesc destul de mult, dar asta nu înseamnă că este bun…

    @Un om – este alegerea ta man ;)

    Raspunde
  4. Andy 3 Jun 2014 @ 10:59

    Cristi, o mare parte din probleme vine si din faptul ca multi pun aerul conditionat pe 18 sau 16 grade ca sa dea rece in continuu, ceea ce e o mare prostie. Iti sufla aer din ala “congelat” tot timpul, de acolo si problemele de gat, ochi si alte cele. Noi la birou il avem setat pe 27 (da, 27), si asta scade frumos temperatura aerului pana la 23. Contrar credintelor multora, daca setezi aerul pe mai mult nu inseamna ca el va da aer de temperatura aia ci va raci pana temperatura de la nivelul lui va ajunge la temperatura setata dupa care doar va recircula aerul. Cum noi suntem la mansarda si aerul conditionat e pe la 3m inaltime, 27 grade acolo fac ca aerul de la nivelul “solului” sa fie ok. Unde mai pui ca nu merge tot timpul compresorul si nu simtim efectele secundare ale aerului conditionat (piele uscata, gat uscat, etc). Deci,. incearca la birou sa-l pui pe vreo 24-25 grade si vezi cum e.

    Raspunde
  5. Dan 5 Jun 2014 @ 16:16

    Iar incepe isteria aerului conditionat. :). Decat romanii si cateva natii din jur mai au fobia asta fata de orice mijloc de racorire: fie ca e vorba de aer conditionat, fie ca e vorba de aer deschis (curent). Ipoteza mea este ca totul porneste de la modul in care au fost crescut copii in Romania: infofoliti pana la gat, cu manusi si caciula chiar si cand erau 30 de grade afara, au ajuns sa considere normal sa mori de cald si sa transpiri intr-una, dar nu cumva sa simta vreo adiere de vant ca atunci cade cerul peste ei.
    Ma distreaza insa cum gasesc explicatii si dovezi medicale, pe care (evident) le exagereaza ca sa isi intretina si sa isi explice fobia.
    Sa o luam pe rand:
    – Feriti-va de aerul conditionat ca provoaca legionella. Asta e ca si cum ai fi impotriva wc-ului din casa, ca daca nu tragi apa se aduna tot felul de muste si microbi si faci niste boli digestive foarte urate.
    Cheia aici este intretinerea. Normal ca daca nu il cureti se aduna tot felul de microbi – dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa il mai folosesti ci doar sa il cureti din cand in cand. Iar asta, e valabila pentru orice aparat casnic. N-am auzit pe nimeni sa arunce frigifderul pe motiv ca daca lasa mancarea prea mult timp – mucegaieste, sau ca prinde miros frigiderul.
    – Schimbarile bruste de temperatura. Crede-ma ca e nevoie de mai mult decat o trecere de la 30 la 20 de grade ca sa afecteze sanatatea. Altfel am fi fost toti morti demult (la cate astfel de schimbari se petrec in jurul nostru)
    Am avut si eu colegi care, cum intrau in birou, setau aerul pe 30 de grade, de ajungeai sa iti doresti sa stai in arsita de afara. Cand ii intrebau de ce, iti spuneau aceeasi poveste cu schimbarile bruste de temperatura.
    Stii ce e culmea? Ca oamenii astia nu mai au nici o problema iarna. N-am vazut pe nimeni sa intre in birou, si primul lucru pe care sa il faca: sa deschida toate ferestrele ca sa se faca -15 grade cat sunt afara.
    Cum se face ca o trecere de la 30 la 20 de grade iti creeaza probleme de sanatate, dar o trecere de la -10 la 15 grade nu?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)