Dupa niste ani ne dam seama ca parintii au avut dreptate
Inainte sa ma duc sa mai vad niste episoade din Grey’s Anatomy, vreau sa va zic cateva chestii despre parinti, chestii pe care atunci le vedeam absurde, venind de la niste oameni apartinand altei generatii.
Nu-i intelegeam, in permanenta aveam impresia ca sunt impotriva mea atunci cand aveam discutii contradictorii, atunci cand veneam cu note proaste de la scoala, atunci cand erau chemati la liceu, etc. Nu-i intelegeam si credeam ca au o placere diabolica din a ma certa, din a ridica tonul la mine.
Cand ma pregateam de un examen si-l picam, nu intelegeam cum de pot sa-mi reproseze acest lucru pentru ca eu trebuia sa ma distrez. Eu trebuia sa fiu cu prietenii mei, in permanenta pe strazi, in cluburi/localuri sau sa stau pe net si timpul ce-mi ramanea pentru invatat era mai mic, logic. Ziceam ca nu am timp, ca nu am cum sa invat o materie intreaga in nush cate saptamani.
Ai mei ma certau, ma tineau in casa si eu de al dracu ce eram faceam tot alte chestii, parca a le face in ciuda. NU, nu le faceam lor in ciuda, mie imi faceam. Acum stiu sigur ca aveam timp pentru orice, sunt sigur ca puteam invata o materie intreaga in cateva saptamani dar atunci, atunci credeam ca totul este imposibil pentru ca eu aveam alte preocupari. Nu-mi pasa de scoala, de fapt, imi pasa, dar… alte lucruri erau mai importante. Preferam sa imi pierd timpul pe mai stiu eu unde decat sa invat, decat sa ma concentrez la ceea ce am eu de facut.
Ai mei ma certau, imi tineau morala si eu nu ii intelegeam. Nu puteam accepta faptul ca au dreptate, ca EI au dreptate.
Acum ca au trecut ceva ani de atunci si cand ii vad pe altii in situatii asemanatoate imi dau seama ca EI aveau dreptate. Aveau perfecta dreptate. Nu mi-ar fi fost greu sa invat pentru respectivele examene dar pentru mine scoala nu era o prioritate. O faceam pentru ca asa trebuia, trebuia sa o fac. Nu m-am gandit o clipa ca EI au dreptate si nu eu. Ma simteam un persecutat si toate imi erau impotriva, inclusiv ai mei.
Am fost prost! Parintii iti vor binele intotdeauna. Sunt putin parintii aia care vor raul propriului copil si asta as vrea sa intelegeti. Sa intelegeti ca parintii va vor binele si prin metodele lor, vor sa va arate drumul, drumul cel bun.
Parintii sunt cei care va iubesc in viata mai mult decat va poate iubi oricine. Mai mult decat o sa va iubeasca prietena/prietenul, mai mult poate decat o sa va iubeasca sotia/sotul. Ei sunt cei care va iubesc cel mai mult, pentru ca numai ei stiu prin ce-au trecut ca voi sa ajungeti acolo unde ati ajuns.
Niciodata, dar niciodata un parinte nu va vrea raul, (nu ma contraziceti, nu vorbesc de cazurile extreme pe care le vedeti la stirile de la ora 5) intotdeauna el o sa va vrea binele. Poate la o varsta nu-l vedeti dar cu timpul, cu trecerea anilor cum se zice, o sa va dati seama ca parintele va vrea binele. Numai binele!
Te certi cu tatal sau mama ta pentru ca dupa tine ei nu te inteleg, ii crezi depasiti si batrani. Da, de ce sa nu recunoastem, cu totii ne-am catalogat parintii ca find din alta generatie, una care nu ne intelege. Nu e asa. Dupa o varsta o sa va dati seama ca ei au facut tot ce le-a fost in masura ca voua sa sa fie bine. Sa aveti tot ce v-ati dorit si sa porniti pe un drum bun in viata.
Si ei au trecut prin ceea ce am trecut noi, nici lor nu le-a fost usor. Si ei au crezut la fel despre parintii lor si incearca, in masura in care pot, sa ne aduca pe noi pe un drum mai bun. Incearca sa ne invete pe noi sa nu repetam greselile lor, incearca din toate puterile sa ne stie pe un drum bun. Cel mai bun daca se poate.
Noi in schimb, credeam contrariul.
Imi permit sa va spun ca cei care gandesc precum am descris mai sus gresesc, gresesc amarnic.
Nu exista nu am avut timp, nu exista nu pot, exista doar nu vreau! Sa stiti asta. Nu stiti sa va organizati timpul si pentru toate nereusitele voastre dati vina pe parinti. Ridicati tonul la ei pentru ca… pentru ca alt argument nu aveti, pentru ca aveti impresia ca tonul ridicat e un argument. Va inselati.
Se spune ca “daca vrei poti” si asa este. Intotdeauna daca vrei ceva cu adevarat poti! V-o spun eu, un tip care nu s-a diferentiat foarte mult de restul. Un tip care a crezut ca pamantul graviteaza in jurul lui iar daca ceva nu mergea bine parintii erau de vina. Ei bine nu. Voi sunteti cei vinovati, voi sunteti cei care nu puteti depasi anumite probleme, nu parintii!
Am sa inchei acum, pentru ca asa cum am zis, vreau sa ma uit la un serial :) dar va rog sa va uitati putin in urma si sa analizati lucrurile, sa va dati seama cine greseste si chiar daca e greu sa o recunoasteti, macar incercati sa schimbati ceva…
In incheiere nu pot decat sa va urez succes si peste ani, daca aveti demnitatea necesara, sa va intoarceti la acest post si sa-mi spuneti daca am avut dreptate sau nu.
Parintilor, le multumesc pentru tot ce-au facut pentru mine si le cer scuze ca atunci, la vremea respectiva, nu i-am inteles si ii credeam impotriva mea. Am fost prost dar uite ca m-am trezit…
Voua cand va vine oare mintea la cap?
Perfecta dreptate! si mai acut realizam asta cand nu-i mai avem langa noi,cand ne-am dori sa ne certe dar sa fie in viata si atunci e greu,al naibi de greu si doare pt ca se face un gol si nu putem sa-l umplem cu nimic,nici cu prieteni,nici cu sot/sotie nici cu vreo masina scumpa sau mai stiu eu ce…asa ca adoratii cat mai sunt!
cand eram mic n-am avut probleme cu invatatul, eram genial. acum am unele probleme :D
Sunt de acord cu partea in care ai spus ca parintii nu-ti vor rau ci doar binele si ca te iubesc mai mult decat oricine. Nu sunt deloc de-acord cu partea in care spui ca ei au dreptate. Sau ei au intotdeauna dreptate. Nu sunt decord cu multe din metodele pe care parintii, nu doar ai mei, le folosesc pentru a te invata ceva. Dar stiu ca nu au avut de unde sa invete tocmai d-asta nu-i condamn.
Cunosc o gramada de cazuri cu copii/tineri care au renuntat la scoala spre nefericirea parintilor dar care au ajuns mai departe decat si-au imaginat parintii vreoadata tocmai pentru ca au avut curajul sa faca ceva.
Dar tu erai inconstient daca dadeai vina pe parinti pentru esecul tau.
(Desi, eu cred ca undeva tot vina parintilor este pentru ca sunt ferm convinsa , ca copiii asa cum ii cresti ,asa ii ai.)
Si eu tot la Grey. :)
@Mia – cati ani ai, chiar sunt curios?
Da ce-ti veni mai mama? Nu a fost dracu asa de negru pe cum il spui tu. Sunt foarte sincera cand spun ca nu ai fost un copil asa cum te descri tu. Ai avut unele scapari, te-am adus la linia de plutire, am fost alaturi de tine si la bine dar si la greu. Un parinte vrea numai bine pentru copilul lui si relatia trebuie sa fie de prietenie dar si de respect. Cum diferenta dintre noi nu este foarte mare, am putut sa ne pliem si noi pe copilaria ta. Iar eu in calitate de mama cred ca am reusit sa fac in asa fel incat acum sa mai mandresc cu tine si tu sa fi multumut de ceea ce ai ajuns. Un copil poate sa fie foarte usor influentat in rau si sa creada ca prietenii sunt cei buni si parintii cei rai. Atunci cand isi dau seama ca au gresit de cele mai multe ori este prea tarziu. De aceea in calitate de parinte trebuie sa stii in orice moment ce face copilul tau, cu cine este prieten, in ce case intra, etc. Poate parea absurd, dar cand fiecare ajungeti parinti veti trece pin aceleasi probleme. Important este ca atunci cand dai de greu, parintele (in special mama, ca e mama) sa fie alaturi de tine. Prin iubirea ce ti-o poarta, prin intuitia pe care o are, sigur face in asa fel incat totul sa fie bine. Cred ca as putea scrie o carte……Si nu uita, si acum am ochi la spate :-)
eu am avut si am o relatie buna cu parintii, nu am avut certuri si nici nu am facut chestii teribiliste de dragul de a`i enerva.
mi`am dat seama ca au avut dreptate cu ceva: cu muzica :) le dau dreptate ca led zeppelin, iron maiden, metallica, the police, etc si ce mai ascultau ei e muzica buna si ca de e-rotic, maxx, ace of base si altele de abia o sa`mi aduc aminte (aia ascultam prin gimnaziu).
@Ghiocel :)) Cu ochiul de la spate o amenint si eu pe fi-mea in masina cand vrea sa isi scoata centura. Cum eu am rau de masina destul de puternic nu am putut sa stau niciodata cu ea in spate. Si ii zic, vezi ca te vad, lasa centura in pace :D
@Maddy la mine era invers, eu ascultam Metallica & co.
@criserb-24. Why?
@mia – eram sigur :) Uite, as fi tare curios daca ti-ai pastra parerea si cand o sa ai 30 ;)
Am ascultat de ai mei si am invatat cat am putut de bine. Si nu pot spune decat ca mi-a mers bine. Nu am ramas cu enorm din scoala, dar stiu o limba straina la un nivel absolut OK, ceea ce-mi permite sa lucrez cu clienti de peste tot din lume, la preturi ne-romanesti. Si am deprins studiul de una singura, asa ca am invatat web design de nebuna, lucrand acasa pe tot felul de proiecte.
Drept este ca nu i-am ascultat complet, acum fiind ‘pe picioarele mele’ si nu salariat, cum era eu obisnuiti, dar in mare am fost un copil docil si studios. Iti spun sincer ca nu regret nimic. Am fost rar la petreceri, ca nu-mi placeau oricum, calatoresc mult, deci nici viata la 30+ ani nu e chiar de lepadat :D
@Mia +1
da…parintii ne vor doar binele.
dar nu intotdeauna au dreptate sau ceea ce fac ei ne ajuta
ei doar de `pornesc` in viata
restul depinde DOAR de tine
si eu cunosc ff multe persoane care acum au firme proprii sau au in job ff bun desi in tinerete fugeau de la ore si aveau note proaste si etc.
si totodata cunosc persoane care desi au nustiu cate facultati si specialitati .acu fac o munca care e complet paralela cu ce au invatat ei.
de fapt parintii sunt si impotriva noastra deoarece cateodata vrem sa facem ce ne place iar lor nu le convine( de ex mie imi place fotografia.dar ei nici cand nu ar investi intr`un DSLR pt a ma putea perfectiona)
see?
PS: ne vor doar binele,,,dar nu musai si fericirea vine cu acel`bine`
ei vor sa facem cum vreau ei si cum cred ei ca e bine
nu cum am vrea noi…deci poate fi gresit….
mai pe scurt…fa cum crezi tu ca e bine dar tine cont si de opiniile celorlalti.
@criserb-Eu zic ca 24 nu e o varsta chiar mica. Am terminat de ceva timp facultatea si am avut cand sa rumeg niste idei despre parinti si copii. Nu imi acuz parintii de nimic. Mi-au dat mana libera din clasa a 4-a. Intodeauna mi-au spus:”Tu faci ce e mai bine pentru tine, tu decizi daca vrei sa inveti sau nu, cand vrei sa inveti si asa mai departe.”-
Dar au fost si cazuri cand puteau sa faca altfel. Doar ca nu stiau cum. Inainte nu existau carti de psihologie care te invatau cum sa cresti copilul ca sa iasa ce e mai bun din el.
Si inca sunt ferm convinsa ca, asa cum ii cresti asa ii ai copii. Atat de convinsa incat o sa merg pana la “nu conteaza nici macar anturajul”- pentru ca daca l-ai crescut cum trebuie nu o sa intre intr-un anturaj prost.
@criserb-La 30 de ani ar fi de preferat sa se schimbe parerea pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale.Dar să nu se schimbe nimica :P
Sunt convinsa ca nu o sa gandesc la fel la 30. Ar insemna ca ori am ajuns la perfectiune(ceea ce e putin probabil), ori stagnez.
Da asa este, e normal ca parintele sa-ti vrea binele, problema e ca poate nu foloseste mereu metodele potrivite. Sa nu uitam ca orice om e format din partea rationala si cea emotionala. E important ca parintii, in drumul lor de educare si formare a copilului, sa nu uite de partea emotionala, care e cea mai importanta si care ne influenteaza tot cursul vietii. Orice persoana cu minime cunostinte in psihologie stie ca cei mai importanti ani in formarea viitorului adult ii reprezinta anii copilariei, perioada in care parintii au rolul si impactul cel mai important. Ma refer aici la anumite frustrari, furii si inhibitii care se nasc in psihicul copilului (in cazul in care parintii sunt prea autoritari si nu-i dau dreptul la replica, exprimare si parere proprie), care il marcheaza toata viata si care de multe ori se rezolva prin psihoterapie.
Ai dreptate, am ajuns sa-mi dau seama de chestia asta, anul trecut cand aveam 26. Din pacate pentru multi e prea tarziu, si iti trebuie foarte multa vointa sa te corectezi la varsta asta. E uimitor cate sacrificii fac parintii pentru copilul lor.