Din povestea unei infrangeri

Cum va ziceam aseara am fost la meci… si cu toate astea nu am apucat sa vad meciul, decat foarte putin. Am facut parte din acea categorie de oameni care sunt in spatele oricarui eveniment si fara de care nimic nu ar fi posibil, acea categorie de oameni care pentru multi nu exista sau nu isi imagineaza ca exista.

Un meci… nu se intampla de la sine atunci cand 22 de jucatori se intalnesc pe un teren de fotbal. Organizarea unui meci este o treaba de durata… o treaba care incepe cu mult inaintea meciului si care continua si dupa ce meciul s-a terminat, indiferent daca rezultatul este favorabil sau nu…

Poate d’aia si dezamagirea e asa de mare… Totul a inceput pentru mine cu 2-3 saptamani in urma cand m-am apucat de realizarea biletelor, invitatiilor, si a tot felul de alte documente si ecusoane necesare patrunderii in teren, si credeti-ma nu sunt putine… Legitimatii pe care le-am facut o data, de doua ori… de trei ori… si cine mai stie de cate ori au trebuit refacute din tot felul de cauze…

Nici nu vreau sa-mi imaginez prin ce a trecut Mo pentru organizarea acestei partide… si as paria ca nimeni nu i-a zis macar un multumesc… sau macar un “te rog” atunci cand vroiau ceva… Si atunci … unde e multumirea cand nici macar rezultatul nu e favorabil? Asta inseamna sa fii suporter… sa razi, sa plangi… asa e in sport, asa e in viata.

Ieri am ajuns la teren la 5 si am tinut-o intr-o alergare continua intre stadionul Dinamo si Lia Manoliu… apoi m-am apucat impreuna cu Canlia sa vindem produse specifice acestor evenimente… tricouri, fulare, sepci, fanioane… chestii din astea.

A fost o placere sa-i vezi pe cei veniti din toate colturile tarii, Iasi, Suceava, Baia Mare, Oradea, Timisoara, si lista poate continua… care mai de care mai doritor sa ia cat mai multe produse si pentru prietenii lor care nu apucasera sa vina. Am intalnit o fata care si-a dat alocatia pe doua luni pentru un steag cu Dinamo… am intalnit suporteri adevarati… Am intalnit stelisti tristi atunci cand Dinamo era condusa, si nu glumesc… stelisti care oftau pentru ca Dinamo a luat gol… pana la urma.. chiar daca suntem cei mai mari dusmani… acum ar trebui sa fim aliati… in lupta cu Europa.

Am intalnit oameni care in momentul cand scorul era favorabil oaspetilor au inceput sa injure… sa incerce sa obtina un pret mai bun pe produse, sa la dam moca… ca Dinamo nu merita…. ca Dinamo nu are valoare… bla bla… Acestia sunt suporterii de care nu avem nevoie… Dinamo nu inseamna un meci… Dinamo nu inseamna o echipa pe care o iubim cand castiga… Dinamo e echipa pe care o iubim si atunci cand pierde… si nu ii intoarcem spatele in astfel de momente.

Ce mi-a placut cel mai mult la acest meci a fost atmosfera din tribune, felul in care membrii galeriei din peluza PCH s-au organizat pentru un spectacol al tribunelor foarte reusit… cred ca a fost cea mai frumoasa coregrafie pe care am vazut-o de cand merg eu pe stadioane.

Vreau doar sa-i felicit pe toti pentru ca s-a ajuns aici si data viitoare poate avem norocul de a merge mai departe, deocamdata Dinamo atat a putut… mai mult nu a fost sa fie…

Ii doresc bafta echipei Steaua in meciul ce-l are pe seara… macar ei sa mearga mai departe…