Despre corporatisti si munca in banca
17 Aug 2012 @ 00:00
Da stiu, la voi nu e asa :)
Mi-as fi baut cafeaua din pahare starbucks, ca asta era maximum de statut atins. Sa-ti pui cafeaua ta naspa luata la reduceri din Metro in pahare de plastic branduite.
Oricum va reocomand sa cititi postul asta si sa va apreciati locurile de munca. Sau poate nu.
Ti-a placut acest articol?
Pingback: Despre cum să nu-ţi trăieşti viaţa « Alexandru Cocieru
Sigur ca nu-ti gasesti job daca nu vrei unul de fapt, si daca ai atitudinea care reflecta asta. Si sigur ca daca ajungi in jobul/locul nepotrivit, n-o sa te simti in largul tau dar, din pozitia omului caruia ii place ce face si si-a gasit locul potrivit in mai putin de o luna, nu ma pot simti data pe spate de atitudinea asta infantila. Sigur, ‘libertatea’ are gust foarte bun o jumatate de ora, o zi, sapte, o luna, dar cand nu mai ai ce manca pentru ca esti tu prea bun pentru restul lumii, cred ca ramai cu un gust amar. Cred, sper sa nu aflu.
Cristi, corporatist e si cel care lucreaza pe assembly line si verifica printr-un geam si apoi pe ecran cum se aplica stiu-eu-ce componenta pe placa de baza. Omul ala nu are prea multe asteptari de la serviciu. Doar sa isi ia salariu. Mai mult ca sigur, el n-are apasari din astea.
Dar unul care lucreaza la call-center si sta toata ziua cu castile pe urechi, s-ar putea sa nu se regaseasca.
Eu n-am nici cea mai mica apasare si chiar imi place ce fac.
Sunt cazuri si cazuri…
@pantera mov: in Romania zilelor noastre (si nu numai in Romania, din pacate), uneori oamenii nu isi gasesc joburi pentru simplul motiv ca acestea sunt in numar mai mic decat doritorii. n-are absolut nici o legatura cu atitudinea. e ca si cum as spune eu ca nu creste PIB-ul pentru ca sunteti voi pesimisti. sau e ca si cum pari tu a spune ca toti cei care ies pe locul doi, de fapt nu si-au dorit locul intai.
Am scris randurile acelea pentru vreo sapte prieteni care stiu oricum la ce ma refer, sunt chestii din trecut. Daca mi-as fi imaginat ca ma trezesc brusc cu atata lume neinvitata, as fi dat explicatii mai amanuntite si mai clare. Dar sunt cei care au inteles oricum, pentru restul n-am de ce sa ma obosesc :-) Cert este ca iti doresc sa stii ce inseamna si libertatea aia fara ghilimele si te rog sa nu iti mai faci griji, nu moare nimeni de foame.
P.S. Nu cred ca am sustinut undeva ca toti corporatistii sunt imbecili sau orbi, ca nimanui nu-i place ce face etc. Ba chiar am scris de vreo cateva ori ca imi par fericiti.
e tare tipa
Din toate articolele/blogurile pe care le-am citit am observat ca lumea in general intampina dificultati in a-l accepta pe celalalt asa cum este, chiar daca are o parere diferita. Suntem cu totii diferiti, avem experiente de viata total diferite si nu avem niciun drept sa ii judecam pe ceilalti pentru ca nu au aceleasi aspiratii ca noi. Cred ca mai important e sa fii fericit cu ceea ce faci decat sa te aprecieze ceilalti. Daca “did” nu suporta corporatiile si iubeste libertatea, super! If you’re happy go ahead! La fel si “pantera mov”, daca ii place ceea ce face, iarasi super. Nu inseamna ca e vreuna mai grozava ca cealalta
Mie una placut mult foarte mult postul scris de fata asta …poate si din cauza ca m-am regasit intru totul acolo ca si experienta de viata vis-a-vis de joburi si interviuri … si pot sa jur ca are dreptate in ceea ce priveste atitudinea colegilor dintr-o companie mare fata de cei noi.. si despre atitudinea domnisoarelor de la HR la interviuri … Si eu sunt satula de interviuri si eu am un nod in stomac cand sunt chemata la un interviu pentru ca ma gandesc oare peste ce naiba mai dau… sunt multe situatiile in care m-am regasit… Si stiu ca am venit neivitata pe blogul ei prin facebook dar chiar nu-mi pare rau ca am ajuns acolo… Sper sa ma mai primeasca :)…
Ce fac eu acum nu are legatura cu ce am studiat si cu ce cariera am avut inaite de a ma muta in Bucuresti, dar macar o fac cu pasiune si sunt propriul meu stapan…
erata = “mi-a placut “
Si eu m am regasit total, am ajuns prin link ul de la zoso la postul respectiv. Sunt exact in situatia de a ma intoarce in corporatii sau nu, dupa 5 ani de libertate sau fericire:) si alerg, da, si ma bucur si nu vreau open space, sutien si pizza in bucataria firmei. Sper sa scap, daca nu, asta e, macar imi sunt datoare mie sa mai incerc!
@Natty – si te intorci?
Cand traiesti in minte, mintea mereu gaseste ceva. Linistea sta in inima. Atat. :)
Mda, si eu am ajuns neinvitata. Si la final nu stiam daca sa rad copios sau sa plang :)), ma regasesc 99.9% in situatia ei. Aceeasi experienta (schitata bineinteles, ma indoiesc ca suntem trase la indigo). Si incepusem o vreme sa ma duc la interviuri ca sa ma intorc la viata de corporatie, si nu intelegeam de ce picam la ultimul interviu / proba, pana cand m-am prins intr-o zi ca eu de fapt nici nu imi doresc asta cu adevarat!!! fuck off viata de corporatist… de ea am fugit si tot la ea sa ma intorc? Felicitari Lucillei pentru faptul ca a reusit sa isi puna in practica utila pasiunea si sa traiasca din ea. .. de fapt asta ar trebui sa facem cat mai multi, nu am mai vedea fete seci si goale in metroul care duce spre Pipera dimineata…
Din pacate la noi sistemul de educatie, atat la scoala cat si acasa nu ne invata despre initiativa si antreprenoriat incepand chiar de la clasele primare. Ne-ar fi scos din necaz pe multi, cand de fapt tot ce suntem invatati este sa fim slugi, sa rumegam mecanic totul fara aplicabilitate practica, sa nu gandim pentru noi si in perspectiva de ansamblu, liber si creativ in orice domeniu al vietii, nu numai profesional, sa iti urmezi pasiunile si talentele si sa le dezvolti mai mult decat simple hobby-uri.
Iar de multe ori cand te trezesti, e un pic cam tarziu.
De fapt niciodata nu e prea tarziu … dar am fi fost scutiti de chinuri uneori chiar inutile.
Cutremurator articolul.
Ce am observat eu e un fenomen foarte ingrijorator. Firmele nici macar nu mai cauta in general oameni foarte capabili. Sau oameni destul de capabili.
Cauta doar oameni cu atitudinea de lingai sau obedienti potrivita sau care tocmai au cazut depe luna (sau tocmai si-au terminat studiile si au nimerit in vartej) si habar nu au pe ce lume traiesc.
Ca, in timp e usor sa invete ei tot ce trebuie sa faca in jobul ala de rutina (quote “cacat”) in care fac calcule,completeaza acelasi tabelase mereu si fac acelesi chestii plictisitoare, acelesi hartii zi de zi. Nu e rocket sciene, se invata, e mult de facut dar e usor ca si dificultate.
Oamenii destepti sunt un pericol pentru ei, si ei stiu asta. De asta pun intrebari in care te pun in dificultate la interviu ca sa vada ce reactie ei. Daca e una inteligenta si neobedienta, …… , next.
Vor doar oameni obedienti cu frica de a nu fi jobless, de a nu mai avea ce manca si care nu (isi) pun intrebari. Suficient de inteligenti cat sa poata completa tabelasele, rapoartele si de a intelege niste scheme ierarhice simple.
Pe scurt, vor oameni ca sa lucreze ca la stat, dar pentru ei.
Alternative? Habar nu am. Poate sa iti faci o frizerie, o firma de catering, un magazinas cu ceva, sa lucrezi ceva de acasa, sau orice altceva din care ies bani si nu e ceva de cacat..
nota 10 pentru inteligenta, creativitate si curaj de a spune lucrurilor pe nume. Bravo!