Sari la conținut

De mult nu m-am mai speriat cum am făcut-o astăzi

shutterstock_162358946

Ora 18. Dau să sparg ușa de la birou și văd că nu mai am cheile. Mă caut în toate buzunarele, peste tot prin birou pe unde mai știu că am obiceiul să le las și nimic. Mă gândesc ce am putut face cu ele, când le-am folosit ultima dată.

Mi-am adus aminte că mi-am luat buletinul din mașină pentru a mă duce să fac un OP la bancă, cel prin care trebuia să plătesc cei 0.1% din valoarea casei, către inspectoratul teritorial în construcții. În acel moment aveam chei pentru că altfel nu puteam să-mi iau buletinul.

Îmi vine în cap ideea că le-am uitat la bancă.

M-am îndreptat către bancă cu o mulțime de gânduri în cap. Ce mă fac dacă nu sunt la bancă, cum ajung eu mâine la ora 6 pe șantier pentru începerea lucrărilor. Până la bancă numai la asta m-am gândit.

Am ajuns la bancă, la Unicreditul din Romană și vă dați seama, era închis. Am stat 10 minute în fața ușii poate văd pe cineva pe acolo și nimic. Cu coada între picioare am dat să plec, când am zărit o doamnă prin geamul fumuri al băncii. Am bătut în geam, i-am făcut semn să vină până la ușa și i-am explicat despre ce este vorba.

S-a prins repede, chiar găsise niște chei.

Mi-a dat cheile și am plecat super fericit spre casă.

Nu vreți să știți cum mi-a fost sufletul în toată perioada asta. N-am pierdut niciodată chei, și acum chiar nu era un moment potrivit.

Dar, până la urmă toate sunt bune când se termină cu bine, iar azi am avut noroc :)

Poză chei via shutterstock.com

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
4 comentarii
  1. Cristian S. 9 Jun 2015 @ 04:32

    Mi s.a intamplat o singura data, in facultate, la un examen. Ma duc a doua zi in camin, ii spun patania unui coleg si le scoate el din dulap. Niciodata m.am simtit mai usurat. Nu, nu le furase el, era in alta serie. Le gasise dupa mine.
    De atunci (10+ ani) le port doar cu carabina, prinse de un lantz legat la 2 gaici de la pantaloni. N.am mai avut probleme si le simt permanent in siguranta. Nu renunt la lantzul ala nici la pantalonii de stofa. Not taking any chances!

    Raspunde
  2. Suzy 9 Jun 2015 @ 23:35

    Iti recomand o chestie micuta ce se prinde de chei si te ajuta sa le gasesti :) se cheama TILE (https://www.thetileapp.com) si al meu barbat e mai mult decat multumit de micul gadget.
    In cazul nostru, al femeilor.. long live the purses :)

    Raspunde
  3. criserb 9 Jun 2015 @ 23:59

    @Suzy – mișto chestia. Am făcut pe vremuri și eu una cadou, nu chiar asta, dar asemănătoare. Nu cred că am să-mi iau, pentru că de când mă știu nu am pierdut nimic… până acum 2 zile, dar este mișto.

    Merci de link, știu deja cui am să-i fac una cadou ;)

    Raspunde
  4. Suzy 10 Jun 2015 @ 00:40

    @criserb – eu am pierdut doar bani cand eram mai mica :)) in schimb prietenul cu n-spe mii de chei la el, tot timpul le lasa pe undeva, in cel mai fericit caz sunt in masina (asta daca nu uita intre timp unde le pune). Asa ca jucaria asta chiar ii e de ajutor :)

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)