Daniel are nevoie de ajutor

Dimineata, primul lucru pe care l-am vazut cand am deschis Facebook-ul a fost cazul lui Daniel. Era un status al unei prietene pe FB. Am citit ce scria acolo, am donat si am rugat-o pe Catalina sa scrie un post, pe acest blog, pentru ca ea este mai apropiata de mamica lui Daniel, este mama la randul ei si se poate exprima mult mai bine ca mine.

Mi-am dorit foarte mult sa devin mama. Simteam ca viata mea nu este completa fara un pui mic care sa alerge descult prin toata casa, s-o intoarca cu fundul in sus si sa strige in gura mare la fiecare 2 secunde ‘Maaaaaaa-maaaaaa’. Cand dorinta mea s-a implinit, am fost foarte fericita, am simtit ca mai mult de atat nu-mi mai pot dori. Primele luni au fost minunate, il priveam si nu-mi venea sa cred ca e al meu, ca am fost in stare sa aduc pe lume asemenea minune. Totul pana intr-o zi, cand a facut febra mare. M-am panicat! Efectiv nu stiam ce sa fac. Am fost la consult la medicul de familie, iar in lipsa altor simptome, ne-a prescris antitermice. Numai ca dupa 2 zile de administrare, situatia nu s-a imbunatatit, copilul avea in continuare febra mare. N-am mai stat pe ganduri si am mers la consult la spital. Dupa consultatie si radiogafie am crezut ca se prabuseste cerul pe mine cand am primit diagnosticul: pneumonie. Internarea era obligatorie, administrarea de antibiotice la fel. Ne-am petrecut in spital 7 zile si chiar in ziua in care trebuia sa ne externam, copilul a inceput sa faca febra mare din nou. In urma testelor, aveam sa aflam ca a contactat rotavirus in forma foarte grava. Spitalul a devenit casa noastra pentru inca 2 saptamani. Am plans mult in zilele acelea, pentru ca puiul meu suferea cumplit si desi eram in spital, alaturi de cadre specializate, simteam ca nu il pot ajuta cu nimic. Era apatic in majoritatea timpului, chiar vreo 2 zile la debutul bolii a fost complet inert si avea ochii deschisi, nu-i misca, nici macar pupilele nu i se dilatau. Atata deznadejde si neputinta am simtit atunci! Simteam ca nu am nicio putere sa imi fac copilul bine, ca n-o sa-l vad alergand din nou, facand traznai, strigandu-ma… Imi doream atunci chiar sa-l vad plangand, dar macar sa aiba o reactie…

Intr-o dimineata stateam chircita langa patul lui si plangeam, cand am simtit o mana care mi se aseaza pe umar. Medicul care ne avea in grija venise la vizita, un medic minunat, caruia n-am sa pot sa-i multumesc niciodata indeajuns pentru ca mi-a salvat copilul si ca a avut grija de noi asa cum rar se intampla in spitalele din zilele noastre din pacate. 

-Te rog sa ai incredere ca va fi bine. Iti promit ca in cateva zile o sa mergeti acasa sanatosi. Nu mai pot aparea alte complicatii acum.

Si asa s-a si intamplat. Intr-o saptamana eram dincolo de poarta spitalului, topaind si frematand de dorinta de a ajunge acasa.

Cele 3 saptamani petrecute in spital m-au marcat pe viata. Am avut nevoie de o lunga bucata de timp sa-mi revin si chiar daca au trecut 5 ani de atunci, in momentul in care unul din copiii mei stranuta, le curge nasul sau tusesc, ma trec fiori reci de groaza. Din fericire, in timpul asta nu am avut parte de boli grave si imi doresc sa nu mai repetam vreodata aceasta experienta.

Sunt o mama fericita atunci cand copiii mei sunt sanatosi, dar din pacate nu acelasi lucru se intampla in toate familiile.

Astazi am primit un mail de la o colega de serviciu in care ne povestea despre baietelul unei alte colege si in care ne ruga sa o ajutam. Am accesat linkul http://danielpirvu.ro/wordpress/ si mi-am petrecut o vreme citindu-l. Am fost socata de suferinta lui Daniel, mai ales ca nici nu stiam prin ce drama trece colega mea, cata suferinta poate indura o persoana care e atat de aproape de mine, o mama, ca si mine. Stela a fost foarte discreta pana acum, in lunile astea foarte putine persoane au stiut de boala puiului ei, de asta surpriza si socul sunt cu atat mai mari. 

Ne-am mobilizat rapid in birou si am stans o suma de bani pe care sa o depunem in contul colegei mele, am sunat la numarul special alocat, incercam sa ii popularizam cazul pe toate caile cunoscute.

Ne dorim ca Daniel sa se faca bine, “sa-l vedem cum va creste frumos, cum va astepta cu sufletul la gura de Craciun sa vina Mosul cu jucarii, (primul Craciun din viata lui l-a petrecut in spital- macar urmatoarele sa fie mai bune), cum va incerca sa ma ajute la vopsit ouale de Paste, cum va zburda cu piciorusele goale prin iarba umeda undeva la tara sau la munte sau pe plaja……oriunde va fi cu noi in vacante.

…ajutati-l sa ajunga sa se bucure de natura, de lucrurile frumoase ale vietii, de soare, de ploaie, de apa, de zapada de ..tot … de prieteni buni, de familie….de copilarie.”, asa cum isi doreste orice mama sa-si vada copiii.

Imi doresc ca Stelei sa i se spuna la spital aceleasi cuvinte pe care doctorul nostru ni le-a spus, ca totul va fi bine cu copilul ei, ca se va vindeca cat de curand posibil

Il puteti ajuta pe Daniel alegand una dintre metodele de aici.