Cum se pun pavelele/dalele [DIY]
Încă nu îmi este clar care-i diferența între dale și pavele, așa că vă rog să mă scuzați dacă mă exprim greșit în textul ce urmează.
Anul trecut când am strâns piscina mi-am dat seama că nu se mai poate așa, că vreau o zonă unde să o pun în fiecare an și când o strâng să rămână totuși o zonă decentă, nu o gaură în gazon. Atunci m-am hotărât să pun dale și să dau o formă zonei respective.
Ultima poză chiar dinainte să strâng piscina e asta, deci în zona aia voiam să pun dalele.
În dreapta, pe fundația aia vă povesteam că o să fac un foișor să am și eu unde sta la umbră când soarele bate prea mult pe terasă.
Bun, ăsta era planul, acum să trecem la subiect și să vă zic cum se pun dalele, sau mai bine zis cum le-am pus eu.
În 24 septembrie m-am apucat de decopertat. Cam 30 cm pe care urma să-i umplu cu balast.
Am avut parte și de ajutoare, recunosc.
Și am terminat de săpat în 6 octombrie. Am săpat când singur, când cu ajutorul vecinilor.
Între timp, dacă tot m-am apucat de săpat am zis să fac și o zonă de jur împrejurul curții să pun flori pe lângă gard. Am mai săpat și acolo vreo 70 de cm lățime.
Am mutat și aspersoarele și tot ce mai implica asta.
Dacă tot aveam șanțurile săpate am zis să mă organizez puțin și cu apa și să fac udare automată la florile pe care urmează să le plantez pe lângă gard plus grădină. Să scap în totalitate de grija udatului. Pentru asta am mai tras niște țevi și am mai montat două electrovalve.
În plus a trebuie să mut și electrovalvele vechi într-o zonă în care nu urma să pun dale.
În 28 octombrie am pus și bordurile.
La început de noiembrie am umplut zona cu balast. De fapt am pus tot felul de sortimente de pietriș amestecat cu nisip.
Și cam atâta pentru anul trecut, apoi a venit iarna.
Între timp am comandat dalele de la Dedeman.
Cum au fost niște zile mai bune anul ăsta și am avut și ceva chef ne-am apucat de borduri. Eu cu vecinul. În 4 ore am termina toate bordurile de pus, practic separarea dintre gazon și zona de flori.
Sâmbătă am închiriat de la Leroy o placă compactoare și am bătut foarte bine balastul pus în toamnă. Cred că l-a ajutat și zăpada să se compacteze, dar am zis că mai bine îl compactez și eu decât să-mi pară rău ulterior.
După ce am bătut bine, de câteva ori, m-am apucat să întind șinele de ghidaj pentru nisip iar apoi m-am apucat de întins nisipul.
După ce nisipul era gata am încercat un model de pavaj. Am zis să încerc ceva ce să nu se vadă dacă nu-i perfect pus. Dacă puneam linii drepte era foarte ușor să se vadă fiecare problemă, așa… am decis că-i mai bine.
Acum că aveam un plan m-am apucat de pus dalele.
Și am făcut asta vreo 6 ore, iar la final era deja noapte.
Duminică am tăiat toate bucățelele ce lipseau, a tăiat săracul tata vreo 12 ore. Era praf peste tot…
Pe măsură ce le tăia eu le montam și mai băgam niște nisip printre dale.
Când am terminat zona ce se vede în poza de mai sus m-am apucat de bătut.
Și am bătut de câteva ori, 3-4 ori, toată zona.
Spre seară mi-au cedat genunchii și a continuat vecinul să pună el dalele ce au mai rămas. Eram dezamăgit că nu mai puteam pur și simplu să mă aplec și nu credeam că o să terminăm.
A preluat Cristi inițiativa și până noaptea totul era gata. Cristi punea, tata tăia eu căram piesele tăiate și măsuram pentru următoarea tăietură.
Nici vecina nu a stat, ne-a ajutat și ea cu împrăștiatul nisipului printre dale.
Și seara a fost gata.
Am fost rupți cu toții. A fost o lucrare grea ce ne-a solicitat mult. Eu am fost cel mai rupt, nu mai puteam îndoi genunchiul, pe tata-l durea spatele, dar eram mulțumiți că ne-a ieșit bine.
Nu speram să ne iasă așa de bine pentru că era prima dată când făceam acest lucru. Sper că și ultima, dar am senzația că mai pun niște pavele pe undeva pentru că mi-au mai rămas un palet întreg. Să vedem, momentan nu vreau să mai aud de ele.
De ce am făcut singuri? Pentru că mi s-a părut mult 9000 lei cât mi-au cerut cei de la Top Pavaj pentru această lucrare. Am zis că putem să o facem mai ieftin și am făcut-o cu 3500 lei.
În caz că vă bate gândul să faceți așa ceva vă spun că se poate, doar că trebuie să vă înarmați cu răbdare, să fiți conștienți că nu-i ușor. Cel puțin pentru mine nu a fost ușor, eu fiind obișnuit mai mult cu statul la birou.
Cum o să se comporte în timp, dacă o să se deniveleze sau nu o să vedem. O să reparăm pe parcurs dacă mai trebuie, sperăm totuși să nu avem mari probleme.
Mulțumesc vecinilor, lui tata și tuturor celor ce m-au ajutat. Singur mi-ar mai fi luat un an!
Arată foarte bine, felicitări!
Eu aș vrea să știu dacă e ok sa pui dale peste beton. Și dacă e ok, cum tb făcut? E suficient nisipul? Mai tb presat? Cât de gros să fie stratul de nisip, etc. La tine a fost altfel, direct pe pământ, ai pregătit o fundație. Dar oare pot să pun peste beton? Peste alei betonate?
@Claudiu – merci.
@Haivas – cică e mai bine peste beton, mai stabil. Pui 3 cm de nisip apoi dale. Și aia e. Important este să ai borduri peste tot să nu aibă unde să fugă.
Salut! Cum ai stabilizat bordurile? Adica ai folosit vreun amestec de nisip+ciment, sau alta solutie?
@Marius – Da, bordurile le-am stabilizat cu nisip+ciment. Am pus sub ele niște piatră, nu prea multă, n-am respectat cine știe ce standarde, am pus nisip cu ciment și apoi am pus bordurile. Ulterior am pus ciment și stânga/dreapta lor, pe unde am putut.
Buna! 9000 lei pentru ce suprafață? Să-mi fac o idee cat e mp….
Buna. Cati mp ai amenajat acolo ?
Suprafața este de 43mp.
@criserb – multumesc. Aleile din jurul casei sunt tot cu pavele? Si noi ne amenajam curtea, dar suprafata de pavat e cam mare, ma gandeam daca exista si alte variante mai putin costisitoare.
@Alina – Aleile nu, sunt din beton, trebuie să fac și cu alea ceva, la un moment dat, dar încă n-am ajuns la faza aia, încă mai rezistă așa.
Mai ieftin decât să le pui tu nu cred că există… poate beton, dar ăla se cam distruge în timp.
Salut, foarte fain arata, am o intrebare off topic, aspersoarele pentru udat gazonul ce marca sunt si daca stii cam la presiune lucreaza la tine. Eu am unele care dupa cativa ani ori nu se mai ridica ori nu mai coboara dupa ce termina de udat