Sari la conținut

Cum am făcut un Tandoor cu vecinul și primele ture de carne pregătite în el

Vecinul meu își făcuse în trecut un Tandoor și acum voia altul. Primul era ceva mai simplu, făcut din două ghivece de ceramică puse cap în cap și cu ceva pietriș pe lângă, tot într-un butoi de ulei. A fost ok, dar a crăpat după o vreme așa că și-a dorit să facă altul. Ne-am uitat pe net, ne-am documentat cum am știut noi mai bine și ne-am apucat să facem altul.

Pe măsură ce l-am făcut am documentat toată operațiunea poate ajută și pe alții.

Prima dată se face rost de un butoi mare de ulei. Fiecare cum se descurcă, noi avem noroc cu un alt vecin ce ne-a dat unul.

Butoiul se curăță de uleiul ce era în el, se spală bine că o să gătim ulterior, da? :)

Se decupează o parte a butoiului pentru a putea lucra în interior. Noi i-am pus și roți, roți ce suportă fiecare 70kg. Două fixe și două pivotante. La operațiunea asta n-am făcut poze, dar nu-i mare lucru. Se montează cu niște șuruburi pe fundul butoiului. Se văd în poza următoare.

După montarea roților am pus pe fundul butoiului 2 rânduri de cărămidă refractară pe care le-am lipit cu ceva mortar special pentru cărămida refractară.

Odată montate cele 2 straturi de cărămidă am putut stabili exact unde vine gaura prin care se scoate cenușa. Trebuie să vină la față cu baza cuptorului. Ușița noi am făcut-o de 12x12cm.

Pentru izolarea exteriorului vecinul a cumpărat vată ceramică și apoi niște tablă, cât să nu montăm cărămizile direct pe vată. Bănuiesc că nu avea nimic dacă le montam și pe vată, dar cred că-i mai ok așa.

Iar după vata ceramică am pus tabla.

Asta în prima seară, de partea mai grea ne-am ocupat chiar în joia mare, ca să fie cuptorul gata pentru Paște :)

Practic au fost lipite 3 rânduri de cărămidă unul peste altul și umplute toate spațiile goale cu mortar.

Asta a fost partea grea, de aici încolo e distracție :)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Cristi Serb (@criserb)

Cristi, vecinul, se pricepe, e fan mâncare și gătit, eu sunt fan mâncat :)

Tot ce a făcut până acum a ieșit de excepție.

Practic, pentru a găti ceva se face focul în cuptor cu lemne de calitate. Cu brad nu prea merge, deși am încercat și așa, deci trebuie ceva lemne mai bune. Se face focul aproximativ o oră, apoi se lasă să se stingă. În momentul ăla, după vreo oră de foc, temperatura în cuptor ar trebui să ajungă, în teorie, pe la 250-300°C. Noi n-am măsurat că nu avem momentan termometru pentru așa ceva. De fapt eu am pe undeva, dar s-a ocupat fii-miu de el și nu știu unde e :)

După ce focul s-a stins și rămâne jarul se pot introduce carnea și legumele. În principiu carnea/legumele se atârnă pe niște sârme, cum vedeți în pozele de mai sus. Se pot pune și pe niște plite așezate una peste alta pe o tijă filetată. Sunt multe metode, se găsesc pe net. Noi am încercat doar ce vedeți în poze, plus o jumătate de miel de la care n-am poze.

În concluzie, dacă vreți și voi, se poate face la un cost de aproximativ 600-700 lei. Se poate și cumpăra, bineînțeles, dar vorbim de alte prețuri, între 2000 și 9000 lei.

Mai avem pe aici pasionați de așa ceva, mai are cineva, cumpărat sau făcut? Hai să schimbăm impresii :)

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
2 comentarii
  1. Pavel 25 Apr 2023 @ 20:32

    Mi s-a parut un articol super util, in detaliu si chiar astept tot mai multe articole de genul. Spor!

    Raspunde
  2. Irina 27 Apr 2023 @ 18:43

    O inventie foarte interesanta, o sa incerc si eu sa fac unul la fel.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)