Sari la conținut

Cu ce substanțe stropesc eu prin curte

Scriu acest post mai mult pentru mine, pentru viitor, ca atunci când uit cu ce substanțe am mai stropit să le găsesc aici, să nu iau iar internetul de la capăt. Eventual, dacă stropiți și voi cu alte chestii, lăsați un link, nu se știe niciodată când am nevoie de ceva nou.

Pentru că am făcut curat prin magazie, am găsit o mulțime de substanțe, le-am făcut poză și cu ajutorul netului încerc să-mi dau seama la ce le-am folosit.

Prodate Redox – Este un erbicid selectiv, am dat cu el prin gazon pentru combaterea trifoiului și a altor buruieni cu frunză lată. A fost bun, a omorât o bună parte din trifoi, dar și restul buruienilor. Nu s-a atins de gazon și nici de pir.

Clinic XpertErbicid total, a fost foarte bun. L-am folosit pe unde n-am nicio plantă pentru a omorî toate buruienile. Au murit toate.

SDMA SuperErbicid selectiv. L-am folosit tot la gazon, împotriva buruienilor. Nu mai știu dacă a fost sau nu bun, l-am folosit mai demult.

Pantera 40 ECErbicid Selectiv – L-am folosit în gazon pentru combaterea pirului, cică este pentru buruieni cu frunză îngustă. Nu a fost bun, nici nu s-a atins de pir.

Algomax Forte – l-am luat pentru panseluțe, cică e îngrășământ. Nu știu dacă a fost bun sau nu…

Ortiva TopFungicid. L-am folosit prin grădină împotriva dăunătorilor. A fost bun.

Teldor 500Fungicid. Cred că a fost bun.

Bravo 500 SCFungicid – Nu mai știu la ce am dat cu el…

Mospilan 20 SG și Curzate Manox – Le-am folosit de curând, aveam niște gândaci negrii pe frunzele copacilor și pe legumele din grădină. Au fost bune, și-au făcut efectul repede.

Foxtrot 69 EW – Pe ăsta l-am luat de vreo 2 ani și nu l-am folosit deloc. Nu mai știu exact pentru ce mi-a fost recomandat, am impresia că pentru pir, dar nu aș băga mâna în foc. Citesc că-i erbicid selectiv și că e bun pentru tot felul de buruieni, dar am uitat de el. O să vedem, bănuiesc că un erbicid nu expiră :)

Toate cele de mai sus le-am luat la recomandarea oamenilor de la magazinele de specialitate, ultimele le-am primit de la un domn care se pricepe la grădini.

Voi ce folosiți și m-ar interesa în special substanțele bune, pe care chiar le puteți recomanda.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
8 comentarii
  1. Tibi 20 May 2020 @ 22:36

    Foxtrot e ft bun impotriva Pir dar trebuie sa insisti . 3-4 reprize

    Raspunde
  2. criserb 21 May 2020 @ 09:46

    @Tibi – și nu îmi afectează oare gazonul dacă insist așa mult?

    Raspunde
  3. Bogdan 6 Jul 2020 @ 19:14

    Salut….
    Ortiva Top este un fungicid. L-ai folosit ptr a combate anumite boli ale plantelor. Daunatorii sunt insecte!!!

    Raspunde
  4. criserb 7 Jul 2020 @ 09:27

    @Bogdan – Merci!

    Raspunde
  5. Gabi 10 Jul 2020 @ 19:36

    Salut,
    Am folosit Foxtrot 69 EW. Nu știam ce să mă fac cu pirul, aveam o grămadă în gazon. L-am găsit pomenit la tine pe site și am zis să încerc: a funcționat perfect. După o săptămână tot pirul s-a ars. Nu am băgat de seamă să fi afectat și alte buruieni, dar nici gazonul.
    O să îmi încerc norocul cu Prodate pentru restul buruienilor, care sunt cu frunză lată: o grămadă de păpădie, trifoi și altele.

    Legat de Foxtrot:
    – am folosit 100 ml la 150mp de gazon. Cei de la botaniștii.ro recomandau 50ml cu 10l apă. Numai că eu nu reușesc să întind apa aia pe 150 mp. Am stropitoare electrică și, aparent, nu mă mișc prea repede. Pe scurt, am folosit dublu decât au zis ei, 2 aplicări de 50ml la 10l apă și nu pare să fi distrus nimic.
    – să nu plouă 4 ore după aplicare
    – să nu irigi a doau zi
    – să nu tunzi 7-10 zile (recomandarea botanistii.ro). Eu am tuns după 6 zile.

    Legat de recomandarea de mai sus, cu insistat 3,4 reprize: am citit că ar trebui aplicat o singură dată pe sezon. Doar atât, am citit. Nu știu mai mult.

    Baftă.

    Raspunde
  6. criserb 13 Jul 2020 @ 12:05

    @Gabi – Merci mult, am să încerc și eu, bine că mi-ai zis.

    Referitor la Prodate, ăla e sigur bun, usucă tot ce-i cu frunză lată, baftă și cu ăla!

    Raspunde
  7. Gabi 21 Jul 2020 @ 01:45

    Salut,

    Mai ții minte care au fost proporțiile folosite când ai aplicat Prodate?

    Mulțumesc

    Raspunde
  8. criserb 22 Jul 2020 @ 10:38

    @Gabi – Din ce-mi aduc aminte am folosit recipientul ăla de 100ml de 4 ori, deci 25ml la 10l de apă.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)