Sari la conținut

Recomandari

Sistem hands-free portabil, Parrot Minikit Neo 2 HD – review

Înainte să plec în concediu am zis că-i un moment bun pentru a testa un Carkit. Mai aveam eu o casă bluetooth pe care o foloseam prin oraș, dar la drum lung un astfel de sistem este mai bun pentru simplu fapt că e acolo, nu tre’ conectat, deconectat, face toate astea singur. Apoi siguranța, e mult…

Presă pentru sticlele de plastic și cutiile de bere

Nu-mi place să arunc sticlele de plastic, consider că e mai bine să le strâng și apoi să le duc la un centru de reciclare. Dar asta nu-i ușor, pentru că ocupă foarte mult loc și am foarte multe astfel de sticle pe săptămână. Am primit acum ceva timp o presă pentru sticle, gen cilindru…

Cum mănânc ce vreau și totuși slăbesc

Cei care mă cunosc știu că-mi place să mănânc bine și nu mă pot abține de la unele chestii atunci când îmi este foame. Dacă nu mi-e foame e altă poveste, mă pot abține de la orice pentru că pofte eu nu prea am. V-am spus totuși că sunt la cură, sau că acum ceva…

Samsung Galaxy S8 Plus așa cum l-am văzut eu

De o săptămână am în teste un Samsung Galaxy S8 Plus, primit în teste prin programul Orange Smartphone Testers ediția 11. Dacă vreți și voi să vă înscrieți în program vedeți aici ce trebuie să faceți. Bun, să vorbim despre telefon acum. L-am desfăcut și l-am pornit imediat. Abia așteptam să-l testez pentru că de…

O cască bluetooth ieftină și foarte bună

Vă spun din start că mie nu-mi plac căștile in-ear (pe românește, alea care se bagă în urechi), nu le suport, sau mai bine zis nu le suportam. Am văzut însă că amicul Crivăț cerea niște recomandări pe facebook și mi-am adus aminte că am căștile de la telefoane pe acasă și am zis că i…

Apneea în somn, sforăitul și un site interesant

Am dat întâmplător peste un site interesant despre apnee și mi-am pierdut puțin timpul pe acolo pentru că am citit tot felul de lucruri interesante. Am o prietenă care suferă de așa ceva și am citit informațiile de pe site înainte de a i-l recomanda. În primul rând am aflat ce este apneea. APNÉEs. f.…

My Fitness Pal – o aplicație bună pentru slăbit

La mine la muncă toată lumea este pusă pe slăbit, aproape fără excepție. Deh, vine vara și tre’ dat șoricu’ jos :) Cum mâncăm cu toții am văzut un coleg că folosește o aplicație. Acum vreo lună de zile. O aplicație care practic contorizează caloriile pe care le mănânci și-ți sugerează să te menții sub…

Un blog fain cu plante și despre plante

Întâmplarea face că am dat de o fată foarte mișto, pe facebook, ce mi-a dat tot felul de sfaturi cu privire la plante. Am început de la o discuție despre orhideea Vanda iar apoi văzând că fata este pricepută în tot ce înseamnă verde am profitat și am mai întrebat-o și de gazon și alte chestii…