Sari la conținut

Politica

Câteva gânduri după alegeri și o dorință, să dispară Antena 3

Pentru că peste tot se vorbește despre alegeri nu am cum să evit aceste subiecte așa că am să vă povestesc câteva lucruri care au legătură cu alegerile ce tocmai s-au încheiat. Lucruri fără o ordine anume, chestii care mi-au venit în minte zilele astea și pe care aș vrea să le notez aici. Mi-aș…

Vă mulțumesc tuturor!

Dați-mi voie să vă mulțumesc. Mi-ați făcut o seară minunată, mie și tuturor celor care au votat schimbarea. Mulțumesc diasporei care a dat dovadă de naționalism, de răbdare și care ne-a arătat că își iubesc țara mai mult decât credeam. Mulțumesc tuturor românilor care au ieșit din casă și au votat. Mulțumesc celor ce-și “pierd…

Tot ceea ce am făcut ca prim ministru…

Tot ceea ce am făcut până acum ca prim ministru voi face și ca președinte. Victor Ponta Iohannis – Fiecare cetățean are dreptul la vot Ponta – E o lozincă. Cam asta urmează, nu prea avem ce face… Soluții, să plecăm din țară sau poate aveți voi altele. Despre dezbatere, aveam mai multe așteptări, așteptam…

Gabriela Firea și-a luat una urâtă peste bot

Știți prea bine că nu mă prea bag în mizeria numită politică, dar am citit un comunicat de presă, comunicat dat de domul Gigel Știrbu vicepreședinte PNL ca reacție la ceea ce a spus Gabriela Firea (PSD) cu privire la faptul că Iohannis nu ar putea fi un bun președinte pentru că nu are copii. Ei,…

De ce Iohannis nu o să fie președinte

Guest post by Lupul Iohannis a declarat zilele trecute că nu va iniția atacuri la persoană în timpul campaniei la președinție, chiar dacă Ponta deja și-a dat frâu liber încă dinainte de a începe campania. Foarte corect din partea lui Iohannis, vrea să joace cinstit și să ducă lupta la un alt nivel, doar că…

Politica este o mizerie, dar totuși, eu cu cine votez?

Nu-mi pasă de politică, nu urmăresc dezbaterile care au loc pe la TV și prin presă, este un subiect pe care nu prea îl discut în general. Nu am de ce să-l discut sau să mă agit că oricum ăia fac ce vor ei și numai interesul lor îl văd. Asta este clar, nu am…