Sari la conținut

Au apărut căpușele

DSC_4479

Zilele trecute tata s-a apucat de meșterit la curte. A încercat să delimiteze terenul și s-a apucat de săpatul fundației pentru gard. A vrut să facă el treaba asta și eu nu am avut nimic împotrivă. Mulți i-au zis că nu este în stare să sape un șanț, dar eu am încredere în el și l-am lăsat.

Bun, asta acum vreo 3-4 zile.

Ieri seară beam și eu o bere cu tata pe balcon-ul proaspăt reamenajat și mi-a zis tata că-l deranjează ceva mai sus de cot, că are impresia că s-a lovit. M-am uitat și am văzut că avea o căpușă. N-am stat să luăm în calcul sfaturile de pe net și ne-am dus la spital. Prima dată am fost la urgențe la Victor Babeș.

Acolo ca la noi, ne-a certat că am venit la ora 12 noaptea și ne-a scris o rețetă rapid, fără niciun consult. Ne-a zis să ne ducem la Floreasca să i-o scoată. Oare cei de la Victor Babeș chiar nu-s capabili să scoată o căpușă la ora 12 noaptea?

Ajunși la Spitalul de Urgența Floreasca am rămas puțin surprins. Am mai fost eu de câteva ori la urgență, dar acum spitalul, sau cel puțin zona de primire a urgențelor s-a modernizat. Este mult mai civilizat ca ceea ce știam eu că este acolo. Chiar dacă încă nu se ridică la nivelul unui modest spital dintr-un orășel austriac,  este un mare progres pentru spital și un mare plus pentru pacienți.

Ne-a luat datele, ne-a întrebat de cardul de sănătate, dacă este activat sau nu și ne-a pus într-o coadă de așteptare “de culoare albastră”. Culoarea albastră însemna că o să fim preluați de un medic în maxim 30 de minute.

Așa a fost, am stat ceva, dar l-au preluat destul de repede pe tata.

Nu a durat mult operațiunea de scoatere, cred că în 5 minute tata ieșea din camera de gardă cu căpușa într-o pungă. A vrut el să o ducă acasă și să nu o lase acolo.

Cum i-au scos-o?

În prima fază au omorât căpușa cu un ac subțire, apoi i-au tras-o afară. A ieșit aproape întreagă, dar totuși s-a rupt o parte din ea și a rămas în mână. După partea rămasă în mână au băgat un alt ac, mai mare și au scobit în rană până i-au scos de acolo totul. Fără nicio anestezie, totul pe viu. Probabil dacă îl vedeau pe tata mai speriat îi făceau, dar așa nu a fost cazul.

Tata e mai viteaz de felul lui, el zice că nu l-a durut. Că a simțit ceva, dar nu o durere foarte mare.

La spital a aflat că a început sezonul lor, doar ieri au avut 4 cazuri în afară de cel al tatălui.

Deci, atenție… au apărut și să încercăm să ne ferim de ele.

Partea proastă este că nu ajută prea mult să purtăm haine cu mâneca lungă, sau pantaloni lungi. Așa cum v-am spus tata a fost mușcat de mână, mai sus de cot, în condițiile în care el a purtat în permanență mânecă lungă. Deci… mare lucru nu a făcut nici bluza cu mâneca lungă.

Acum trebuie să ia un tratament, vreo 3 pastile, una pe zi, iar după trei săptămâni trebuie să-și facă un test pentru căpușe, la Victor Babeș.

So, atenție la căpușe și sănătate maximă.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
5 comentarii
  1. Georgica 4 May 2015 @ 16:03

    Se stie ca primul lucru pe care trebuie sa-l faci inainte de a face orice :) este sa cosesti iarba. Capusele se gasesc in general in zonele cu iarba inalta si populata de animale (caini, oi, iepuri).
    Iarba cosita o lasi rasfirata pe terenul proaspat cosit. In cateva zile se usuca si ii dai foc. Nu vei mai avea capuse :)

    Raspunde
  2. criserb 4 May 2015 @ 17:54

    @Georgica – Tu ai dreptate, dar dacă coseam nu era aceiași poveste cu căpușa?

    Raspunde
  3. Francisc 4 May 2015 @ 21:11

    Am stat 7 ani la țară, zi de zi. Apoi, fiecare vacanță mă duceam la țară. M-au mușcat purecii în veselie, recunosc. Niciodată nu s-a întâmplat să iau vreo căpușă. Aveau caprele, înse le smulgeam cu mâna și le striveam. Însă asta a fost acum 10-15 ani. Acum, nu știu cum s-or fi înrăit vietățile astea de sar mai rău la oameni.

    Raspunde
  4. SIP 19 Jun 2015 @ 17:26

    Ma simt obligat sa ma confesez …
    Trebuia sa ma duc dupa o luna sa-mi fac analizele, credeti ca m-am dus? NU !
    Nu am avut simtome deosebite asa ca …
    Cu toate ca, din cand in cand, mai am niste furnicaturi, etc. prin mana, pe care , ca omul fara explicatii, le pun pe seama capusei …
    Sper totusi sa-mi fie bine !

    Raspunde
  5. Mihai 12 Dec 2015 @ 23:25

    Salut!

    Un sfat legat de capuse.
    Pentru a scapa de capusa nu incercati metoda mecanica cat timp aceasta este in viata. Capusa trebuie sa moara inainte de a o extrage.
    Procedura este simpla. Acoperiti capusa cu o crema grasa intr-un strat gros timp de cel putin 30 de minute. Capusa va muri pentru ca nu mai poate respira.
    Etapa finala consta in extragerea capusei cu ajutorul a doua bete de chibrit. Aveti mare grija ca virgula capul acesteia sa ramana la locul lui si nu in corpul persoanei “invadate”

    Experienta am trait-o pe viu atuinci cand fiul meu a fost “invadat” de o capusa. Avea la vremea aceea aproape 2 ani. Panica a fost mare. Am avut noroc cu un prieten bun care este medic de profesie.

    Mihai

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)