- Andrei Roșu, un român de care ar trebui să fim mândri și să-l facem cunoscut
- Parterul începe să prindă contur
Astăzi a fost ziua în care a sosit casa
Pentru cei care nu știu povestea, este vorba de o casă de lemn plecată de la proiectul ăsta și atașat la ea o terasă de genul celei de la proiectul acesta (vedeți poza 2 a proiectului).
Am zis în titlu “a sosit casa” pentru că este o casă pe structură de lemn, o casă comandată de la EcoKit. Ea a venit “semifabricată” ca să-i zic așa în panouri montate în fabrică.
V-am povestit mai multe despre cum se face la ei o casă de lemn atunci când am fost să le văd fabrica, în momentul când eram în căutări, vedeți aici.
Bun, acum să revenim la ziua de astăzi.
Tirul a întârziat o oră datorită poliției care s-a gândit să oprească toate mașinile și să le controleze. N-au fost probleme, doar că a ajuns mașina mai târziu la locul de descărcare.
Am pus și eu umărul la descărcat și în cca 2. ore am reușit să descărcăm un TIR întreg. Bineînțeles nu am fi reușit asta fără ajutorul lui Anton, tipul cu buldoexcavatorul, un domn deosebit, care până acum ne-a ajutat la fiecare etapă ce implica săpatul. Acum l-am contactat și pentru a descărca tirul și ne-a ajutat. Este un profesionist în ceea ce face și vi-l recomand cu mare plăcere în caz că aveți nevoie de așa ceva.
Povestea zilei de astăzi o vedeți în pozele de mai jos.
La finalul zilei am avut ceea ce se vede în poze, talpa casei (talpa autoclavă) pusă la locul ei.
Mâine sperăm că vremea să țină cu noi și să putem ridica pereții parterului.
Până acum sunt mulțumit. Am văzut la mine în curte exact ceea ce mă așteptam să văd, adică ceea ce am văzut în fabrica EcoKit atunci când am fost la ei.
Am aflat azi că mai am de primit “bucăți” din casă, nu au încăput toate în TIR și ceea ce m-a uimit este că o să urmeze să mai primesc un TIR, dacă nu mai mult, plin numai cu vată bazaltică. Când am făcut și eu calculul așa pare, că o să mai primesc un TIR. Nu mă gândeam totuși că este așa de multă, dar din calcule așa iese.
Acum sunt rupt, treaz de la 5 și ajuns acasă la 21.
Ne auzim mâine, pe același subiect.
Un fel de casă IKEA, numai că nu ți-o asamblezi singur :) Am o întrebare: cum asiguri paza? Ca să nu te trezești că-ți dispar „piesele”
@Oana – chiar, buna intrebare.
O zi mare pentru voi. De acum vedeti cum creste casa in fiecare zi. E chiar emotionant. Felicitari inca o data.
Ce plugin folosești pentru galeria foto? :)
Bravo…ma bucur mult pentru reusita ta…astept finalul…:)
Sunt oameni cinstiti in Bragadiru, nu se fura, se merge pe incredere :) Ce va veni cu paza, suntem tara Europeana.
@Oana – ori eu ori cineva din familie doarme acolo. Nu se fură, dar nu se știe niciodată ;)
@pardauro – niciun plugin, am făcut niște modificări direct în tema blogului pentru a nu folosi un plugin în plus.
@Ciprian – Mulțumesc. Și eu îl aștept, mai tare ca tine, dar mai este până atunci.
@Dragos – așa e man, nu se fură, sunt oameni de treabă peste tot :)
Pingback: Visele incep sa prinda contur | SerbIonel
Fiind interesata de o astfel de constructie, am urmarit postarile tale.Bineinteles, parerile sunt impartite, pro si contra, dar dupa aproape un an de la construirea ei, cum se comporta constructia? Scartie, o bate vantul :)), ai probleme cu soarecii? Fundatia ai facut-o tu sau tot firma Ecokit? cat a costat?…si in cele din urma, casa cu tot cu finisaje cat te-a costat? real….Multumesc
@Liliana Maria – Nu e chiar un an de la construcția ei, mai este, dar deocamdată nu am ce să-mi reproșez. Am făcut cu siguranță alegerea cea mai bună.
Casa se comportă ok, este călduroasă, se încălzește repede, etc. Nu scârțâie, nu are ce să scârțâie, eu am turnat și o săpă subțire, ușoară peste planșeu, deci chiar nu are ce să scârțâie.
Asta cu bătutul vântului, este o glumă, bănuiesc, case de lemn se construiesc în lumea asta de sute de ani, deci nu e chiar o noutate în domeniul construcțiilor:)
Fundația, nu, nu am făcut-o cu cei de la EcoKit, la vremea respectivă ei nu făceau case la cheie, își făceau doar partea pe care ei știu cel mai bine să o facă, partea cu lemnul, cu structura. Uite aici, ai toată povestea construcției casei, o să vezi și despre fundație și despre tot felul de alte lucruri.
Cât m-a costat? Cu totul 105.000€, dar asta este tot. Cu teren (10.000€) cu gard, cu finisaje interioare, cu ceva mobilă, cu amenajarea curții, cu acte, cu branșamente, cu totul.
Casa, dacă nu greșesc m-a dus undeva pe la 75.000€ – 80.000€.