Sari la conținut

Niste ochelaristi prin zona sunt?

Deci da, a venit momentul in care o sa intru si eu in randul ochelaristilor. Nu mai vad :( Nu mai vad sa citesc un SMS, nu mai vad sa scriu un mail ca lumea si imi e din ce in ce mai greu sa scriu pe blog. In special seara, cand sunt mai obosit

Se pare ca nu am scapare si dupa mai bine de 10 ani petrecuti in fata calculatorului au cedat si ochii mei. Pentru ca pana acum nu mi-am pus prea in serios problema unor ochelari, nu stiu cu ce se mananca asta.

La distanta inca vad bine, cel putin din comparatiile pe care le fac cu altii, sunt chestii pe care le vad mai bine decat alti prieteni, dar asta cand e vorba de distanta. Cand vine vorba de apropiere, imi e din ce in ce mai greu. Initial am inceput sa nu mai vad pe hartie, nu mai vedeam ce scria pe un pliant sau pe o sticla de suc, dar pe monitor si telefon vedeam in continuare bine, indiferent de marimea fontului. Acum insa, nu mai vad nici la calculator asa cum trebuie :(

Am nevoie de sfaturi de la cei care se pricep la ochelari.

As vrea sa-mi fac un consult in primul rand, dar am auzit ca nici asta nu e cea mai simpla chestie. Ar trebui sa ma duc la un medic ok si nu la oricine. Tot felul de povesti auzite mi-au dat de inteles ca ochelarii nu se fac in Mall. Sau, ce putin asa am dedus eu. E foarte posibil sa ma insel.

As vrea sa-mi recomandati un medic bun, unde sa ma duc sa-mi fac initial un consult iar apoi o sa-mi fac si ochelarii.

Cum trebuie sa fie lentilele? Care sunt mai bune? Din ce sa fie facute? As aprecia orice sfat venit pe acest subiect pentru ca sunt cam pe dinafara.

Mai am o problema. Nu-i suport. N-am purtat niciodata ochelari, nu i-am suportat pe ochi. Ma refer aici la ochelarii de soare pentru ca de vedere n-am avut nevoie pana acum. Simteam ca ma deranjeaza ramele, ca le vad tot timpul si-mi distrag atentia de la subiectul la care ma uitam in mod normal.

Ce vreau sa va intreb, daca am pe nas ochelari de vedere, de faza scurta :) (de apropiere) si ma uit la chestii indepartate, le mai vad, le vad ca atunci cand nu as avea ochelari?

Probabil problemele mele par prostii pentru cei care se pricep, dar pentru un incepator sunt o adevarata insiruire de intrebari.

Va multumesc in avans pentru raspunsurile/sugestiile voastre.

P.S. Cum aleg niste ochelari care sa-mi stea bine, avand in vedere ca pana acum, din ce-am testat (de soare), n-am gasit nici o pereche care sa-mi placa cum arata pe fata mea? :(

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
35 comentarii
  1. Ciprian 10 Jun 2011 @ 13:30

    eu cred ca este foarte importanta parerea celor din jur chiar daca tu nu esti 100% multumit de cum iti sta….in rest ce sa zic sfaturi nu dau ca nu e cazu, eventual pot sa iti recomand niste ochelari cum are nico, doar lentila iar centrul si alea laterale prinse direct in lentila, am obs ca nu sunt deranjanti si sunt foarte finuti. Mai multe detalii nu stiu, ma gandesc cu groaza ca si eu s`ar putea sa ajung la mom dat acolo :D
    Spor la cautat si sa ne tii si pe noi la curent :D

    Raspunde
  2. Arhi 10 Jun 2011 @ 13:36

    parerea mea. du-te si fa o consultatie pentru lentile de contact.

    Raspunde
  3. criserb 10 Jun 2011 @ 13:40

    @Arhi – Recomanzi si medic/cabinet ok?

    Raspunde
  4. andreea 10 Jun 2011 @ 13:40

    Ciprian, cum sa fie mai importanta parerea celor din jur decat multumirea lui? :)
    eu zic sa probezi cat mai multe si diferite modele si pe langa aspectul estetic sa ai grija sa iti fie si comozi. Sigur o sa gasesti ceva care sa-ti placa.
    In privinta consultului, da sunt de acord, e nevoie de un medic priceput. Tot el iti va putea spune si de ce fel de lentila ai nevoie. Pune cat mai multe intrebari la fata locului. E totusi vorba de confortul privirii tale:)

    Raspunde
  5. un Prost 10 Jun 2011 @ 13:46

    Iti recomand clinica OftaPro de e Pache Protopopescu langa Pro TV. Sunt cei mai buni in acest domeniu.

    Raspunde
  6. Rox 10 Jun 2011 @ 13:50

    Poate ar fi mai recomandat să încerci alte metode pentru relaxarea ochilor și îmbunătățirea vederii până să ajungi la ochelari…
    Acupunctura te-ar ajuta garantat, homeopatia la fel…însă nu știu cât de deschis ești pentru a le încerca. Consider că ochelarii ar trebui să fie ultima soluție, nu prima, chiar dacă ai mers la un control și deja ți s-au recomandat ochelarii. :)
    În cazul în care dorești, îți pot recomanda un medic pentru acupunctură și unul pentru homeopatie. Zi bună. :)

    Raspunde
  7. cristi 10 Jun 2011 @ 14:05

    http://www.westeyehospital.ro/ro/index.asp

    la 200m de tine (more or less)

    sau o dna dr. f buna pe care o recomand:

    dr. doina dinu

    http://cabinetofi.tripod.com/

    Raspunde
  8. Daniela 10 Jun 2011 @ 14:22

    deci, Cristi, vei fi “aragaz cu 4 ochiuri”?!! :-P

    Raspunde
  9. ama 10 Jun 2011 @ 14:24

    La lentile de contact trebuie sa afli daca le tolerezi, pentru ca risti sa ti se inflameze ochii. Pentru tine, care folosesti foarte mult calculatorul si conduci, in cazul ochelarilor, sunt lentile tratate antireflex, din plastic (sunt usoare). Si daca simti o sensibilitate la lumina poti sa-ti pui lentile heliomate. Cam asta din experienta mea de ochelarista ;)

    Raspunde
  10. Denisa 10 Jun 2011 @ 14:26

    Din câte ştiu eu, ochelarii pentru apropiere [dipotrii cu +, adică] nu se poartă toată ziua, doar când ai nevoie să citeşti ceva, să coşi [LOL], să scrii SMS-uri etc. Deci tre’ să îi ai tot timpul cu tine, nu pe nas. Poate mă înşel eu. Eu sunt ochelaristă de la 5 ani, dar sunt “pe minus”, pentru că-s mioapă, aşa că nu prea ştiu cum e să nu vezi la apropiere. Te compătimesc, sincer, la faza asta…

    Consultul poţi să-l faci oriunde. Există aparatură care face toată treaba, medicul doar apasă pe nişte butoane şi vede ce dioptrii îţi sunt necesare. Bine, nu zic că nu-i important medicul, dar nu cred că un medic care lucrează la optica din mall nu-şi face treaba la fel de bine ca unul care are cabinetul la parterul unui bloc sau într-o clinică şmecheră. Toţi sunt pregătiţi pentru acelaşi lucru.

    Despre lentilele de contact pot să-ţi spun că sunt bestiale. Pui lentila pe ochi şi – pac! – vezi. Cât de curând o să-mi iau şi eu, deocamdată Sebi a renunţat definitiv la ochelari în favoarea lentilelor de contact. Te costă ceva mai mult + întreţinerea lor [tre’ curăţate după fiecare purtare şi păstrate într-o soluţie specială – costă vreo 40 de lei sticla de 120 ml].

    Cu ochelarii pe nas te obişnuieşti repede. Să nu-ţi iei, totuşi, rame negre şi groase, cum au hipsterii, pentru că alea te vor deranja. Şi nu-ţi lua sub nici o formă rame din plastic, se slăbesc/crăcănează şi o să trebuiască să le schimbi în cel mult un an.

    Nici lentile din plastic nu recomand, se zgârie foarte uşor. Cei care le vând ştiu asta şi or să insiste să alegi lentile din plastic, că alea de sticlă se sparg mai uşor [doh!!!]. Unele rame nu “suportă” decât lentile din plastic, deci întreabă înainte de a-ţi alege rama. Musai să fie tratate anti-reflex şi heliomate, dacă te deranjează lumina puternică. Pe mine da. Şi am lentile care se închid la culoare când ies afară şi-i soare puternic sau zăpadă. Love them!

    Deci cam asta ar fi: la consultaţie oricum vei contribui şi tu, pentru că o să-ţi pună pe ochi lentile cu diverse dioptrii, apoi alege ochelari cu rame din metal [mare grijă şi aici la “îmbinări”, să nu fie prea slabe şi să se rupă, am păţit şi de-astea] şi lentile din sticlă.

    Raspunde
  11. Denisa 10 Jun 2011 @ 14:26

    Woa, câta comentariu’!!!

    Raspunde
  12. jules 10 Jun 2011 @ 14:33

    Bah Cristi, mie mi-au trebuit 2 ani ca sa ma obisnuiesc cu ochelarii.
    Pina la urma nu e dracul atit de negru. Eu zic sa te duci sa faci un control. Si sa fii foarte sincer la control si la probe.
    Si ca sa te inveselesc, sa stii ca altfel se uita lumea la tine daca ai ochelari. Nu se mai iau golanii de tine, blondele iti vor zimbi frumos, vei avea succes maxim in viata etc. Parte buna e ca e posibil ca dupa multi ani sa scapi de ei. Eu am scapat dupa 11 ani. :) Daca e vreo consolare.
    Ce sa-ti spun ? Sint ochelari cu rame foarte subtiri si flexibile. Usoare. Daca e sa fie sa alegi, mergi pe lentile de sticla heliomate. De sticla pentru ca nu se zgirie atit de usor. Sint si lentile de plastic care nu se zgirie, insa nu am apucat sa testez.
    Sau, daca te intelegi cu lentilele de contact, incearca si varianta asta.
    Eu tot varianta clasica cu heliomate prefer.

    Raspunde
  13. Ave 10 Jun 2011 @ 14:38

    Tu sa fii sanatos si asta sa fie cea mai mare problema de sanatate a ta cat oi mai trai! :)

    In clipa asta nu pot sa-ti zic cabinetul unde am fost eu ultima data, am cartea de vizita acasa. Dar o sa-ti zic de ochelari.

    1. Conteaza sa te simti tu bine cu ei pe fata. Parerea altora conteaza mai putin – singura cu adevarat importanta e cea a Danei. E important sa gasesti o rama care sa se aseze bine pe fatza ta, sa-ti stea comod si sa nu te agaseze;

    2. Fiecare tip de rama are avantaje si dezavantaje. Ramele complete de plastic sunt mai masive, dar, de principiu, mai fiabile; ramele metalice au niste surubele care prind partea inferioara de cea superioara, aproximativ in dreptul balamalei (asa am eu acum). Astea au dezavantajul ca surubelele alea se mai pot desface. Exista si ramele cu fir de nailon in partea inferioara; daca ti s-a rupt firul ala, rama si implicit ochelarii sunt cam buni de aruncat (in principiu se pot repara, dar mie nu-mi prea surade ideea). Sunt si modelel de care zicea Ciprian, dar aceia se pot “lasa” in timp daca apar jocuri, oricat de mici, la prinderile de pe lentile. Cel mai important e sa va placa tie si Danei cum iti vin.

    3. Lentile. In urma consultatiei vei afla daca ai nevoie de lentile doar cu corectie sferica sau si cu corectie cilindrica. In al doilea cazlentilele de contact cam ies din discutie. Si aici ai mai multe optiuni:
    – lentilele de STICLA: sunt mai grele dar mai rezistente din punct de vedere mecanic; efectul greutatii se simte mai ales pe nas, vei vedea ca dupa un timp poate sa te doara punctul de sprijin unde se aseaza ochelarii pe nas;
    – lentilele de policarbonat (“plastic”): sunt mai putin rezistente mecanic (la zgarieturi) dar sunt MULT mai usoare fata de cele din sticla. Cu cat dioptriile sunt mai mari, cu atat diferenta de masa e mai mare (lentile mai groase);
    – lentilele pot fi facute cu diverse “feature”-uri: heliomate, antireflex etc. Lentilele heliomate sunt FOARTE bune vara, pe soare puternic, si mai ales IARNA, in zile insorite cu peisaje pline de zapada. In masina insa, cand conduci, ochelarii heliomati NU se intuneca, deci pentru acest caz vei avea probabil nevoie de un set separat de ochelari sau de un filtru care se ataseaza peste cei pe care ii porti (eu asa am);
    – dimensiunea lentilelor: multa vreme am purtat ochelari cu lentile MARI. Pana si in poza de buletin am niste leochelari cu lentile imense, abia taiasera putin din ele. Credeam ca asta iti asigura cel mai bun camp vizual. GRESIT. Acum am niste ochelari cu lentile mai mici (cei din poza din avatar, sau aia care mai apar in pozele de pe blog) si imi acopera foarte bine campul vizual normal. Este mai comod sa intorci capul pentru a te uita la ceva anume decat sa misti ochiul si sa-l tii cateva secunde intr-o pozitie departata de pozitia de repaus.

    Deocamdata cam atat. Daca imi mai vine ceva in minte, mai scriu pe-aici. Succes[uri] la consultatie!

    Raspunde
  14. Andrea S. 10 Jun 2011 @ 14:46

    Deci…eu am ochelari de citit si departare impreuna;) nu pot sa zic ca mor de dragul lor si nici ca m-am obisnuit cu ei intr-un an.. m-au costat la vreo 500 de euro…cand ploua e aiurea, cand deschid cuptorul e aiurea…dar na imi sunt necesari…cand mi-e lumea mai draga caut dupa ei …Modele gasesti nu cred ca asta este problema. Diana are lentile…baga-scoate…curata…nu au fost ieftine…deci la 6 luni ma scuteste de vreo 150 de euro..si la ultimul control doctorita i-a recomandat sa le lase balta.Pe langa lentile mai are si ochelari ca nu poate sta cu lentilele non stop in ochi… A avut de vreo 3 ori ochii inflamati…ma rog nu e chiar atat de simplu. Eu astept sa ajunga la varsta la care o pot scapa de toate cu o operatie…

    Raspunde
  15. valentin 10 Jun 2011 @ 14:58

    Eu mi`am facut niste ochelari la deusch optik sau ceva de genu pe la mosilor si s-au rupt (chiar 2 perechi) apoi am luat de la German Optik tot de pe Mosilor ochelari din titan flexibil http://www.germanoptik.com/index.php?option=com_content&view=article&id=54%3Awhat-is-titanflex&catid=31%3Agenerale&Itemid=59&lang=ro
    Ai am de 3 ani si nu au nimic docamdata ,se indoaia din toate partile,am dat vreo 800 lei pe rame plus lentilele,cu antireflexie.Eu am facut contolul la medicul de familie apoi cand am fost la German Optik am facut si acolo un consult si era o diferenta mica de dipotrii intre cei doi medici.Eu recomand German Optik

    Raspunde
  16. crisa 10 Jun 2011 @ 15:00

    Eu iti recomand lentile de plastic pentru ca sunt mult mai usoare si nu iti lasa urme pe nas. Poti opta pentru antireflex, pentru ca cei heliomati (te ajuta daca esti sensibil la soare) iti inchid aspectul fetei (iar dupa parerea mea imbatranesc chipul fetei). Eu sunt foarte multumita de lentilele Zeiss, sunt mai scumpe dar merita. Sunt curioasa daca pentru hipermetropia ta va trebui sa porti ochelarii in permanenta?

    Raspunde
  17. Ave 10 Jun 2011 @ 15:03

    Ramele de titan sunt excelente, cu O SINGURA EXCEPTIE: daca ai capul prea lat si rama sta fortata. Am avut si mi-au picat de pe nas (s-a rupt bara centrala) brusc si dintr-o data. Norocul meu ca eram oprit la semafor. Asta pentru ca acele rame se indoaie… dar de obicei se indoaie numai catre interior, nu si catre exterior.

    Be warned. :)

    Raspunde
  18. lilisor 10 Jun 2011 @ 15:13

    Dacă nu tolerezi lentilele de contact (dacă nu iei anticoncepţionale :D şi n-ai probleme hormonale n-ar trebui să ai problema asta), caută ochelari cu ramă de titan. E uşoară şi arată mult mai bine decât plasticul. Pentru bărbaţi sunt multe sortimente de ochelari, dar şi mai scumpi. Cel puţin asta-mi povestea tipa de unde mi-am cumpărat ochelarii asta iarnă. Nu are rost să-ţi recomand magazinul că-s din Oradea.
    Ochelarii cu fir de nailon se pot repara oricând, uşor şi ieftin. Asta ţi-o spun din experienţă. La fel de uşor se pot strânge şuruburile şi se pot îngriji. De vreo 6 ani doar ochelari cu lentine de plastic folosesc, dar la mine sunt indicate astfel de lentine întrucât am faţa mică şi lentilele de sticlă apasă prea tare pe nas, lăsându-mi urme de cearcăne.
    Ah, şi-ţi recomand să mergi cu soţia când îţi alegi ochelarii. De multe ori ni se pare că ni se potrivesc anumite rame atunci când le încercăm şi după ce-am primit ochelarii, ni se pare că se putea mai bine. Cunosc destule cazuri de genul ăsta. Nu strică o a doua părere :)

    Raspunde
  19. lilisor 10 Jun 2011 @ 15:14

    Grr, lentile! Typo!

    Raspunde
  20. prietena lu' Fulga 10 Jun 2011 @ 15:38

    Ca de la ochelarist la viitor ochelarist iti recomand clinica Oftalmix,Dr Irina Velcea.
    http://www.oftalmix.ro/index.html

    Singurul sfat pe care eu ti-l dau este sa iti iei niste rame rezonabile ca pret. Nu te lasa aburit de consultantii care vor sa iti vanda cele mai scumpe rame ca fiind evident cele mai bune. Nu e chiar asa.
    De exemplu ramele Vogue sunt mai ieftine, foarte bune si rezistente.
    Rame scumpe= lentile scumpe.
    Eu am rame Silhouette, care sunt din titaniu. Nu diminuez avantajul de a purta niste ochelari care au 50 de grame dar stii cum se spune: obrazul subtire cu cheltuiala se tine. Daca nu ai diotrii stabile si trebuie sa iti schimbi lentilele in fiecare an (cum fac eu) acesti ochelari se dovedesc a fi unii extrem de scumpi ptr ca nu poti pune decat lentile din policarbonat care evident sunt scumpe. Si ca sa ai si idee de ce inseamna scump, in ianuarie am platit 750 lei doar pe lentile cu tot cu discount (erau cele mai ieftine).

    Pentru inceput, pana te acomodezi si vezi care e treaba cu ochelarii, ia-ti unii ieftini cu lentile din sticla tratata. Dupa catva timp poti sa iti iei unii fitosi cu lentile din policarbonat si pe acestia sa ii folosesti ca rezerva.(ai sa vezi ca accidente se tot intampla: te asezi pe ei, se aseaza altcineva pe ei, ii scapi pe jos, ii zgarii etc)

    La lentile te sfatuiesc sa te gandesti mai incolo. Mai intai foloseste ochelarii.

    Raspunde
  21. jules 10 Jun 2011 @ 15:53

    @ave Bine punctat. Uitasem de faza cu masina. Asa e, nu se intuneca atunci cind conduci.
    In rest, heliomat e oarecum obligatoriu. Le duc dorul citeodata.

    Raspunde
  22. maddy 10 Jun 2011 @ 18:35

    recomandarea mea, sari peste ochelari si fa`ti o interventie cu laser, scapi de miopie in 5 minute.
    am fost ochelarista de la 12 la 27 de ani si cel mai bun lucru a fost interventia laser, acum vad din nou ca un om normal.

    Raspunde
  23. Jonny 10 Jun 2011 @ 18:39

    De cat timp ai folosit laptop?
    Sau rezolutii din alea de 60Hz la monitoare vechi?

    Raspunde
  24. alin 10 Jun 2011 @ 19:29

    Bai Cristi; e simplu. Nu mai sta asa de mult in fata calculatorului si nici in fata mobilului si iti revii. Mai fa si tu altceva. Iesi in parc, mergi la o terasa, bea si tu o bere. Ce dracu e chiar asa de important calculatorul asta? E normal sa iti oboseasca ochii cand altceva nu stii. Da-i dracu de ochelari. Aia nu e un remediu. Daca la varsta asta ai ajuns asa inseamna ca la 40-50 de ani o sa ai ochelari cat fundul de la sifon :( . Hai spor la treaba :)

    Raspunde
  25. Arhi 11 Jun 2011 @ 00:15

    ba alin, inteleg ca i-ai dat-o fin pe aia cu get a life, dar spre deosebire de tine, omul munceste cu calculatorul si e obligat sa stea atat la el. poate vii cu o idee coerenta, nu cu idei de hipster santierist

    Raspunde
  26. Ghiocel07 11 Jun 2011 @ 01:33

    Mai mama, atata filozofie pentru o pereche de ocheleri. Dupa cate stiu ai mai fost o data la doctor si treaba nu s-a finalizat prin cumpararea ochelarilor. Uite, mai mergi o data si-ti spune el ce si cum. Nu esti nici primul nici ultimul pe lumea asta cu ochelari. Oricum trebuie sa ai grija de sanatatea ta. Asta e cel mai important. In rest cum arata, cat costa, din ce sunt….

    Raspunde
  27. Crox 11 Jun 2011 @ 02:22

    Pentru testat cateva rame online – http://www.specsavers.co.uk/try/
    Ceva mai acătare: http://www.1010direct.com/
    vad ca se poate comanda online, atat timp cat sti ce lentila/nr dioptrii iti trebuie la fiecare ochi.

    lentilele de contact sunt pentru fete :) un compromis intre confort si estetica pe care baietii deobicei nu se inclina sa il faca.

    Mai exista si metoda chirurgicala, dar e recomandata doar pentru dioptrii mai mari sau daca “ti se ia” de ochelari. Interventia se face in minim 2 etape. Prima e usoara, nu simti mai nimic. Dupa ce se vindeca mai e nevoie de a doua, pentru compensare. Aici e mai dureros – dar trece in 2 saptamani. Nu e exclus sa fie nevoie de o a doua compensare.

    Raspunde
  28. MMA 11 Jun 2011 @ 04:09

    vreau sa o contrazic pe maddy care a zis: recomandarea mea, sari peste ochelari si fa-ti o interventie cu laser, scapi de miopie in 5 minute.’
    Miopia este cind nu vezi de la distanta, iar lentilele de contact se pun in general, sau sint facute tot pentru persoanele care nu vad de la distanta, ca le pun dimineata si nu le mai scot decit seara. Ptr. aproape nu sint lentilele ci ochelarii si mai nou ca si eu vreau sa merg, laserul dar numai in cazul daca medicul zice ca da esti un bun candidat, depinde cum se focalizeaza imaginea in fundul ochiului, deci nu toata lumea poate avea operatie cu laserul, daca imaginea ta mai pe romaneste nu medical este imprastiata pe fundul ochiliui si nu se focalizeaza in X atunci tu nu esti bun candidat ptr. operatia cu laserul si atunci trebuie sa porti ochelari.
    Cam de vreo 6 luni am inceput si eu sa am probleme cu vederea de aproape, nu la calculator, cu toate ca lucrez toata ziua in fata calculatorului,am probleme sa citesc in acte, sa pun in ac, sau sa imi fac manichiura. Ultima oara am fost la control la ochi acum 3 ani, dar atunci nu aveam nevoie, aveam asigurare……
    Acuma ar trebui sa merg…dar tot amin, stau prost cu timpul liber….

    Raspunde
  29. octavian 11 Jun 2011 @ 11:53

    recomand piata Obor! gasesti acolo ce model vrei si cu ce lentila vrei ;)
    Bafta!

    Raspunde
  30. criserb 11 Jun 2011 @ 15:54

    Va multumesc tuturor pentru raspunsurile lungi si pline de chestii utile. Acum am si eu o idee cu ce se mananca ochelarii astia. Sper ca avand sfaturile voastre in vedere sa pot lua o decizie buna. Am sa va tin la curent ;)

    Raspunde
  31. alin 11 Jun 2011 @ 21:27

    @Arhi- Esti penibil :)) . Si eu lucrez cu calculatorul zilnic si multe ore pe zi. Cu el fac banii. Ocupa-te te rog de Mircea Badea si nu te baga unde nu te pricepi. Eu si cu Cristi ne cunoastem de cand ne-am nascut; de fapt eu il cunosc de cand s-a nascut :) . Asa ca stai in banca ta si nu-mi da tu mie sfaturi.

    Raspunde
  32. unicornul_vesel 14 Jun 2011 @ 11:37

    o părere scurtă de la o persoană care poartă ochelari de vedere de la 2 ani:
    – chestia cu “ăia sunt cei mai buni” e mai relativă decât teoria relativităţii. eu merg la acelaşi oftalmolog din clasa a 5 a şi orice alte păreri am cerut de la a fost total diferită de precedenta.
    – la o miopie/hipermetropie mică treburile nu sunt deloc complicate pentru că ai lentile simple (aka nu sunt f groase) şi merg cam pe orice tip de ramă şi e aproape imposibil să nu găseşti ceva care să ţi se potrivească
    – pentru expunerea prelungită la ecranul pc-ului ai opţional şi anti-reflexia pe care ţi-o recomand
    – dacă eşti fotosensibil (nu eşti prieten cu soarele) poţi adăuga şi heliomat (lentilă care se închide la lumina naturală)
    – lentilele de contact de multe ori ţi se usucă pe ochi (chiar şi alea super bune şi super lăudate) şi tre să fii f atent cu ele, plus că pentru un om mai agitat, sunt chiar incomod de întreţinut
    – pentru erori de refracţie (miopie, hipermetropie, astigmatism, presbiopie) mici, te poţi opera în aprox 5-6 minute (+o pregătire prealabilă de câteva ore:)) şi poţi scăpa de problemă cu totul. adică adio ochelari, adio lentile.
    concluzie: pune mâna şi mergi la control şi cere sfatul medicului. recomand şi eu clinica westeye, unde au şi secţie chirurgicală, în caz că te bate gându’ de ceva :)

    Raspunde
  33. unicornul_vesel 14 Jun 2011 @ 11:40

    erată pentru cuvânt “mâncat” :): ….”orice alte păreri am cerut de la “specialişti” au fost total diferite una faţă de precedenta”.

    Raspunde
  34. laura 29 Jan 2012 @ 17:56

    buna. as vrea sa intreb daca si a facut cineva operatie de corectare a miopiei. eu port acum ochelari si din cand in cand lentile de contact – inainte luam de la optinova dar acum le comand pe net dar nu sunt chiar multumita.imi simt tot timpul ochii obositi. adun deja bani sa imi fac operatia dar as vrea sa aflu de la cineva care si a facut o cum e exact. multumesc

    Raspunde
  35. Maria 11 Jun 2015 @ 13:14

    @Denisa – medic din mall, parterul unui bloc? OMG ce recomandare complet gresita…. In primul si primul rand la colt de bloc nu vei intalni un medic in adevaratul sens al cuvantului adicatelea care a termina facultatea…. Stii ce sunt? Sunt ingineri care au terminat Optica in Politehnica si se dau doctori pentru ca au o diploma pentru optica… Dar sunt ingineri in cel mai bun caz, daca nu cumva sunt inca studenti… Srii tu cumva un medic adevarat care lucreaza intr-un mall? Asta o spun dupa vreo 2-3 consulturi pe strada si ochii facuti praf pana m-am desteptat si am ajuns la un medic, intr-un spital care mi-a redat vederea cu o reteta corect facuta

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)