Cât de ușor este să stai la casă?
Vali mi-a semnalat un articol a lui Alex, cum că se gândește și el să se mute la o casă pe pământ și începe să vadă că la casă există întotdeauna lucruri de făcut.
Mă gândeam să-i răspund lui, dar și celor care au aceleași dileme.
Am un an jumate de când stau la casă și am plecat și eu tot de la bloc, deci încă sunt începător în acest domeniu. La fel cum au fost mulți alții care au făcut acest pas. Unii au rămas în continuare la casă, alții s-au întors la bloc.
So, cum e la casă? Ai mereu ceva de făcut?
Depinde de om. Sunt oameni care nu fac mare lucru și se simt bine la casă, sunt oameni care mai meșteresc câte una alta prin curte. Pentru că le place, pentru că așa sunt ei, pentru că le place să fie frumos în jurul lor.
Și mie îmi era simplu să torn mai mult beton, să pun poate niște dale, dar am preferat să văd multă verdeață, că doar d’aia m-am mutat la casă.
Dar verdele ăla nu se obține prea ușor, iar dacă-l obții, atunci trebuie să-l întreții.
So, gazonul se tunde destul de des, cel puțin o dată pe săptămână, fie că-ți place, fie că nu. Fie că ai timp, fie că nu. Poți să nu-l tunzi, normal, dar atunci nu o să mai ai verdele ăla pe care vrei să-l ai, sau pe care vreau să-l am.
În plus, pe lângă tunsul gazonului, care nu ia foarte mult timp, dar e o activitate obligatorie, mai trebuie curățate buruienile. Ies peste tot, chiar și prin gazonul pus rulouri așa cum am pus eu. Poate dacă ești în mijlocul orașului și nu ai un câmp lângă tine, poate atunci scapi de buruieni, dar altfel… mai greu.
Am vrut să-mi fac și o mică grădină, am preferat paturile înalte pentru că e mai ușor, plantelor le place mai mult și cumva se potrivea mai bine cu curtea. Le-am făcut, dar astea nu o să țină o viață, așa că din când în când mai trebuie vopsite, reparate stricăciunile etc.
Legumele nu cresc nici ele dacă nu ai grijă de ele, trebuie plantate, trebuie curățate de buruienile care tot apar, trebuie săpat pământul periodic pentru ca aerul să ajungă mai ușor la rădăcinile plantelor. E de lucru.
Vara trebuie udată zilnic sau la două zile. Anul trecut pierdeam juma’ de oră, poate o oră cu udatul. Anul ăsta am instalat un sistem de picurare, deci am câștigat acest timp, pot să fac altceva.
Apoi, recolta trebuie culeasă. La timp. Dacă lași salata prea mult, se strică, dacă lași roșiile prea mult, se strică, dacă nu culegi castraveții exact atunci când trebuie, se strică și ăștia.
Și atunci ai muncit degeaba. Și îți pare rău de timpul investit.
Florile. Dacă vrei cât de cât să ai puțină culoare în curte, pui niște flori. Te interesezi, studiezi, si iti iei niște flori. Îți trebuie ghivece. Cumperi, sau faci. Cumperi pământ cu sacii, nu cum cumpărai la apartament ca să-ți pui două mușcate pe balcon. Bine, astea sunt la început, în anii următori o să le ai deja. Florile astea trebuie udate și ele, nu des, dar din când în când le mai dai niște apă. Alt timp pe care îl pierzi regulat. Sau te relaxezi în timpul ăsta, depinde de la om la om. Eu încă nu am ajuns la stadiul de a mă relaxa când fac treburile astea, dar nici neplăcut nu este.
La anul, dacă o să văd că e prea greu cu florile am să pun sisteme de irigație și la ele. O să mai câștig niște timp liber.
Am vrut căpșuni, mi-am pus. Nu mi-au plăcut anul trecut pentru că erau pe jos, aveau o grămadă de melci, le-am mutat mai sus, le-am pus pe gard. Le-am pus și lor sistem de picurare, să nu stau să le ud cu stropitoarea. Practic am mai câștigat niște timp.
Fiecare chestie din asta în parte nu ocupă mult timp, dar toate… se adună și cam da, la casă ai de făcut ceva in fiecare zi. Azi de exemplu o să tund gazonul și dacă apuc o să leg și roșiile.
Gardul o să trebuiască să-l vopsesc, pe o latură, că inițial i-am dat numai un strat de vopsea și trebuiau două. Pot să-l las așa, nu deranjează, dar o să mă deranjeze peste câțiva ani când o să se strice și o să trebuiască să mai bag niște bani în el.
Soclul casei și trotuarele trebuie și ele făcute, tre’ să dau o decorativă pe soclu și să pun ceva pe trotuarele alea. Nu poate să rămână din beton pentru că ăla se strică. Deja a început să se macine și are până în 2 ani. Dar au trecut prin două ierni și na, tre’ acoperit și el cu ceva.
Am descoperit că pietrișul pe care l-am pus prin curte mă enervează, primăvara după topirea zăpezilor pietricelele alea se scufundă în pământ, când pământul este îmbibat de apă. Mă gândesc să extind trotuarul, încă 40 cm, pe două părți ale casei. Dar asta când o să fac trotuarele. Deci altă treabă.
Vreau să-mi fac și o bucătărie de vară, pentru că am văzut la Augustin acest cuptor și pentru că mă plouă când fac grătarul. Și dacă tot o fac, pun acolo și un aragaz, o chiuvetă și pot să gătesc afară chestiile care miros. Sau poate o să gătim vara afară.
La casă nu stăm în casă. Stăm foarte puțin în casă, cât dormim. Iarna mai mult, dar de primăvara până toamna viața la casă este afară. Aer curat, mai una-alta prin curte, cum am zis mai sus.
Cafeaua o bem pe terasă dimineața și berea tot pe terasă o bem seara.
În rest alergăm după copil prin curte sau prin vecini. Partea mișto e că avem vecini fani, pe la care mergem în permanență, nu ca la bloc unde nu prea ne-am cunoscut vecinii.
E bine sau rău la casă? Compensează satisfacțiile greutățile?
Noi zicem că da. Noi nu ne-am mai muta niciodată la bloc.
O să ne fie greu și cu mersul la școală al copilului, dar cumva o să o rezolvăm și pe asta. Au rezolvat-o și alții până acum.
Acum, tot ce am scris mai sus tu poți să nu faci. Poți să nu ai grădină, poți să nu-ți pui flori, poți să nu-ți pui gazon. Câștigi foarte mult timp. Pierzi din satisfacții.
E un echilibru pe care fiecare trebuie să-l găsească. E diferit de la om la om.
Nouă se pare că ne place. Eu cel puțin nu am avut niciodată casă, n-am avut niciodată bunici la casă, n-am știut până acum cum e cu viață la casă. Am aflat și îmi pare rău că n-am aflat mai de mult.
După ce-am văzut postul tău, în timp ce-mi beam cafeaua, am dat o tură prin curte, am făcut niște poze în fugă, poate ele spun mai mult decât toate cuvintele înșiruite mai sus.
Asta acum, pe viitor însă e posibil să apară și probleme în casă, dar cred că peste mai mult timp. Casa e nouă, e bine făcută, dar orice e posibil. Diferența între la bloc și la casă e că la casă tu trebuie să le faci de unul singur, pe când la bloc te mai cerți și cu vecinii dacă e să schimbi acoperișul sau cine știe ce lucrare care e colectivă și nu depinde doar de tine.
Acum, dacă vrei sau nu la casă este decizia ta :)
P.S. În urmă cu 6 ani și eu gândeam total diferit, și nu concepeam viața departe de centru.
Pomii aia sunt de anul asta nu?
Ca daca au 2 ani sunt foarte mici.
:)
Visinii mei s-au facut deja cat toata casa .. in 2 ani.
Singurul lucru de care ma oftic e ca n-am eu timp sa fac astea acasa. Dar … o sa scriu si eu :)
@Piticu21 – nu, pomii sunt de 2 ani. Cam toți sunt la fel, niciunul nu pare prea mare…
In ce zona este casa?Mi se pare ca arata fff bine, aerisit:)..
@Andreea – în Bragadiru, la marginea satului :)
Salut.
Ce ai montat/fixat lingă ferestre ca să ai un design?Lemn?Klinker?
Bravo, Cristi, arată foarte bine totul!
Ti-am urmarit proiectul inca de la inceput, iar rezultatul este wow. Felicitari!
Viata la casa nu e usoara, dar e cum ti-o faci :)
Uau! Arata superb! Ce vrei sa pui peste ciment sa nu se macine? Gresie de exterior? Si eu trebuie sa pun ceva si nu stiu ce. Si care e treaba cu legumele puse intre .. gardurile alea? Arata foarte bine, dar care e beneficiul? Le lucrezi mai usor? Lemnul ala nu putrezeste? Mersi mult!
@sly – este lambriu de larice.
@Petreanu – Mulțumesc domnu’!
@ionica – exact, mare dreptate ai cu “e cum ți-o faci”, poți să o faci mai ușoară și mai plăcută sau mai grea. Există o limită pentru fiecare, important este să o găsim.
@Coco – Încă nu m-am hotărât ce vreau să pun, cert este că gresia nu-mi place, nu-mi place pe trotuare. O să pun ceva piatră sau poate un covor de piatră, dar cum am zis, încă nu sunt decis.
Cât despre grădină, raised beds, poți să citești mai multe aici. De acolo m-am inspirat și eu și cred că am făcut o alegere bună.
Lemnul o să putrezească, normal, după câțiva ani. Totuși pentru a-l proteja l-am vopsit cu o vopsea bună și în interior, între pământ și lemn este căptușit cu folie de plastic. Practic să nu stea pământul ud lipit de lemn.
Superb, ai o casa foarte reusita! Cum se poate rezolva elegant cu scoala copilului ? Noi ne gandim demult la o casa langa Bucuresti, dar acest aspect ne sperie cel tare
Pt tunsul gazonului poti folosi un robotel :) Eu am de 2 sapt modelul cel mai ieftin de la husqvarna si sunt foarte multumit.
Merci.
Cum se fixează lemnul acela pe ziduri?
@Tibi – nu se fixează pe ziduri, a fost pus acolo de când am construit casa, nu ulterior. E încastrat practic în pereți. Casa e de lemn, în caz că nu te-ai prins uite aici mai multe detalii de când eram în șantier.
@Shorka – cel mai mic de la Husqvarna tot este vreo 1000€ și momentan am alte investiții de făcut. Sunt curios cum e cu iarba rămasă după el, e mare, se vede, și cum face pe lângă ziduri?
@Razvan – Elegant nu știu cum, dar suntem mai mulți pe stradă cu copii. Prietenii noștri au și ei o fetiță de vârsta lu’ fii-miu, mai facem cu schimbul. Părinții prietenului se mută și ei cu noi, poate ne mai ajută și ei să-i ducă / să-i ia. Sau angajăm pe cineva să ne ajute cu asta, nu știu, momentan sunt gânduri, dar cum alții pot, bănuiesc că o să ne descurcăm și noi.
Mai avem totuși până atunci, vreo 5 ani :)
@criserb – Am urmărit în mare proiectul tău dar nu am observat lambriurile.Merci.
@criserb – masina merge mult si des (la suprafata mea merge 5 zile pe sapt cate 13 ore, din care cam jumate munceste, jumate se incarca), astfel ca taie foarte putin din firul ierbii. Deci nu se vede ce ramane si ei se lauda ca e chiar benefic pentru gazon, functionand ca ingrasamant si acoperind golurile. Si cica trebuie udata si ceva mai rar datorita stratului asta. Nu am cum sa confirm dupa doar 2 sapt. Ei zic ca dureaza cam 2 luni pana incepe sa se vada o imbunatatire a gazonului.
Pe langa ziduri lasa cam la fel ca o masina normala. Din cand in cand trebuie taiata cu o foarfeca sau un trimmer.
@Shorka – să înțeleg că ești mulțumit și-și merită banii? :) 1000€ ai dat?
Imi place foarte mult cum ai amenajat curtea, daca ma voi muta la casa te voi lua ca model :)
Stiu ca sunt multe informatii pe net si probabil ca ai tot povestit, voiam totusi sa-mi raspunzi in cateva cuvinte legat de casa de lemn vs. casa normala (beton, grizi si stalpi, caramida etc) si anume:
– costul pe mp. Per total e mai ieftin sau mai scump, pt aceeasi suprafata?
– cum se pastreaza in timp, sa zicem peste 30-40 ani
– care sunt pierderile de caldura iarna
– cum se comporta seismic
– durata si usurinta constructie
@criserb – pana acum da. Mie imi lua cam 2 ore sa tund gazonul si cu 2 copii mici si fara bunici pe aproape am foarte putin timp liber :) Am scapat de o grija. Functioneaza chiar si pe ploaie si nu face zgomot, astfel ca o pot lasa sa mearga noaptea. Teoretic ar trebui sa distruga si buruienile pentru ca le tot taie frecvent si nu le lasa sa creasca. Daca ma ajuta si sa nu mai ud gazonul asa des ar fi super.
4300 plus kitul de instalare care este intre 500 si 1300 parca, in functie de suprafata gazonului.
@Dan – hai că răspund punctual, dar dacă mai ai întrebări, uite și aici.
– dacă e făcută corect, lemn tratat, uscat, finisat ajungi cam la 500€/mp. E mai scump ca pe cărămidă.
– se păstrează, ca în prima zi. După ce ai ridicat-o nu mai ai access la structura ei, care este închisă în totalitate. Durata de viață a caselor de lemn este undeva la 100 de ani. Din experiență nu pot însă să-ți confirm treaba asta n-am decât un an și ceva de când am ridicat-o.
– ăsta e marele avantaj al caselor de lemn, sunt mult mai bine izolate iar punțile termine clasice, de la o casă din beton/cărămidă nu există. Am dat maxim pe încălzire 1100 lei pe lună, în condițiile în care mă încălzesc cu curent electric, deci cea mai scumpă formă de încălzire. Sper ca la iarnă să am gaz și atunci o să pot face o comparație exactă. Teoretic o să plătesc 325 lei pe luna de iarnă.
– casele de lemn se comportă mult la bine la un seism pentru că lemnul este un material elastic. Se îndoaie, se balansează, scârțâie, dar nu se rupe :)
– la mine a durat 5 luni. Dar din astea 3 au fost finisajele.
@shorka – știu partea cu copiii și cu bunicii departe, trec prin asta acum, dar am doar un copil :) Udatul eu îl fac automat, ăla chiar nu mă deranjează, dar tunsul sunt momente în care nu am chef, și știu că dacă-l las să crească prea mult nu-i face bine. Eu tund la 5-6 zile și durează juma’ de oră. Gazon am pus pe 200mp, deci nu-i chiar un chin cu tunsul, dar dacă se poate să scap și de chestia asta, de ce nu? :) Totuși încă nu-s dispus să dau banii ăștia pe o mașină de tuns, poate în viitor.
Pingback: mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 67)