Sari la conținut

Samsung Galaxy S8 Plus așa cum l-am văzut eu

De o săptămână am în teste un Samsung Galaxy S8 Plus, primit în teste prin programul Orange Smartphone Testers ediția 11. Dacă vreți și voi să vă înscrieți în program vedeți aici ce trebuie să faceți.

Bun, să vorbim despre telefon acum.

L-am desfăcut și l-am pornit imediat. Abia așteptam să-l testez pentru că de mulți ani sunt fan Samsung și am cam avut mai toate telefoanele lor vârf de gamă. Cam din 2 în 2 generații, că nu-l schimbam la fiecare lansare.

Ei bine, acum m-a prins acest test cu un Samsung Galaxy S7 Edge în buzunar, deci S8 Plus o să-l prezint ca o comparație cu el.

Designul este mișto, arată bine, atrage priviri, dar cam atât. Telefonul este atât de alunecos că-ți este frică în permanență să nu-l scapi. Este mai îngust ca S7 Edge-ul, dar cu toate astea pare mai instabil în mână. Vă spun sincer că după 5 zile de teste am renunțat în a-l folosi ca telefon principal.

Tot referitor la design, cei de la Samsung au considerat că a muta senzorul de amprentă din locul butonului home (la S7 EDGE) pe spate (la S8 Plus) o să fie o mare inovație. Așa mă gândesc. Ei bine, senzorul ăla nu cred că putea fi pus undeva mai rău.

Să vă explic, în două exemple de utilizare destul de comune.

Ai telefonul pe masă și vrei să citești o notificare, ceva. La S7 pui degetul pe buton și se deblochează instant. La S8 trebuie să ridici telefonul de pe masă, să-i nimerești senzorul de amprentă de pe spate și abia apoi te poți uita la notificare sau ceea ce voiai să vezi. Practic, în loc să-l facă mult mai ușor accesibil l-au făcut mult mai greu. Mult.

Altă situație este la volan, ai telefonul pe bord, în suport și se închide ecranul. Vrei să-l repornești, așa cum erai învățat, cu un simplu deget pus pe buton, acum nu se mai poate, trebuie să-l iei din suport, să-i nimerești senzorul de amprentă de pe spate și apoi să-l pui la loc. Asta bineînțeles în timp ce te uiți la drum.

Desigur, sunt și alte metode de deblocat, dar eu consider că cea cu amprenta este cea mai sigură. Adică na, aia cu irisul (de care S8 dispune) când merge când nu merge, aia cu recunoașterea facială se știe că se poate păcăli cu o simplă poză.

Baza tot amprenta rămâne mai ales după ce te-ai obișnuit cu ea de la vechiul S7 Edge.

Poziționarea senzorului este atât de nefericită încât afectează și camera foto. Acum, cei de la Samsung au băgat camera în telefon, nu mai este ieșită în afară cum era la toate modelele anterioare. Lucru bun să zicem, nu mai fac mișto băieții cu iPhoane. Dar acum cu poziționarea senzorului de amprentă exact lângă cameră n-au prea nimerit-o.

Ca să deblochezi telefonul cauți senzorul ăla cu degetul pe spatele telefonului și până să te obișnuiești să-l găsești din prima probabil că durează ceva. Eu într-o săptămână de utilizare n-am reușit, cu toate că a fost telefonul meu principal. Eh, când tu vrei să-l deblochezi dai cu degetul pe lentila camerei foto și o murdărești. Chiar dacă nu din prima, după câteva deblocări nereușite o să reușiți cu siguranță să murdăriți lentila aia și o să vă treziți cu un mesaj de avertizare exact când îți dorești să faci mai repede o poză, să nu ratezi cumva un moment important. Ceva de genu, pentru poze de o bună calitate încercați să păstrați lentila foto cât mai curată. Am ratat o poză mișto cu fii-miu, cu un astfel de mesaj.

Cele de mai sus m-au făcut să termin testarea și să revin la bătrânul S7 Edge, care acum îmi pare mult mai bun ca înainte de testele cu S8 Plus.

Pe mine, poate pentru voi sunt plusuri.

Mai departe, dacă puteți trece peste cele prezentate până acum, S8-ul este un telefon mișto.

Arată super bine și se mișcă impecabil. Nu ai ce să-i reproșezi din punctul ăsta de vedere.

Nu se blochează, nu are lag, nu ai timp de așteptare. Apeși pe buton și totul e instant.

Ah, e mult zis buton, pentru că Samsung se pare că a renunțat să mai folosească butonul fizic la acest model, eu sper că nu a renunțat de tot, și pe viitor poate-l reintroduc.

Chestia asta este ok, te poți obișnui repede cu ea și apoi sunt situații în care nu ai nevoie de acele butoane și imaginea sau ceea ce ai pe ecran are mai mult loc.

Nu vă așteptați să vă povestesc despre specificații tehnice, parametrii și alte cele, că astea le puteți găsi la cei specializați pe acest tip de review-uri (Radu de exemplu), eu vă povestesc doar experiența de utilizare.

Pozele, sunt excelente, la fel ca cele făcute de S7. Din câte am citit camera este aceeași doar softul puțin modificat și se zice că focalizează mai repede. Nu-mi dau seama, diferența, dacă este, este nesesizabilă.

Un alt minus, cel puțin pentru moment este schimbarea încărcătorului, de la cel cu care m-am obișnuit de atâția ani, microUSB la noul (cel puțin la Samsung) USB-C. Practic toate chestiile ce le aveai microUSB acum devin inutile.

Este adevărat că în pachet S8-ul vine însoțit de două adaptoare microUSB la USB-C și USB la USB-C, dar tot mai ai și altele  nevoie.

Lipsa încărcătorului mi-a arătat totuși că bateria S8-ului este mai bună ca la S7. Zilnic folosesc Waze în drum spre birou sau seara în drum spre casă. La S7 am încărcător în mașină și telefonul se încarcă în permanență, la S8 cum nu am avut n-am mai pus telefonul la încărcat în timp ce am foloseam Waze. Mă ținea destul de bine, toată ziua, iar seara când îl puneam la încărcat mai aveam un 40% baterie, ceea ce este destul de bine zic eu.

În concluzie, pentru că trebuie să trag una, dacă aveți în acest moment S7 sau S7 Edge nu este cazul să-l schimbați.

Dacă însă aveți un telefon mai vechi, atunci S8-ul este o alegere bună. O să vă ia ceva timp până o să vă obișnuiți cu poziționarea senzorului pentru amprentă, dar probabil că o să reușiți.

Și cel mai important, să-i puneți husă, altfel, părerea mea este că se poate sparge foarte, foarte ușor.

Prețul, la Orange, de unde l-am primit în teste este de 749€ pentru varianta simplă și 835€ pentru varianta mai mare, plus-ul. Pe piață apare pe 28 aprilie, dar cei care-l precomandă îl vor primi pe 19 aprilie.

Bănuiesc că sunt lucruri ce vă interesează pe care probabil le-am omis de aceea vă rog să lăsați un comentariu și am să vă răspund cu mare plăcere în situația în care pot/știu.

P.S. N-am pus poze, sunt convins că l-ați văzut deja, deci nu le văd rostul, am să revin însă cu o galerie de fotografii făcute cu telefonul, să vedeți că le face bine, dar după ce am să reușesc să le fac în diferite condiții de lumină.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
3 comentarii
  1. Paul 10 Apr 2017 @ 23:11

    Cred ca deblocarea telefonului atunci cand e pe birou sau in suportul auto se poate rezolva cu un sticker NFC tag. Il programezi ca atunci cand e langa stickerul X sa nu se blocheze.

    Raspunde
  2. Madalin 11 Apr 2017 @ 09:45

    Bravo, esti singurul care a spus adevarul despre pozitionarea acelui senzor. Am vazut altii care spuneau ca ajungi foarte usor la acel senzor. :)

    Raspunde
  3. criserb 11 Apr 2017 @ 10:09

    @Paul – se poate, normal, dar era mai simplu să pună butonul ăla într-o poziție adecvată, nu de alta, dar mai lași telefonul și în locuri mai puțin obișnuite, gen o într-un bar pe o masă.

    @Madalin – nu-i normal să spun o chestie ce nu-mi place? :)

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)