Jurnal de călătorie, Tokyo, ziua 6 – Ultima zi în Tokyo

E ultima zi, îmi pot face un cadou: voi dormi până la 12 (nu de alta, dar doar nu o să-mi stric acum fusul orar, să mă chinui o săptămână și în România)

Ne-am trezit, am mai avut o pizza de ieri, a mers perfect ca mic dejun (nu știu de ce m-am încăpățânat eu sa si “gustam” Japonia), dar cum afară plouă de rupe și bate vântul, de cred ca ne-am uda și dacă am fi băgați în saci închiși ermetic…hai să mai dormim puțin.

La 3 se anunță că se termina ploaia…2:55 scoatem capul pe geam – ploaia a încetat (vântul bate cu putere)…ce înseamnă Domne precizie Japoneză :)

Așa că iată-ne pe jos, în drum spre un parc – gradină japoneză: nu are rost sa mai spun că era ca o oază în mijlocul deșertului: de jur-împrejur blocuri, trenuri, zumzet de mașini, intrai pe poarta magică și auzeai doar păsărelele cântând, clipocitul apei, iar peștii din iaz ne arătau bucuria lor sărind din apă să-și etaleze culorile aurii și portocalii. Dar nu doar ei erau colorați în marea verde de iarba și pomi: am întâlnit și un grup de “gheișe”, care pluteau în chimonourile lor strâmte, și zâmbeau gingaș, acoperindu-și gura cu mâna – participau la o nuntă, și culmea, nu au auzit de cartea “Shogun”, ce să mai zic de Tokyo Drift, însă au fost foarte fericite să audă că în țara asta “România”, se practică judo :D

Primul obiectiv pe ziua de azi – bifat

Numărul 2 (mormântul unui împărat) – închis… se făcuse deja 6… japonezii ăștia sunt culmea, nu știu că turiștii au probleme cu ora de trezire?? :)

Numărul 3: hai să vedem fetele costumate în personaje din desenele lor  – animate… nu e o zi bună nici pentru asta, poate și ele au inchis, nu le găsim pe străzi.

Total nemulțumită, iau hotărârea să mergem pe jos 2 stații de tren, până în centru.

Și ca să nu ne rătăcim, hai fix pe sub linia trenului, mai ales că ne cam lasă bateriile.

E puțin înfricoșător, nu e nimeni pe stradă, luminile tremură în bătaia vântului, dacă ar fi ziare pe jos, ar zbura dintr-un stâlp în altul (dar nu sunt, că japonezii sunt obsedați de curățenie)

Și hai, și hai…până obosim (noi, că Alex alerga în jurul nostru, de parcă era pământul în jurul soarelui)… și hotărâm să ne oprim lângă o dugheană de-a lor, unde erau câțiva tipi la o băută mica… măcar auzim câteva voci în liniștea mormântală.

Abia ce scosesem o “clătită” cumpărată de la supermarket, care nu prea arata a clătită și nimeni nu voia sa o mănânce, că ne trezim cu 2 japonezi “care ne înconjoară”…și tot ne întreabă ceva…și tot insistă…și bagă mâna în buzunar…nu, nu are cum să fie un cuțit totuși…ar trebui să le spun și băieților să fugă cât mai avem timp??? are rost să țip??? a, era doar telefonul și ne arată un mesaj pe ecran: “Do you need help?”…pfoaaa, normal că nu m-am speriat de ei, eu ador aventura și sunt foarte curajoasă!!!

După ce scăpăm de ei, le spun băieților să grăbească pasul și nu mai facem nicio oprire până nu ieșim într-o zonă aglomerată :)

Dar când am ajuns în centru, eram deja rupți de oboseală, ne-am mai aruncat ochii 5 minute la zgârie-nori, am făcut o ultimă poză în memorie, și am luat trenul spre casă.

E deja ora 12, avem de facut bagaje…și să ne trezim la 4:30.

PS: Oamenii sunt prietenoși și dornici să ajute.

PPS: Se poartă pantofi cu toc și șosete, iar pantofii cu un număr mai mare.

PPPS: Cu siguranță, ma voi reîntoarce în Japonia!

Guest post by Mădălina