- Taxi pentru localitățile de la marginea Bucureștiului
- 2015 a fost un an bun, foarte bun, cel mai bun
E bună și legea asta anti-fumat în spații publice
Chiar e bună legea, pe bune. Spuneam astăzi pe facebook o frază, în momentul în care am auzit și eu de noua lege și pot să vă spun că prietenii mei îmi dau dreptate, într-un număr destul de mare.
Bă, nu-i rău cu legea asta antifumat, o să ne vizităm mai des și berea e mai ieftină la supermarket :)
Posted by Cristi Serb on Tuesday, December 15, 2015
Acum că am puțin timp, mă gândesc să dezvolt puțin.
Pe lângă faptul că ne ajută să mergem prin baruri fără să mai puțim a fum, acum putem să-i luăm cu noi și pe cei mici.
O să ziceți că puteam și până acum. E adevărat, dar parcă nu-mi cădea foarte bine să-i dea vreun nesimțit cu fumul în nas celui mic. Acum, o să fie mai simplu, o să mă pot duce în ce bar/restaurant vreau eu, fără să mă gândesc la asta.
Până acum, când mă pregăteam să ies cu cel mic pe undeva, trebuia să-mi fac o mulțime de calcule, să stau să mă gândesc în ce restaurant aș putea merge oare fără să fie fumul prea dens. Localuri în care să nu se fumeze chiar deloc, eu nu prea am găsit, sincer. Nu zic că nu ar fi, dar sunt probabil prea rare.
Spun toate chestiile de mai sus în condițiile în care eu sunt un fumător, în condițiile în care a mea jumătate mai bună fumează și ea.
Pe lângă cele de mai sus, noi ca fumători avem un alt mare avantaj, o să fumăm mai puțin. Fie că ne place, fie că nu, cu siguranță o să fumăm mai puțin. O să ne fie lene să ieșim afară pentru încă o țigară, așa că o să le reducem. O să fie bine pentru sănătate, dar și pentru buzunar.
Apoi, dacă o să vrem să fumăm, așa cum am zis și pe facebook, o să ne vizităm mai des.
Îmi aduc aminte de vremurile trecute în care eram mai des în vizită la un prieten decât într-un bar. Era mai mișto, eram mai apropiați. Mai băgam cânte un joc de societate, un rummy sau o canastă, era altceva. Eu, sincer, abia aștept să mă întorc la aceste obiceiuri. Și atunci, atunci putem fuma cât vrem, nu ne mai interzice nimeni.
Pe afară e la fel și se pare că n-au murit oamenii. O duc la fel de bine în continuare.
Într-un singur loc nu mi-a plăcut că nu se poate fuma. în hoteluri. Ei bine acolo chiar mă enervează că nu se poate fuma. Mai beam și eu o cafea și mergea mai bine alături de o țigară. Așa… ies cu cafeaua din hotel, și o beau afară, numai pentru țigară, dar… o să mă obișnuiesc și cu asta.
Una peste alta o să fie bine, o să fie mai bine.
Dar… și aici este un mare dar. Nu cred că legea asta o să-i facă se renunțe la obiceiul de a fuma în interior pe cei care o făceau și până acum. Știu că mă duceam la Primăria Bragadiru, cu tot felul de acte, și acolo… păi acolo se fuma cam în fiecare birou. Se fuma în condițiile în care mai intra și câte un cetățean cu câte o problemă. Nu aveau nicio treabă, fumau fără nicio greață. Ei bine, chestia asta nu cred că o să se schimbe, o să fie exact la fel.
Voi, voi ce părere aveți, o să se schimbe ceva, o să fie de bine, o să fie de rău? Credeți că este o lege bună, sau era posibil să fie și mai bună?
Pentru mine e buna legea asta pentru ca eu nu fumez si fumatul pasiv nu e sanatos.