Sari la conținut

Ne pregătim de decorativă și mai avansăm și la interior

După cum observați nu prea am mai scris pe blog de ceva vreme. Pentru că pur și simplu nu am timp și când ajung acasă cad direct în pat.

Șantierul îmi mănâncă tot timpul și dacă este să regret ceva, este faptul că nu pot să-mi petrec mai mult timp cu fii-miu. Dar… mai sunt vreo 2 luni și am să recuperez, în curtea noastră, fiecare clipă pe care am ratat-o acum.

Bun. Ce am mai făcut?

Am continuat cu vata bazaltică pe exterior, a fost pusă cam peste tot și a fost pusă și plasa, apoi dată o mână de masă de șpaclu. Cred că așa îi zice, dacă am greșit, mă corectați voi. Mă rog, un adeziv cu care a fost fixată plasa peste vată și peste care o să vină tencuiala decorativă.

După ce a fost pusă totă vata, în zonele în care se mai vedea OSB-ul cei de la EcoKit urmează să pună vata și să realizeze un caroiaj de lemn pe care să vină pus lambriul.

După cum v-am zis, în anumite zone ale casei o să pun niște lambriu de lemn, exact cum este aici.

Astăzi, când am ajuns pe șantier lucrurile arătau așa:

Mai sunt mărunțișuri pe exterior, probabil vreo două zile de lucru, iar pe interior, la finalul zilei de astăzi, camera lui Alex era îmbrăcată în folia barieră de vapori.

Camera de oaspeți este și ea aproape gata, a fost pusă vata în pereți și pe tavan. 15cm în pereții și 30 de cm în tavan.

Azi m-am apucat să vopsesc lambriul care o să vină sub streașină (sageacul) și sper că în câteva zile reușesc să-l termin. Merge destul de ok, doar că timpul (căldura) face operațiunea asta destul de dificilă.

Am hotărât să-l vopsim de jos, și să-l punem gata vopsit, să nu ne chinuim acolo sus cu treaba asta.

Gata, v-am lăsat, mai multe data viitoare când o să mai am ceva nou.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
10 comentarii
  1. Laurentiu 30 Jul 2015 @ 23:48

    Am impresia ca peste folia bariera de vapori este montat profilul metalic de prindere al gisp-cartonului iar instalatiile sunt montate intre folie si gips carton.

    Raspunde
  2. criserb 31 Jul 2015 @ 10:55

    @Laurentiu – Corect, așa o să fie.

    Raspunde
  3. Raul 31 Jul 2015 @ 17:19

    Deja se conturează din ce in ce mai bine. Felicitări echipei! Sunt curios: în interior poți să zugravești (lavabil de ex.) sau se pune doar tapet/lambriuri?

    Raspunde
  4. criserb 31 Jul 2015 @ 17:51

    @Raul – În interior o să fie ca în orice altă casă, se pune rigips și apoi poți să pui ce vrei. Eu așa am să fac.

    Raspunde
  5. vali 31 Jul 2015 @ 19:54

    La trecerea cablurilor prin pereți merita pusă spuma antifoc.

    Raspunde
  6. ovidiu 3 Aug 2015 @ 15:45

    se pot ceva poze cu scara interioara ?

    Raspunde
  7. criserb 3 Aug 2015 @ 15:47

    @ovidiu – Scara interioară este ultima chestie care se face la o casă, se pune la final, pentru a ieși treptele așa cum trebuie. Trebuie văzute cotele finale pentru a face scara.

    Raspunde
  8. Bogdan Anghelina 5 Aug 2015 @ 18:21

    Nu am reușit să găsesc niciunde informația aceasta în articolele precedente (sau poate că am omis-o), unde este situată casa? În ce localitate – având din vedere că ești din Petroșani (sunt născut și crescut acolo).

    Raspunde
  9. Vlad 14 Mar 2017 @ 08:18

    Casuta de langa, este pentru centrala?

    Raspunde
  10. criserb 14 Mar 2017 @ 09:53

    @Vlad – nu, este o magazie, mai țin și eu chestii ce nu îmi încap în casă, o lopată, un hârleț…

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)