- Dacă faci un copil trebuie să-ți schimbi mașina și multe alte chestii
- Sindromul filmatului pe verticală
Cea mai proastă instituție a statului este Poșta Română
Am fost astăzi să depun actele pentru niște avize necesare pentru obținerea autorizației de construcție. Am fost la salubritate, la primărie și la mediu. În total 3 ore. Am să vă povestesc în detaliu despre fiecare, dar nu acum, acum am să vă povestesc despre cea mai proastă instituție a statului, Poșta Română.
Peste tot lucrurile au mers brici, chiar dacă a mai fost câte o persoană două în față, n-am pierdut mult timp niciunde, cu excepția Poștei Române. Acolo am fost nevoit să fac o plată prin mandat poștal și am stat o oră. O oră pentru că erau 2 persoane în fața mea.
Se mișcă lucrurile acolo cu viteza melcului. Incredibil cât de încet se mișcă funcționarii ăia. Ăia sunt buni de trimis după moarte, ai mai avea de trăit ani buni până s-ar întoarce ei.
Îmi doresc să dispară instituția asta, de câte ori am avut contact cu ea am avut numai probleme. Iar angajații să fie nevoiți să muncească la patron, să vadă și ei ce înseamnă munca, să vadă care este diferența între a munci și a pierde timpul pe banii cetățeanului.
pliant PSD ‘Klaus Iohannis vrea sa iti taie pensia’ nu ti-au dat? :D
@furtuna – nu mi-au dat nimic, probabil nu eram în target :)
Buna.
1. Ai un typo in titlu si nu da bine, mai ales in acest context.
2. La mine doamnele de la posta sunt foarte de treaba. Am avut in ultima vreme mai multe drumuri pe acolo si, in afara de prea multa caldura si aer inchis, chiar nu am de ce sa ma plang.
@Mirela – am corectat, mulțumesc, chiar nu dădea bine.
2. Poate ai avut tu noroc, că eu de câte ori am avut vreo problemă pe la Poșta Română numai de angajați imbecili am dat. Spune-mi unde te duci tu, că poate am să merg și eu acolo în caz că o să mai am vreo treabă cu poșta.
Ai zis de munca la patron, stii cume o vorba, “esti român daca afci diferenta dintre mersul la servici si mersul la munca” ei fiind bugetari, merg la servici unde trebuie sa stea 8 ore nu neaparat sa le si munceasca :)
La fel e si la mine. Se misca cu viteza melcului turbat. In ultimul timp am stat la coada min 35 min, maxim 75 min.
Inteleg in perioada sarbatorilor, ca lumea trimite multe pachete si felicitari.
Intr-o perioada implementasera ideea de o singura coada si lumea mergea la primul ghiseu care se elibera. Nu a tinut mult nici ideea asta. :(
Macar bine ca au deschis ghiseu separat pentru carnetele de sanatate, aolo se misca si mai anevoie.
Dar parca aveai ceva Internet Banking de la Unicredit? Astia nu stiu de plati la trezorerie?
Ce rahat ai cautat la posta?
@jules – păi crezi că merge să le arăți ălora de la Mediu mobilul cum că ai făcut plata? Nah… ei vor o hârtie semnată și stampilată în original…
@criserb – asa si iti era greu sa intri in primul unicredit sa-i rogi sa puna o stampila pe un ordin de plata printat de tine?
Hai mai, ca nu e chiar asa. Eu asa am facut la ING. Au ris de mine, de situatie si au pus stampila.
Prefer sa umblu asa decit sa scriu pe rahatul ala de hirtiuta de la posta un nr de cont kilometric pe fix 5 caractere.
@jules – data viitoare așa am să fac, nu mai intru încă o dată pentru așa ceva la poștă…
un alt articol de preaslavire a celor de la PR: https://big.lazyadmin.ro/2014/03/03/posta-romana-2/
sper sa dea faliment in cele mai mari chinuri! :D