O casă de lemn nu este mai ieftină ca una clasică, de cărămidă, dacă este făcută corect
Cei care mă citesc de ceva vreme știu că vreau să îmi fac o casă pe structură de lemn și de asemenea știu că atunci când vreau ceva mă interesez destul de mult, și nu fac cu primul care îmi iese în cale. De data asta cu atât mai mult, fiind vorba de o casă consider că trebuie să mă interesez cu atât mai mult, pentru că o casă nu este o chestie pe care o faci în fiecare zi și este foarte important să o faci bine de la bun început, pentru ca ulterior sa nu ai probleme cu ea.
De la bun început trebuie sa vă spun că am pornit pe ideea unei case pe structura de lemn pentru că am auzit eu ca o casa de lemn este mai ieftină și mai bună. Eh în parte am avut dreptate, o casa de lemn este mai bună (o sa va zic mai jos de ce), dar nu este mai ieftina așa cum multa lume are impresia. O casa de lemn făcută ca la carte costa undeva comparativ cu o casă clasică, de cărămidă, făcuta la negru (fără acte). Cam ăla este prețul.
O casa de lemn trebuie construită bine pentru a te ține câțiva zeci de ani, nu merge făcută cu tot felul de “pricepuți”, care “știu ei cum se face o casă de lemn”. În primul rând atunci când vorbim de o casa pe structura de lemn trebuie sa avem în vedere lemnul care este folosit la realizarea structurii. Mulți folosesc lemn pe care îl usucă la ei în curte, îl lasă ocolo o vreme dupa care pulverizează pe el ceva substanță împotriva dăunătorilor. Un lemn bun pentru o astfel de casă nu se pregătește așa. Pentru că în trecut am avut o campanie cu cei de la EcoKit, weekendul ăsta am fost până la Bacău să vad casele făcute de ei.
În urma acestei excursii am rămas cu multe informații prețioase, informații pe care nu aveam de unde sa le am. M-am documentat eu înainte pe internet, dar tot la fața locului am aflat cele mai multe informații. În primul rând am fost sa le vad fabrica, pentru că de acolo pleaca totul. Acolo se usucă lemnul, acolo se tratează și tot acolo se și montează panourile sub presiune.
Hai să vă spun care sunt pașii prin care lemnul ajunge la calitatea optimă montării lor în panouri.
- Lemnul când vine de la furnizor (cei de la EcoKit lucrează cu furnizori români) este lăsat câteva săptămâni la uscat
- Se introduce apoi în cuptoare speciale pentru uscare, cuptoare controlate electronic, unde lemnul stă până când ajunge la umiditatea optima de 14-16%.
- Lemnul se rindeluiește pe toate părțile și în aceasta fază i se văd toate defectele ascunse. Prin procesul de rindeluire lemnul pierde 26% din volum și ajunge la dimensiunea de 15×4.5 cm.
- Lemnul este tăiat la dimensiunile din proiect și numerotat pentru ca apoi să se poată construi ușor panourile la dimensiunile din proiect.
- Lemnul este scufundat cu totul în baia de substanță unde are loc tratamentul împotriva insectelor și a ciupercilor.
Apoi se montează panourile, sub presiune, pe un banc special de montaj. La îmbinări se folosesc elemente de fixare speciale, elemente galvanizate și omologate care poartă marcajul CE. Cei de la EcoKit folosesc elemente de îmbinare de 3 ori mai scumpe decât clasicele cuie, scoabe și ce se mai folosesc în alte părți. Mi-au explicat că nu vor să renunțe la aceste elemente, chiar dacă ar putea să o facă, chiar dacă ar putea să folosească altele de trei ori mai ieftine pentru că aceste elemente sunt foarte importante și ei preferă să-și păstreze calitatea, chiar dacă prețul este mai mare.
În mare parte cei de la EcoKit fac case de lemn pentru francezi, peste 90% din casele pe care le fac ajung în Franța și de aceea ei trebuie să respecte anumite standarde impuse de statul francez. La francezi nu este ca la noi, unde nu există nicio normă în acest domeniu, la ei lucrurile sunt destul de clare și bine stabilite. La noi se poate face o casă pe structură de lemn oricum, pentru că la noi nu există nicio reglementare în acest domeniu. Practic la noi poți să tai un copac din curte și să te apuci să-ți faci o casă cu lemnul lui, în Franța nu este chiar așa. Astfel, lucrând pentru francezi trebuie să se supună normelor de acolo și acest lucru a ridicat standardul de calitate.
Să revenim la excursia pe care am făcut-o la Bacău.
Am avut posibilitatea să văd acolo 4 case. Două din ele erau terminate de vreo 2 ani și două erau în faza de construcție. Una era la faza de structură și ce-a de-a doua era la faza de finisaje.
Casa la faza de structură (Modern Acces 107)
Casa la faza de semifinit.
Casa gata de doi-trei ani. (proiect ce are la bază casa In Design 140)
Mai multe imagini cu casa de mai sus găsiți aici, sunt niște 360-uri foarte reușite.
Și casa On The Hill, casă terminată și ea de vreo 2 ani.
În interior nu am făcut poze pentru că am zic că nu este ok să pun pe net poze din casele oamenilor. Sunt totuși niște case ale unor beneficiari și chiar dacă mi-au permis accesul pentru a-mi face o părere am zis că intimitatea trebuie să rămână intimitate.
Pot să vă spun că până să văd aceste case am mai văzut câteva la viața mea. Nu multe, dar vreo 5-6 am mai văzut. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult la aceste case este faptul că nu scârțâie, așa cum erau casele văzute de mine până acum. Nu scârțâie și nici nu se aude de jos atunci când cineva se plimbă la etaj, chiar dacă persoana care se plimbă poartă tocuri.
Am făcut testul ăsta în toate casele cu etaj în care am fost. Dana stătea jos iar eu cu cei de la EcoKit ne plimbam la etaj. În niciuna din case nu se auzea podeaua scârțâind sau să se audă de jos că se plimbă cineva pe sus.
Au fost multe întrebări cu privire la acest aspect în postul în care ziceam că mă duc să văd casele, sper că v-am răspuns acum. În teorie o casă de lemn construită ok nu are de ce să scârțâie. Lemnul trebuie să fie uscat, să aibă o umiditate maximă de 14-16% și bârnele să fie montate la o distanță de 40cm una de alta.
De asemenea au mai fost niște întrebări puse de voi la care încerc acum să vă răspund:
Care e procedura de întreținere, ceva special aici?
Nu există nicio procedură specială de întreținere. Odată ridicată casa nu mai ai acces la structura de lemn, ea o să fie îngropată pentru totdeauna în perete.
Fiabilitate în timp? Cât rezistă?
Casele făcute de cei de la EcoKit au o durată de viață de 90-100 de ani.
Se poate face și beci sau se pun direct pe pământ?
Se poate face beci. Fundația la o astfel de casă este asemănătoare cu una clasică, tot beton și fier beton. Am întrebat informativ cât costă o fundație pentru o astfel de casă și mi-au spus că undeva la 50€/pm. În zone neseismice se pot construi și fără fundație, dar la noi în țară nu este recomandat acest lucru, în niciun caz dacă casa o să aibă și etaj.
Întreabă-i unde-s prețurile. Să creadă ei că mă uit pe site doar la o rată lunară și apoi le dau datele mele de contact ca să aflu un simplu preț.
Toate prețurile caselor prezentate pe site sunt publice, le găsiți în secțiunea cataloage.
Ce ne poți spune despre preț/m2?
În general prețul este undeva pe la 400€/mp + TVA.
Se toarnă șapă pe etaj/mansardă?
Da, în funcție de proiect se poate turna.
Daca prețul final e cel din catalog, cum e cu transportul, care e faza cu estimatul de consum (ce au luat în calcul în estimarea aia), cum e cu montajul, costuri de întreținere în timp și ce trebuie din partea ta (doar teren și facilitați pregătite, sau?).
Estimatul de consum este făcut din soft. Există un soft specializat în așa ceva, soft care pe baza izolației face singur calculele respective. Uite, de exemplu casa In design de mai sus, cea pe care am văzut-o, a avut niște costuri de încălzire de 430 lei pe lună la suprafața de 240mp.
Nu știu cum sunt cu costurile de transport, nu am văzut întrebarea ta până să vorbesc cu ei, dar am să-i întreb. Din partea ta trebuie să fie terenul, ei îți construiesc casa în funcție de terenul și nevoile tale.
Sunt atâtea lucruri pe care le-am aflat că nici nu mai știu în ce ordine să le pun, so… sper să înțelegeți vraiștea de informații de aici.
I-am întrebat ce cumpără românul și am aflat că majoritatea clienților de la noi cumpăra case la semifinit. Practic după aia mai au de făcut finisajele și ies mai ieftin pentru că iau niște meșteri și cu aceia nu mai lucrează cu acte.
Vedeți mai jos ce conține fiecare astfel de fază.
De asemenea toate aceste etape sunt negociabile, este posibil ca ei să facă mai mult sau mai puțin în funcție de nevoile fiecăruia.
Cât durează ridicarea unei astfel de case?
Trei-patru luni, în funcție de suprafață și complexitatea proiectului.
Noi ne-am decis să lucrăm cu ei, și momentan am ales modelele astea.
Lidia Contempo (140mp)
La rosu: 22.136€ – La semifinit: 38.066€ – La cheie: 52.420€
Buget Plus (130mp)
La rosu: 19.771€ – La semifinit: 33.505€ – La cheie: 48.232€
Volsimetric (142 mp)
La rosu: 21.486€ – La semifinit: 37.171€ – La cheie: 52.822€
Să vedem, încă mai studiem problema, dar cam astea sunt alegerile noastre.
Dacă mai aveți întrebări mai lăsați un comentariu și încerc să vă ajut, cu siguranța mai sunt multe lucruri pe care le-am aflat și acum îmi scapă.
P.S. Dacă n-ați fost atenți mai sus, prețurile tuturor caselor de pe site-ul EcoKit le găsiți în secțiunea cataloage.
Ai spus la inceputul articolului ca o sa expui si de ce este mai buna o casa de lemn.
La aceleasi preturi, se fac si casele cu porotherm. Eu personal, n-as alege o casa de lemn decat daca pretul o justifica(si aici vorbesc de zeci de mii de euro diferenta). Poate imi schimbi parerea daca imi expui avantajele.
@Gervil – ai dreptate, așa am zis, dar uite că m-am luat cu una cu alta și am uitat. Vezi aici, la finalul paginii, că să nu mai transcriu eu textul că ceea ce este acolo am aflat și eu la fața locului.
Consider că acele costuri de întreținere sunt un foarte mare avantaj.
Apoi faptul că se face repede și că are o rezistență sporită la cutremur iar este un punct forte destul de important pentru mine…
Cum am spus și în text, omul la care am fost să-i văd casa mi-a spus că l-a costat gazul pentru o lună de iarnă maxim 430 lei, la o suprafața de 240mp. Păi eu am dat suma asta la bloc, pentru un apartament de 2 camere, ba chiar am dat și mai mult.
Cristi, am citit in diagonala si m-am uitat doar la vreo doua poze.
1. Care este rezistenta la cutremur? Foarte important. Franta are o legislatie foarte comoda in privinta asta pentru ca nu e zona seismica cu activitate ridicata. Sper ca iti vor da si studiu facut de un specialist care sa confere oarecare siguranta.
2. Scirtiitul nu-l observi la o vizita. Ala se observa atunci cind locuiesti la propriu in casa. Mai ales dimineata si seara cind variatiile de temperatura sint ridicate.
3. Costul incalzirii lasa-l pe alta data.
4. Izolatia fonica e foarte importanta in interiorul casei. De aceea e foarte important ce o sa fie in peretii interiori si cei exteriori. Daca-mi spui ca se pune vata minerala care cica izoleaza fonic, te anunt de pe acum ca e aia are efect fix zero. La bucatarie am faianta pe pe pereti. Faianta aia izoleaza fonic mai bine ca orice altceva.
5. Lemnul pare ok si sa speram ca isi pastreaza dimensiunile, mai ales cele de 4,5 cm grosime.
6. Oricit de mult se marketeaza ca iesi mai ieftin cu o casa de lemn, nu cred. Si INVATA totusi ca atunci cind ceri o cotatie de pret sa obtii pretul final nu pret + TVA. E de bun simt.
7. Incearca sa obtii suprafata totala sub 150 mp. Altfel intri la alta clasa de impozitare. NU ca asta e important, dar crede-ma la 150 mp cit am eu e super de ajuns pentru o familie.
8. Scoate-ma la un suc si povestim despre subiect. Am si eu casa de lemn.
9. Daca nu ai terenul, nu te gindi inca la casa.
10. Ca idee asigurari de tip “casco” la casele de lemn sint putine spre deloc si foarte scumpe fata de alte variante.
11. De obicei constructorii se feresc sa-ti faca casa la cheie si lasa finisajele interioare pe seama beneficiarului. Negociaza cu ei inclusiv predarea la cheie. Cu materialele tale pentru interior. Pe linga asta negociaza cu ei inclusiv trotuare in jurul casei ( minim 1m latime) si gardul/imprejmuirea (care te poate ajunge extrem de scump – crede-ma pe cuvint).
Retine totusi punctul 8 si mai cauta pe la mine posturile legate de casele de lemn.
Va pot da cateva detalii despre casele din lemn din California care au noroc de cutremure. Peretii se fac din lemne ( studs) de 2×6 inch , apoi la geamuri si usi se folsoec 4×4 sau 6×6 , toate dimensiunile sunt in inch si sunt nominale in realitate un 2×6 are 1-1/2 x 5-1/2 . Distantele disntre studs sunt la 16″, apoi la acoperis se folosesc 2×4, 2×6, 2×8 , 2×10, 2×12 care sunt la 16″ sau 24″ distanta , in functie de tipul de acoperis tigla, sindrila .
Avantajele unei case din lemn sunt rezistenta la cutremure, usor de personalizat in cazul in care doresti sa muti instalatiile prin pereti e foarte usor . Casele din lemn nu scartaie daca se folosesc conectori pentru imbinarea lemnului doar cu scoabe si cuie in timp apar si sunetele.
Connectorul lor folosit in poza 16 e destul de ciudat ai ceva detalii despre el ?
Aici peretii se izoleaza cu vata de sticla sau polistiren sau foam dar e foarte scump si nu se prea foloseste.
Peretii exteriori se izoleaza waterproff apoi se adauga tencuiala ( stucco).
Banuiesc ca Franta respecta codurile ICC .
Am citit ceea ce ai scris despre casele de lemn, acum 2 ani am facut si eu una si as fi mers pe aceeasi varianta adica cea a casei din lemn, am vazut si eu cateva facute de echipe din ungurime (Harghita si Cv.) de cei de la Bacau acum am auzit.
Dupa lungi deliberari cu a mea nevasta care era impotriva casei de lemn am mers pe varianta mixta caramida + lemn (aici poti vede ahttps://www.facebook.com/casaru.cosmin/media_set?set=a.425009037548327.88575.100001177044127&type=3 ).
Ce pot sa zic, sunt foarte multumit avand in vedere faptul ca anul trecut am luat lemne in valoare de 800 de lei si am inceput sa focaresc de prin octombrie anul trecu ca a venit frigul mai repede si pina in primavara si ceva lemn a mai ramas.
De gaz nu ma ating deocamdata caci cu banii care trebuie sa-i dau ca sa imi bag gazul pina in curte ma incalzesc cateva ierni cu lemn, in schimb la curent am ales contractul pentru curent trifazic si e ok cand vine vorba de gatit pe plita electrica.
Pingback: Terenul
Conectorul despre care vorbiti este un conector de imbinare a elementelor din lemn pentru a realiza grinzi cu zabrele, produs de compania americana MiTek. Se aplica prin presare la o presa hidraulica, putand obtine grinzi de pana la 40 m fara reazeme intermediare. Astfel, obtinem “open – space”-ul dorit, mansarde fara stalpi interiori ce ar obtura vizibilitatea si ar bloca trecerile. Daca vreti mai multe exemple intrati pe http://www.mitek.ro/galerie-aplicatii/
Nu peste mult timp acesta va fi probabil standardul si pentru romani.
Salut, cred ca iesi mai ieftin daca optezi pentru o casa pe structura metalica, mult mai ieftin si mai rapid. Vezi aici mai multe detalii http://www.nldprofile.ro, poti cauta pe Google mai multe detalii despre casele cu structura metalica, avantaje, dezavantaje, etc.
@catrinel bloggerul – m-am uitat și la cele pe structură de metal, par interesante, însă pot să spun că până în acest moment sunt mai apropiat de lemn.
Salut Cristi, La multi ani in primul rand si sarbatori fericite. Sunt curios daca ai demarat pana acum proiectul cu aceasta casa de lemn si daca da ce anume ai ales si care a fost pretul si firma cu care ai lucrat.
Un an nou cat ma fain,
Ionut
@Ionut – salut Ionuț. Încă nu am demarat proiectul, sunt în faza în care trebuie să depun actele pentru autorizația de construcție. Am luat avizele și urmează să primesc și proiectul în faza D.T.A.C. După ce-l am o să depun și pentru AC și cu proiectul gata am să pot să cer și cotații de preț. Bănuiesc că este vorba de câteva zile săptămâni. Probabil la începutul lui ianuarie.
Vă țin la curent cu tot ceea ce fac în secțiunea construcția casei.
Sărbători fericite și să ne auzim cu bine în noul an!
Salut,
Pretul caselor (in cele 3 variante) include TVA?
@Ciprian – Sincer să fiu nu mi țin minte, postul ăsta are un an și ceva. Vezi că acum au pe site, la fiecare casă, prețul. Îl poți configura cum vrei tu, cu opțiunile pe care le vrei. Acum un an nu era chestia asta pe site.
Ce tare , este ca si cum ai juca lego, bun articolul, mereu aveam impresia ca poti construi mai ieftin o casa de lemn.
@Ady – nu poți. În ultimii ani prețul la cărămidă a scăzut destul de mult, în timp ce prețul la lemn a crescut. Să nu mai vorbim de prețul la lemn uscat…
Salut tuturor,
De profesie inginer constructor ( proiectant si consultant pentru piata din Austria si Romania la o multinationala ).
OBS:
1. In Romania exista norme pentru constructii din lemn inca din vremea comunismului ( cautati: SR EN 1995-1-1:2004 – Proiectarea structurilor de lemn; si mai sunt multe altele )
2. Notiunea ca o structura este mai sigura ca alta la seism ,luand in considerare exclusiv materialul structural ( lemn, otel, aluminiu, beton armat, etc ) este inexacta, orice structura poate fi calculata si dimensionata sa rezeste la orice grad de seismicitate, problema ramane la usurinta consolidarii in urma unui seism mai mare ca cel de proiectare. Cel mai usor se intervine in ordinea urmatoare: beton armat, zidarie, otel, lemn ( cel mai greu ).
3. Ti-ai pus problema de ce nu poti face “casco”? Ignifugarea la lemn reprezinta proprietatea materialului de a nu sustine ardere aingur, dar daca arde ceva langa el va arde si el, cand sursa de foc diapare el se stinge.
4. Da, e buna o casa de lemn, dar tine cont ca e putin probabil sa ramana mostenire copiilor ( durata de viata in stare buna 75 de ani ), nu supravietuieste unui incendiu. In schimb se executa repede si are avantajul ca este eco.
PS: ff bun subiectul.
Conectorul despre care vorbiti este un conector de imbinare a elementelor din lemn pentru a realiza grinzi cu zabrele, produs de compania americana MiTek. Se aplica prin presare la o presa hidraulica, putand obtine grinzi de pana la 40 m fara reazeme intermediare. Vezi aici mai multe detalii http://wood-home.ro, poti cauta pe Google mai multe detalii despre casele cu structura metalica, avantaje, dezavantaje, etc.
Avantajele unei case din lemn sunt rezistenta la cutremure, usor de personalizat in cazul in care doresti sa muti instalatiile prin pereti e foarte usor . Casele din lemn nu scartaie daca se folosesc conectori pentru imbinarea lemnului doar cu scoabe si cuie in timp apar si sunetele.
Connectorul lor folosit in poza 16 e destul de ciudat ai ceva detalii despre el? https://wood-home.ro/ pentru mai multe detalii
Aici peretii se izoleaza cu vata de sticla sau polistiren sau foam dar e foarte scump si nu se prea foloseste.
Peretii exteriori se izoleaza waterproff apoi se adauga tencuiala ( stucco).
Cristi, ati reusit sa construiti casa? Sunteti multumiti de ea? M-a bucurat mult articolul tau, mai ales ca eram gata sa plec spre Bacau :)
@Andra Lupaescu – da, ne-am mutat în ea de un an și ceva și suntem mulțumiți de alegerea făcută. Uite aici toată povestea casei, de la A la Z.
Buna tuturor @ Am descoperti si eu eu proiectul celor de la EcoKit si eram curioasa pana la urma de parerea voastra finala vis-a-vis de acest proiect ! Merita investitia ? Stiti pe cineva care locuieste intr-o astfel de casa ?
@criserb – nu pot citi povestea ta completa , ma redirectioneaza catre un alt site ! S
unt curioasa daca ai ales EcoKit !
@AnaMici – cum adică te trimite către un alt site? ești tot pe site-ul ăsta dar ai un index cu toate articolele scrise despre costrucția casei. Tot ce vrei ai acolo, de la 0 la finit + plus experiența de după.
Salut,
link-ul catre povestea casei imi da eroare.
Unde o pot gasi?
Multumesc!
@Marco – Uite aici https://www.criserb.com/blog/category/constructia-casei/