- Ce-a fost inainte sa te cunosc, nu ma intereseaza aproape deloc
- Va dau farurile cu lupa si xenoane moca (pentru VW Polo 9N)
Fetelor, inainte sa plecati la munca in strainatate cititi asta
Deşi am numai 25 de ani pot spune că până acum am trăit cât pentru două-trei vieţi. La numai 14 ani, când colegele mele de şcoală intrau la liceu, eu eram vândută ca o bucată de carne pe piaţa din Italia, unde plecasem încrezătoare că o să-i cuceresc pe italieni cu picioarele mele frumoase. Picioare care ştiau cel mai bine să danseze, nu să se desfacă în aşteptarea clientului. Dar n-am dansat nici măcar o noapte în Italia, acolo unde plecasem cu un tip, din dragoste. El a fost primul meu bărbat, iubit şi trădător. După el le-am pierdut şirul, şi sincer nici n-aş vrea să mi-l amintesc.
Sunt convins ca sunt foarte multe fete care trec prin ceea ce a trecut personajul articolului de mai sus. O sa le spunem naive, pentru ca “noi ne-am fi gandit inaite”.
Dar totusi, la 15 ani, ce poate sa gandeasca o fata, amagita de “iubitul fermecator”?
La 15 ani parintii ar trebui sa decida pentru copii, ei nu ar trebui sa permita asa ceva. Dar oare ei stiu ce fac copiii lor atunci cand ies din casa?
Tu stii ce face copilul tau in acest moment? Esti sigur ca stii?
ce treaba are titlul cu subiectul articolului?
mai bine spuneai “parinti, aveti grija de copiii vostri”. la 14 ani sigur nu te duci sa muncesti pe bune in strainatate, ca e ilegal.
@andreea – ai dreptate, am pornit sa scriu despre una si am ajuns la alta. Nu are legatura :)
Nu este un pic cam devreme la 14 ani să vorbești despre “primul tău bărbat”?
Și încă ceva… pare un stereotip ăsta cu fata care a plecat cu un contract de dansatoare și a fost înșelată. Bănuiesc că pleacă fete și ca economist, programator, bucătar, etc și pe ele parcă nu le mai înșeală nimeni.
@Laurențiu – banuiesc ca fetele care pleaca sa lucreze in contabilitate sunt mai greu de prostit, deh, au si ceva carte ;)
alea care merg ca programator…. stiu sa isi programeze clientii :) =))