6 luni
Au trecut deja 6 luni și pot să vă spun că viața este alta. Nu are rost să vă spun cum și cât de mult s-a schimbat, nu o să înțelegeți până nu o să aveți și voi un copil. Nu am înțeles nici eu când alții povesteau, este un lucru pe care fiecare îl simte pe pielea lui.
Ideea este că e bine, este foarte bine, și nu este deloc greu, așa cum ne imaginam.
Adevărul este că am avut și noroc de un copil cuminte.
La 6 luni doarme toată noaptea, de la 20 până la 6-7 dimineața.
Mănâncă tot ce-i dăm chiar dacă îi place sau nu. Nu are limită la mâncare, de aceea trebuie să-i spunem noi stop.
Are mesele regulate, din 3 în 3 ore, după un program pe care i l-am făcut de la bun început și apoi l-a preluat el. Este ca un ceas, după fix 3 ore vrea să mănânce. Dacă nu-i dăm ne mănâncă urechile :)
Suntem fericiți și mândri de el, ne bucurăm de câte ori ne vedem.
La mulți ani fiule, să fii fericit, sănătos și să ai parte de o viață frumoasă și plină de noroc!
Cris Serb…in miniatura.
Este super dragalas! Sa va traiasca si sa fie sanatos!
Daaaa, ce seamănă cu taică-su :) La mulți ani, să fie sănătos și să întoarcă toată casa cu fundu-n sus (adică să fie un copil vioi și vesel).
Măi piticule, vezi tu ce casă ți se construiește? :)
@Oana – Așa să facă, să nu fie un bleg :)
Cât despre casă, cam ai dreptate, el este de vină pentru ceea ce face, să aibă loc de joacă și ce dărâma.
@mia – varianta mea mai bună :)
@Ciupercutza – la drăgăloșenie seamănă cu mă-sa, ea este mai reușită dintre noi.
Superb piticul!Sa traiasca!
La multi ani cu sanatate! :-)
Mulțumim!
Și eu ce să mai zic…..Pentru mine fiecare zi este o aniversare. Piticule să crești mare, să nu uiți că te-ai născut într-o dublă zi sfântă. Bunica te iubește chiar dacă nu este tot timpul lângă tine. Când o să crești mare o să înțelegi mai bine și mai multe, sper…..